Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezieepigram

Rugăciune inspirată din actualitate

Apropo de soluția găsită de bănci

1 min lectură·
Mediu
Motto: "C-o moarte toți suntem datori!" George Coșbuc
C-o moarte știu că sunt dator,
Dar, cum în lume-i criză mare,
Îl rog pe Bunul Creator
Să-mi facă o... rescadențare.
0415.438
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
29
Citire
1 min
Versuri
5
Actualizat

Cum sa citezi

Goea Maria Daniela. “Rugăciune inspirată din actualitate .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/goea-maria-daniela/poezie/13972811/rugaciune-inspirata-din-actualitate

Comentarii (41)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Sunt Dumnezeu. Am calculat
Și vreau acum să-ți spun în față:
La orice an “rescadențat”
Îți iau cam patru ani din viață.
0
@miclaus-silvestruMSMiclăuș Silvestru
cadență...!

Să meargă-n lume lucruri bine,
Nevoie-i de \"re/cadențare\";
Ce ceri, ideea nu convine:
Ai pus dobândă mult prea mare.

sărac... din ultimul rând
0
NLneculai lunca
Domnului Gârda...

Cred că-ți pricep nonconformista
Idee cu tendințță clară:
Vrei să reduci epigramista
La starea ei embrionară!

N.Lunca
0
@ion-cuzuiocICIon Cuzuioc
C-o moarte știu că sunt dator,
Dar cum în lume-i criză mare,
Îl rog pe Bunul Creator
Să-mi facă o... rescadențare.
(GMD)

Bunul Dumnezeu știe ce face,
Și cum pe sfinți să mi-i împace;
El te va primi cu drag în casă,
Căci au nevoie de-o frumoasă!
0
@goea-maria-danielaGDGoea Maria Daniela
1.Sunt Dumnezeu. Am calculat
Și vreau acum să-ți spun în față:
La orice an “rescadențat”
Îți iau cam patru ani din viață.
(GPI)

De vrerea Ți-e așa, mă-nclin
Și mă voi conforma, smerit -
Mai zăbovesc pe-aici puțin,
Să dau un , și-am murit!

ești sublim, GPI! introducerea \"Sunt Dumnezeu.\" este antologică, un deliciu.

Chiar de te dai în bărci cu Ica,
Ea te iubește... atâtica;
Deși abandonată, eu
Te-nalț la rang de Dumnezeu!

2.Să meargă-n lume lucruri bine,
Nevoie-i de \"re/cadențare\";
Ce ceri, ideea nu convine:
Ai pus dobândă mult prea mare.
(Silw)

Mi-aduse, de la Dumnezeu,
Un porumbel, o scrisorică:
\"Dobânda n-am fixat-o eu,
Ci un samsar din Cluj, Petrică.\"

3.Cred că-ți pricep nonconformista
Idee cu tendință clară:
Vrei să reduci epigramista
La starea ei embrionară!
(Florarul)

M-a informat o turturea
Că-acest urmaș de Daruani
Nu chiar un embrion m-ar vrea,
Ci de vreo șaisprezece ani...

4.Bunul Dumnezeu știe ce face,
Și cum pe sfinți să mi-i împace;
El te va primi cu drag în casă,
Căci au nevoie de-o frumoasă!
(Tareuceanu)

În Paradis, așa cum știi,
E liniște, frumos și bine -
Un singur lucru-mi va umbri
Plăcerea: nu vei fi cu mine...

nici o aluzie răutăcioasă, confrate Ion! și mulțumesc pentru compliment :)

prieteni, vă mulțumesc tuturor și vă mai aștept.

a bientot!
0
@goea-maria-danielaGDGoea Maria Daniela
De vrerea Ți-e așa, mă-nclin
Și mă voi conforma, smerit -
Mai zăbovesc pe-aici puțin,
Să dau un \"enter\", și-am murit!

scuze
0
@ion-cuzuiocICIon Cuzuioc
În Paradis, așa cum știi,
E liniște, frumos și bine -
Un singur lucru-mi va umbri
Plăcerea: nu vei fi cu mine...
(GMD)

