Poezie
tabiet
1 min lectură·
Mediu
seara mă aşez la fereastră
și privesc stelele căzătoare
care brăzdează cerul
în lung şi-n lat
tăcute
demne
şi mici
la fel ca viețile noastre
frunzele negre şi ude
care se lipesc de geam
rugătoare
mă gândesc la visele
care s-au ofilit
odată cu noi
la vara care se stinge
la cei plecați
pentru un timp
sau pentru totdeauna
şi plâng
pentru că în cameră
e întuneric
şi nimeni
nu îmi mai aduce înapoi
ziua de ieri
pentru că eu sunt aici
și tu cine știe pe unde
pentru că am mai multe regrete
decât ceasuri trăite
și pentru alte felurite
și nenumărate lucruri
care nu mă lasă să uit
cât de frumos
ar fi fost totul
dacă
001.482
0