Goea Maria Daniela

vă mulțumesc, prieteni, pentru citire și replici!
o vară frumoasă, în continuare, și să ne recitim cu bine!

chiar uitasem de acel catren, cel cu Danemarca (și cer scuze), poate pentru că în memoria mea afectivă l-am clasificat drept un gest protestatar, și nu o epigramă (l-am încadrat la epigramă conform clasificărilor standard din grila saitului). iacătă că nu este vorba de unul, ci de două catrene din cca 130... :) oricum, vigilența lui Vali, care și-a amintit de el, este remarcabilă.
de aici încolo, însă, lucrurile par a se complica un pic, pentru că opțiunile exprimate de către comentatori devin contradictorii. să mă explic:
- inițial, Cornel mi-a reproșat, atenție!, că numărul de cuvinte este prea mare în introu (pe epigrama mea cu nenea Iancu), nefăcând vreo remarcă referitoare la conținutul acestuia (remarca o făcuse Dan, puțin mai înainte, spunând că, la epigrama cu nenea Iancu, "proza introductivă e inutilă");
- în această pagină, Cornel aprobă un introu de 40 de cuvinte, afirmând că "fără ele, epigrama nu s-ar înțelege" și precizează că proza introductivă trebuie să conțină doar "informații brute, neprelucrate, fără considerații personale, fără "accente eseistice"; menționează, tot aici, că epigrama mea nu avea nevoie de niciun introu pentru a fi înțeleasă (deci că se susține prin ea însăși).
deci ce a deranjat la introul meu? faptul că există, că are prea multe cuvinte, sau că este eseistic? varianta 2 cade, 27 de cuvinte fiind mai puține decât 40. rămân 1 și 3, sau ambele. în acest caz, Cornel ar fi trebuit să precizeze clar că problema nu este lungimea, ci caracterul poetic, personal, al introului.
- intervine Vali, care afirmă că " a intervenit cu corecturi, la unele subtitluri lungi". cât de lungi, care este limita?
rezumând, eu înțeleg așa:
- introul poate exista, atunci când catrenul nu se susține singur (nu poate fi înțeles fără anumite explicații);
- explicațiile nu trebuie să poarte amprenta personală, ci să fie niște citări seci din presă, TV, etc, fără interpretări personale;
- cât despre lungime, aici mă tem că nimeni nu poate da un verdict final categoric, sau dacă da, aș fi bucuroasă să cunosc argumentația.
în speranța că nu am fost prea insistentă, și că discuțiile noastre sunt constructive, vă salut pe toți, și vă doresc o seară plăcută!

eu nu am văzut, în spitalele românești, niciun asistent medical (frate medical), de aici a plecat catrenul. așa cum pacienții se bucură de priveliștea unor sore-surori care îi îngrijesc, așa și pacientele, de ce nu ar beneficia de prezența unor "frați"? :)
John, mersi de trecere!
salve, Gigi, mulțumesc pentru apreciere și replica simpatică!
prietene Florar, o explicație bine-venită, mulțumiri!
cu bine, tuturor!

păi cam da, prietene Silw, replica dumitale este și bizară și la limita ofensei, ca să zic așa. noroc că eu nu mă supăr repede, mai ales pe (așa-zișii) prieteni... :)
Silw, ești în eroare mare, amice. nu aplica acelor ani standardul vremurilor actuale. îți garantez că, elevi fiind la un liceu de prestigiu (nu numai din București, dar și din țară), aveam drept ocupație cvasi-permanentă o îndeletnicire total inodoră și insipidă, căzută, azi, în desuetudine absolută: învățatul... îmi pare rău dacă te dezamăgesc, dar asta este cruda și prozaica realitate: în loc să ne facem de cap prin cluburi de fițe sau discoteci, pierdeam vremea prin sălile de clasă și biblioteci... adicătelea, o viață nașpa de tot, nu? :)
saltare, carevasăzică, amice!