Ți-o spun pe șleau,pe site în scris,
Că nu vorbesc în van,în hău,
Dacă-ți dorești în Paradis,
Să ne-ntâlnim la Chișinău!
0
@ruse-ionRIRuse Ion
Smerită și bătând mătănii,
Te rogi în van la Creator:
Chemați și-aduși, la El, pe sănii,
Sunt iarna, cei ce au umor. :))
0
@goea-maria-danielaGDGoea Maria Daniela
Ți-o spun pe șleau,pe site în scris,
Că nu vorbesc în van,în hău,
Dacă-ți dorești în Paradis,
Să ne-ntâlnim la Chișinău!
(Ion Cuzuioc)

În zbor trec Prutul, Ionel,
La invitația ce-mi faci,
Să gust din Paradis nițel,
Pe când ne... conversăm în draci!
0
@ion-cuzuiocICIon Cuzuioc
În zbor trec Prutul, Ionel,
La invitația ce-mi faci,
Să gust din Paradis nițel,
Pe când ne... conversăm în draci!
(GMD)

Dacă vii la Ionel,
În grădina lui cu maci,
Ve-i servi un tulburel,
Ca să simți apoi ce faci!
0
@goea-maria-danielaGDGoea Maria Daniela
Dacă vii la Ionel,
În grădina lui cu maci,
Vei servi un tulburel,
Ca să simți apoi ce faci!
(Ion)

Fii gata, Johnny, sunt pe drum,
C-am început să simt de-acum!
:)
0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
Chiar de te dai în bărci cu Ica,
Ea te iubește... atâtica;
Deși abandonată, eu
Te-nalț la rang de Dumnezeu.

Goea Maria Daniela

Cum dragostea-I o tot cerșești
Clipă de clipă, ceas de ceas
Și cum la rându-ți Îl iubești,
În plata Domnului te las.

Ca lumea epigrama, Daniela, dar nu era mai bine să fi scris \"refinanțare\" în loc de \"rescadențare\"? Zic și eu...
0
@ion-cuzuiocICIon Cuzuioc
Fii gata, Johnny, sunt pe drum,
C-am început să simt de-acum!
:)
(GMD)

Te-aștept azi noapte puișor,
Să-ți stau de veghe ca străjer,
Dar pân-o fi,prin somn te-ador,
Căci am luat un somnifer.
0
@ruse-ionRIRuse Ion
1) - Ca lumea epigrama, Daniela, dar nu era mai bine să fi scris \"refinanțare\" în loc de \"rescadențare\"? Zic și eu...
Ica Ungureanu

2) - \"Să-mi facă o... rescadențare\".
Daniela

1a) - Ica, fiind vorba de \"rate\" care au o \"scadență, nu putea face \"refinanțare\".

2a) - Cum, întradevăr, \"rescadențare sună ,parcă, un pic nefiresc propun \"reeșalnare\", iar versul patru ar putea fi:
\"Să-mi facă-o... reeșalonare\", sau: \"Să-mi facă reeșalonare\".
Ion
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
\"Clienții Băncii Comerciale Române (BCR) afectați de inundații vor putea opta pentru rescadențare alegând o perioadă de grație de până la șase luni sau rată totală negociată pe o perioadă de până la șase luni\".

Daniela, dragostea mea, nu vorbește aiurea. Nu-i așa, fenomen mic?

Văzând că ești cam la strâmtoare,
M-am căutat prin portofel
Și îți ofer rescadențare,
Dar numai de te uzi nițel.
0
@ruse-ionRIRuse Ion
\"Clienții Băncii Comerciale Române (BCR) afectați de inundații vor putea opta pentru rescadențare alegând o perioadă de grație de până la șase luni sau rată totală negociată pe o perioadă de până la șase luni\".
GPI

Nelu, în DEX, nu am gasit \"rescadențare\" în schimb:

REEȘALONÁ, reeșalonez, vb. I. Tranz. A eșalona din nou o datorie (scadentă), stabilind un nou termen pentru plata ei. [Pr.: re-e-] – Re1- + eșalona.
0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
\"Daniela, dragostea mea\"... zis-a \"Domnu\" Petre :))

Referitor la \"Domnu\"-acela,
E-un șmecheraș, cum altul nu-i;
Deci fii atentă, Daniela,
Să nu ajungi la mila \"Lui\"!

Ok, Cowboy Ruse, m-am lămurit cum e cu scadențarea, reeșalonarea,refinanțarea,recalcularea, etc.
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Tu nu-I mai știi Lui Domnu’ frica,
Și tinzi să fii atee, cert,
Dar fii atentă, dragă Ica,
Să nu-I numele-n deșert!
0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
Am întâlnit, e lucru cert,
Pe-aici un domn, de mare vază;
Și nu-i iau numele-n deșert,
Ci fug cu dânsul într-o oază.
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Acum că a plecat Moubarak, ne cheamă destinul să refacem vechiul Egipt.

