Și miturile se împușcă, nu-i așa?

Mă pregăteam, de Sărbători, să prepar o salată de boeuf. Din punctul meu de vedere, o masă festivă fără salată de boeuf nu are nici un haz. Poate să mi se ofere orice altceva: midii în sos de stridii, pachețele de primăvară, vară sau toamnă, crabi cu garnitură de homari, caracatiță cu piure de papaya, aripioare de rechin albastru la capac, icre negre amestecate cu icre roșii, file de somon în cuib de mango sau cine știe ce alte delicii culinare, care mai de care mai fanteziste. Dacă nu mănânc și o porție de salată de boeuf, am senzația neplăcută a unei mese incomplete. Așadar, tocmai tăiam legumele în cubulețe. Am desfăcut borcanul de castraveciori murați pe care îl cumpărasem și am gustat unul. Erau delicioși: dulci-acrișori, potrivit de crocanți, cu o aromă savuroasă. De multă vreme nu mai mâncasem niște castraveciori atât de gustoși. Am vrut să le aflu originea și m-am uitat la etichetă. Scrisul era minuscul, abia am reușit să îl descifrez. Nu îmi venea să cred. Proveneau, nici mai mult, nici mai puțin, decât din... India! Am stat locului câteva clipe, pentru a procesa informația. Așa ceva nu era posibil: castraveți murați din India! Ce însemna asta, era, cumva, o glumă? India nu se ocupă cu murăturile. Din India ne vin produse fine, exotice, misterioase, condimente rare și mirodenii cu arome tulburătoare: ceai, cafea, cuișoare, scorțișoară, vanilie, piper, parfumuri alese de mosc, ambră sau magnolie. Dar castraveți murați? Era ridicol. Undeva se strecurase, fără îndoială, o eroare. Cum aș putea să mă gândesc la frumoșii indieni, rafinați, mlădioși, cu ochii lor adânci și catifelați, cu gesturi curtenitoare și glasuri melodioase, ca la niște zarzavagii grosieri? Și pe minunatele indience - adevărate prințese din "O mie și una de nopți", dulci, grațioase, strălucitoare, împodobite regește - cum să mi le închipui sortând castraveții pe mărimi și îndesându-i în borcane? Era inadmisibil. Marea și draga mea Indie! Iubesc această țară irevocabil și iremediabil, din mai multe motive. Este tărâmul basmelor care mi-au fermecat copilăria. În ochii fetiței ce eram pe-atunci, magia pe care au revărsat-o asupra mea legendele și filmele indiene din epocă a fost absolută. Prinți și prințese de o frumusețe desăvârșită, veșminte superbe, peisaje de vis, soare, muzică, fachiri, junglă, tigri, elefanți, cobre - alcătuiau, toate, un amestec irezistibil pentru mine, copilul crescut, printr-o hotărâre a destinului, într-un oraș din zona pre-arctică a Europei, cu temperaturi de -45 de grade, zăpezi de un metru și jumătate și ierni care durau câte șase luni pe an. India cea solară, muzicală și aromată nu putea reprezenta în ochii mei, obișnuiți cu lungile nopți polare, decât un ideal. Mai îndrăgesc India și pentru înduioșătoarea ei obstinație de a nu se dezice de factorul uman, în circumstanțe și domenii în care alte țări au făcut-o, de multă vreme și definitiv. De asemenea, pentru cultura, arta și spiritualitatea ei, pentru toleranța și deschiderea către lume. O țară în care automobilele opresc pentru a-i permite unei biete văcuțe să traverseze în siguranță bulevardul m-a câștigat, definitiv, de partea sa. Câtă diferență față de cruzimea celor care au ridicat uciderea în chinuri a taurilor la rang de ignobil brand național! Am în casă unele mici obiecte de artizanat indiene: o statuetă a lui Buddha și câteva vaze din aramă. Sunt atât de frumoase, de elegante și de delicate! Deși le admir de zeci de ani, pentru mine și-au păstrat același farmec nealterat conferit de bunul gust și de calitatea lor deosebită. Îmi cumpăr adesea bețigașe parfumate pentru cameră din India, cu arome divine. Cât despre mirodenii, ce să mai spun: sunt dependentă de ele, pun piper în toate mâncărurile. Iar cafeaua reprezintă singura rațiune pentru care mă mai dau jos din pat, dimineața. Aceasta era India mea. Și, dintr-o dată, penibilul borcan de castraveți murați. Nici nu știam ce era mai stânjenitor: faptul că indienii au început să vândă murături pe planetă, sau că eu - într-un apartament obscur al unui cartier bucureștean - mă pregăteam, precum un Cronos sui-generis, să devorez, odată cu castraveții, și propriile-mi idealuri de odinioară? La masă, am înghițit salata de boeuf cu noduri. Mitraliera luciferică a globalizării a mai ucis un mare mit al copilăriei mele. Pe cadavrul căruia crește, acum, o grădină de legume.