te salut, Cornel!
ceva este totuși neclar. la catrenul meu cu nenea Iancu ai adus o singură critică, anume că textul prozei introductive nu este "scurt și concis", având 27 de cuvinte. în cazul catrenului lui Dan (te salut, Dane!), care are 40 de cuvinte introductive, nu numai că nu ți se pare în neregulă, dar mi-l și dai de exemplu! :)
e drept, introduci acum ideea că proza explicativă nu ar trebui să aibă accente eseistice. înțeleg, în concluzie, că proza de început poate fi și mai "stufoasă", dar să nu conțină accente personale, ci numai informații brute, nu?
oricum, catrenul meu cu nenea Iancu este singurul (din cca 130) care are, în introu, accente personale. fiind și anul Caragiale, și un moment politic cu totul ieșit din comun, nu m-am putut abține să nu dau un accent mai personal comentariului în proză.
acest catren cu introu "personalizat" este o excepție, în cazul meu, și, în urma atâtor "urecheli", sper ca așa să și rămână. :)
tuturor, gânduri bune!

hm... mi se pregătește ceva, carevasăzică. prietene Silw, chiar mă sperii un pic, cu acest anunț. :)

drag Tataie, vă mulțumesc pentru frumoasele cuvinte!
nu pot răspunde decât cu vorbele marelui scriitor și om de spirit Jonathan Swift: "niciodată un om înțelept n-a dorit să întinerească". :)
privind înapoi - clipe sublime, clipe de cumpănă, clipe dureroase... o viață de om.
vă felicit de pe acum pentru anul viitor - 65 de ani de la absolvire! fără cuvinte...

Din această prezentare,
Spun direct, ce tura-vura,
Cel mai mult și cel mai tare
Mi-a plăcut caricatura...

felicitări unui mare epigramist român în viață, l-am numit pe distinsul Todo! :)
să fie într-un ceas bun, Ioan!
coperta cu aricelul este genial de smpatică.
articolul lui Vali, excelent, ca de obicei.
așadar, bravos națiune epigramatică!

Dan, Johnny, vă mulțumesc pentru replicile simpatice!
atenție: a nu se confunda personajul cu persoana autorului. :)
mulțumesc Domnului, în viața mea adultă eu nu am stat nicio zi în spital. de altfel, am înlocuit personajul "doamnă" cu "jună", scena devenind mai credibilă, în acest fel. acest catren este o încercare de a valorifica potențialul umoristic al sintagmei "frate medical", în opoziție cu "sora medicală". nu știu cât de bine mi-a reușit...
gânduri bune, amândurora, prieteni!

mulțumesc, Tataie, ăsta da compliment, carevasăzică! ce mai, mi-ați devenit și mai simpatic! :)
numai bine vă urez!

cheri, mulțumesc! știam că tu recunoști valoarea...
nu, nu "mă încred", cheri, nu e stilul meu (de altfel, în cca 3 ani de epigramă, am primit trei steluțe - un scor deloc exagerat, nu?) :)
mersi, cheri!
Dan, despre doamne, numai de bine - așa, ca să moară de necaz domnii! :)
ce să spun... ani de liceu, ani superbi! (cu toate că numai eu știu ce groază paralizantă inspira o teză la mate sau fizică, la un liceu de profil, în acei ani!) și, totuși, era frumos, ce mai! câte așa mai avea de spus, dar să nu acaparăm spațiul (saitului) și timpul (cititorilor)... :)
mulțumesc pentru replică.
cu bine, tuturor!

cheri, interesat este că eu nu am perceput chestiunea în cauză ca pe o cacofonie, dar dacă spui tu, cher cheri, o voi remedia - am început să probez variante.
nu vreau să panichez pe nimeni, dar mă tem că problemele europene sunt abia la debut, din păcate...
mersi, cheri!
te salut, Silw!
pe curând și rămas bun, prieteni!