E scris în părul meu șaten,
În hieroglife, în graffiti,
Să fiu al tău Akhenaten,
Să fii zeița-mi Nefertiti.
0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
Să fiu al tău Akhenaten,
Să fii zeița-mi Nefertiti.
G.P.I

Iscat-ai o confuzie,
Petrică, în catrenu-acela:
La cine faci aluzie:
La mine, sau la Daniela?
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Iscat-ai o confuzie,
Petrică, în catrenu-acela:
La cine faci aluzie:
La mine, sau la Daniela?
(Ica)

Spun sincer: m-am gândit la tine.
Îmi place și de Daniela,
Dar, cum se vede foarte bine,
Ea umblă creanga. Umblă lela.
0

Vreau explicații


Să fiu al tău Akhenaten,
Să fii zeița-mi Nefertiti.
G.P.I

Iscat-ai o confuzie,
Petrică, în catrenu-acela:
La cine faci aluzie:
La mine, sau la Daniela?
(Ica Ungureanu)

Petrică azi ne spune nouă
Că le-ar dori pe amîndouă;
Un faron, stăpîn suprem,
Se știe că avea harem.
0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
La cât de libertină-s eu,
Nu pot s-admit un șef suprem;
De când mă știu, am fost mereu
Stăpâna propriului harem.
0
@goea-maria-danielaGDGoea Maria Daniela
prieteni, ce prăpăd pe-aici! :)

să le luăm pe rând:

rescadențare și reeșalonare sunt, ambii, termeni bancari de bază.
inițial lucrasem epigrama la vocativ (mă adresam direct Creatorului) și folosind temenul \"reeșalonare\".
apoi am recurs la \"rescadențare\", căci aceasta a fost ideea de bază a epigramei: îi cer Domnului amânarea (mutarea la un alt termen, la o altă scadență) a morții. am ținut să evidențiez legătura timp-scadență.
vă mulțumesc pentru interesul arătat.


1.Smerită și bătând mătănii,
Te rogi în van la Creator:
Chemați și-aduși, la El, pe sănii,
Sunt iarna, cei ce au umor. :))
(Ion Ruse)

Frumos mai scrii, Cowboy, dar, vai,
Just more ten month am till I\'ll die?!

sunt născută în luna decembrie, și, iată, conform previziunilor distinsului Cowboy feat. Neti Sandu, voi urca pe sania finală tot atunci :)
mai glumim și noi, bineînțeles.


2.Cum dragostea-I o tot cerșești
Clipă de clipă, ceas de ceas
Și cum la rându-ți Îl iubești,
În plata Domnului te las.
(Ica Ungureanu)

Ca pe-o poetă de pripas,
De-acum, și Ica mă alungă -
Să sper, atât mi-a mai rămas,
Că Domnul nu e strâns la pungă...


3.Te-aștept la noapte puișor,
Să-ți stau de veghe ca străjer,
Dar pân-o fi,prin somn te-ador,
Căci am luat un somnifer.
(Ion Cuzuioc)

Să mă veghezi, desigur, vreau
(Dulce-i urarea ce mi-o faci!),
Dar, iartă-mă că-ți spun pe șleau,
Aș prefera să mă ataci...


4.Văzând că ești cam la strâmtoare,
M-am căutat prin portofel
Și îți ofer rescadențare,
Dar numai de te uzi nițel.
(GPI)

Nițel, ai spus? E viitură,
Și, cum ești fante fără frică,
De-o fi să mă înec, Petrică,
Mă resusciți gură la gură?

5.Daniela nu știu unde e

Spun sincer: m-am gândit la tine.
Îmi place și de Daniela,
Dar, cum se vede foarte bine,
Ea umblă creanga. Umblă lela.
(GPI)

Am fost la Johnny, and so what?
Discuții am vorbit, în pat -
Atâta tot. Adrenalina
Când ne-a crescut, am stins lumina...

