Poezie
miazănoapte
1 min lectură·
Mediu
aşa cum zilele se rostogolesc
bătute de vânt
pe câmpia de sare
tot astfel voi pleca şi eu
într-o iarnă
agățată cu unghiile
de mantia sfârtecată a crivățului
înspre nord tot mai la nord
acolo unde cerbii cu nări
de catifea îmi vor sufla
peste pleoapele obosite
peste fruntea împovărată
de amintiri peste inima
pe care nădăjduiesc
că o mai am încă sub coaste
pulsând precum un far
în calea celor mai rătăciți
decât mine
va ninge va ninge
pe trepte de zăpadă voi urca
până la carul cel mic
până la carul cel mare
până la calea lactee
mult prea frumoasă
până la luna de filigran
şi tăcere
de unde voi privi înapoi
cum ursul polar
îmi face un semn de adio
în timp ce amândoi
ne înghițim lacrimile
de gheață şi diamant
001.756
0