Știind că facem o echipă,
Te-ntreb, cu groază-n glas, cheri:
Tu te-ai gândit, măcar o clipă,
Ce gen de replici vei primi?
:)

cheri, bine te-am regăsit! (varianta romantică)
ai pus-o, cheri! (varianta populară, ca să rămân în temă)

Decât să scrii etern (mereu)
Catrene cu limbaj vulgar,
Acultă-aicea sfatul meu
Și bagă-ți... tocul în penar.
:)

nu trage, domnul Dan, sunt eu, o glumică!

Dan și Tataia, vă salut și mulțumesc pentru trecere!

Chiar de-om sta, cu toți, pe spate,
Burtă, coapse, pulpe, coate,
Ori (scuzați-mă) în limbă,
Tot nimica nu se schimbă!

that's all, folks! :)

Metafore uluitoare
Cu guri plantate la picioare
Și versuri care-ți lasă dungi...
Maestre, unde vrei s-ajungi?
(Tataia)

Tataie, te întreb andante
(Deși ți-e versul în buiestru):
De când ajunse domnul Dant-T,
În epigramă, un maestru?
:)

Un adevăr în față ai
Pe care-l știe și văzduhul:
Accesul li-e permis în Rai
Acelora săraci cu duhul.
(Tataia)

Mi-ai dat o veste cam nasoală
Și - absolut - pe gânduri cad:
Deci cei cu mintea genială,
Ca mine, vor sfârși în iad?
:)

mulțumesc, Tataie, o zi excelentă!

parol că ai rezon, coane Jenică! până la urmă, suntem oameni ai cuvintelor (potrivite, sper eu), deci a folosi acest material, cuvântul, într-un mod multilateral, mi se pare un act natural și benefic, în beneficiul ambelor părți: autor și cititor.
înțeleg și respect punctul de vedere al lui Cornel, care pledează pentru epigrama de esență tare, expresia supremă a profesionalizării actului epigramatic.
probabil că eu am un spirit ludic ceva mai pronunțat, care mă îndeamnă să mă hăhăiesc într-o manieră un pic mai - aparent! - derizorie, vizavi de comicăriile pe care le întâlnesc la tot pasul.
acestea fiind zise, carevasăzică îți mulțumesc, musiu Jenică, de vizită și de cuvințele, căz doar așa mă gâdilară pe la urechiușe, că n-am ce-ți zice! :)
și închei, în aceeași notă neaoș românească (conform standardelor actuale) : see you soon, my friend!

Cornel, în primul rând bine te-am regăsit!
cunosc acest punct de vedere al tău, pe care mi l-ai mai adus la cunoștință (cu ocazia altor comentarii la texte ale mele), despre prozele introductive în epigramă. și aici ar fi multe de spus. să le luam pe rând:
- am ținut cont de această idee, și, la timpul respectiv, am ajustat toate introurile mele, pentru a le mai scurta, deci remarca ta nu a rămas fără efect, din contră;
- aceste introduceri mai lungi, pe care le-am folosit în ultimele mele catrene-epigrame, nu sunt ceva la care recurg foarte des. am scris destule epigrame pur-sânge, fără note explicative, ca să zic așa. această categorie-specie literară de catren vesel cu text introductiv eu aș denumi-o "faptul divers comentat în catrene umoristice". este o variantă de umor care, mie cel puțin, mi se pare atractivă, hazlie, și de ce nu?, posedând valențe educaționale și de informare;
- într-adevăr, adevărata epigramă nu trebuie să se sprijine în nimic, nici măcar în titlu (opinie personală). epigramele-beton circulă din gură în gură, ca niște adevărate perle de înțelepciune și umor, fără ca cei ce le rostesc să mai aibă habar de titlul lor. după părerea mea, epigrama de aur ar trebui să poată fi citită și înțeleasă, stârnind râsul, fără să-i afli "cheia" nici măcar în titlu;
- amintesc că explicațiile la epigrame s-au practicat dintotdeauna, sub două forme: proza de inceput și titlul. există numeroase epigrame ale unor înaintași ai genului, care au un titlu lung cât o proză introductivă! (de genul: "Domnului avocat Piscupescu care a declarat la o întrunire a Baroului Bucureștean că el nu a pierdut niciun proces în viața asta, deși clienții nemulțumiți i-au făcut plâgere la Chestură" - exemplu imaginat de mine). așadar, ori că explicația este conținută chiar în titlu, ori că este prezentată ca introdusere în proză, ea a fost și este folosită;
- specialistul în catrenistică nu sunt eu, ci distinsul Cornel Rodean. ceea ce pot spune este că eu scriu ceva ce mă amuză în primul rând pe mine :), și, bineînțeles, sper să îi amuze și pe cititori. mai departe... încadrările în categorii stricte, nu mi se par atât de relevante (dar este posibil să fiu în eroare, desigur). eventual, voi modifica încadrarea, deși (cel puțin pentru mine) este destul de dificil, în general vorbind, să afirmi tranșant care strofă este un "catren" și care o "epigramă".
în încheiere, îți mulțumesc, Cornel, pentru intervenție, și pentru interesul arătat acestui subiect. te asigur că reflectez de fiecare dată asupra observațiilor-sugestiilor pe care mi le faci.
cu bine, și o seară plăcută!

Dane, iacătă că am început să ne cert..., pardon, să discutăm civilizat, dar în contradictoriu, ca în vremurile bune de odinioară! :)
Dane, subiectul este atât de complex, încât nu există șanse de a-l tranșa în câteva rânduri. înțeleg punctul tău de vedere, dar, totuși, după 23 de ani de democrație, nu mi se pare firesc să-i înfierăm exclusiv pe politicieni, și să cosiderăm permanent electorii ca fiind niște domnișoare de pension imaculate, trase mereu pe sfoară de către lotrii de politicieni. că doar căpcăunii ăștia de politicieni nu sunt apăruți din neant, ci chiar din urnele în care, cu onor, votanții de ieri - nemulțumiții de azi, și-au introdus opțiunile! aș aduce în discuție un concept foarte special, consecvența, și poate că aici este cheia. știu, mi se va vorbi de alternanța la putere, dar atunci de ce ne mai ofuscăm, dacă suntem de acord cu această rotire periodică a taberelor aflate la putere?
oricum, Dane, dacă ar fi să emit o concluzie, la felul în care arată astăzi lucrurile în politica noastră, aș spune, scurt și la obiect: Doamne-ajută! :)
mă opresc aici, carevasăzică, amice Dan, pentru a nu risca adicătelea să ajungem la off - căz doară am muncitără ambii amândoi să scriem aceste baliv..., pardon, opiniuni politice, nu? :)
orevoar și bonsoar, Dane!

Dane, mulțumesc frumos! mă bucur sincer că ți-a plăcut micuța mea glumă amară cu iz de capodoperă. :)
ar fi atâtea de spus... mă rezum la a preciza că este o pișcătură adresată (de această dată) nu atât politicienilor, cât, mai ales, electoratului autohton, care (în opinia mea) ar trebui să fie mai vigilent, mai implicat, mai responsabil. nu dau lecții, dar ceva, din păcate, scârțâie, cred eu, legat de capacitatea de apreciere obiectivă a alegătorului român actual.
legat de observațiile tehnice, ai dreptate cu rima în verb, încerc să o evit cât pot, dar îți mulțumesc că îmi reamintești. proza introductivă mi-a dat ocazia să-mi vărs mai dihai amarul, și să mai plusez la umor cu elementele caragialești "furtunos" și "pierdută".
Dane, îți mulțumesc din nou pentru cuvintele frumoase, pentru steluță, replică și chiar pentru simplul fapt că încă mă (mai) citești... :)
cu bine, carevasăzică!