îi mulțumesc Icăi pentru compliment și lui GPI pentru consacrarea sintagmei, atât de politically correct, \"Daniela, dragostea mea\" :)

sunteți minunați, my friends, vă mulțumesc tuturor!
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
E super, Ica! Te îndemn
Să te ocupi pe îndelete;
Atât îți cer: când fac un semn
Să mă servești cu două fete.
0
@ion-cuzuiocICIon Cuzuioc
Să mă veghezi, desigur, vreau
(Dulce-i urarea ce mi-o faci!),
Dar, iartă-mă că-ți spun pe șleau,
Aș prefera să mă ataci...
(GMD)

Deci,fii de-a gata,draga mea,
Precum e gata și-al meu ac;
El plăcut s-ar intercala
Și evident,ar ataca!
0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
Eu semne, n-am să-ți fac, băiete,
Degeaba șaua tu o bați;
Că în harem, eu nu am fete,
Ci o duzină de bărbați.
0
@ion-cuzuiocICIon Cuzuioc
E super, Ica! Te îndemn
Să te ocupi pe îndelete;
Atât îți cer: când fac un semn
Să mă servești cu două fete.
(Gârda Petru Ioan)

Ești pofticios,confrate drag,
Dar dacă-ți cad chiar două fete,
Să-mi vii cu ele pe meleag,
Să ne distrăm pe îndelete!
0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
Cuzuioace, Cuzuioace,
Nu-nțelegi că n-am femei?
Însă dacă vrei și-ți place,
Poți să distrezi c-un gay.

0
@goea-maria-danielaGDGoea Maria Daniela
Deci,fii de-a gata,draga mea,
Precum e gata și-al meu ac;
(Johnny)

Sunt gata, și-am să vin cu drag,
La tine, Johnny, dar... un ac?!

Ești pofticios,confrate drag,
Dar dacă-ți cad chiar două fete,
Să-mi vii cu ele pe meleag,
Să ne distrăm pe îndelete!
(Johnny)

Trădare! Prin catrenu-ți brut,
Ai dovedit că infamia
E răspândită-n România
Dincoa\' și dincolo de Prut...

fantele Petrică începe să aibă prozeliți!

so, let it be war!
0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
Cuzuioace, Cuzuioace,
Nu-nțelegi că n-am femei?
Însă dacă vrei și-ți place,
Poți să distrezi c-un gay.

0
@ion-cuzuiocICIon Cuzuioc
Cuzuioace, Cuzuioace,
Nu-nțelegi că n-am femei?
Însă dacă vrei și-ți place,
Poți să distrezi c-un gay.
(Ica Ungureanu)

N-am să-ți supăr gay-ii tăi,
Dar i-a aminte,dragă Ica;
Eu m-apuc și fac trăsnăi,
Doar când în pat îmi văd gagica!
0
@ion-cuzuiocICIon Cuzuioc
Trădare! Prin catrenu-ți brut,
Ai dovedit că infamia
E răspândită-n România
Dincoa\' și dincolo de Prut...
(GMD)

Ne mai desparte râul Prut
Și lucrul ăsta e durut,
Dar dorința cea intimă
Tot la Prut va cere...rimă!
0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
Cuzuioace, Cuzuioace,
Nu-nțelegi că n-am femei?
Însă dacă vrei și-ți place,
Poți să distrezi c-un gay.

0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
din greșeală am trimis aceeași replică de două ori.
0
@eugenia-reiterEREugenia Reiter
de acord, sunteți simpatici, haioși etc

hai să încercăm să facem o selecție a replicilor, o îmbunătățire în ceea ce privește calitatea.

de aici s-a plecat:

\"C-o moarte știu că sunt dator,
Dar cum în lume-i criză mare,
Îl rog pe Bunul Creator
Să-mi facă o... rescadențare.\"

și s-a ajuns la... alte cele.

sunt convinsă că puteți oferi replici la fel de bune ca tema propusă sau, cel puțin, pe aproape. de ce nu, chiar mai bune:)
pagina principală de comentarii este plină de replici care mai de care mai...
nu vă mai întreb ce legătură este între gay și epigrama Danielei.

știu că mulți se vor necăji pe intervenția mea.
nu e cu rea intenție, e doar o tragere de mânecă.

mulțumesc
0
@goea-maria-danielaGDGoea Maria Daniela
cele semnalate.

fiind și weekend, imaginația s-a înfierbântat, iar simpaticii replicanți s-au lăsat purtați, în frunte cu mine, desigur, de valurile șugubețe.
acum am revenit la mal și ne tragem sufletul.
:)

sunt convinsă că ne vom replia cu toții și vom emite replici tari și la obiect!
0
@ion-cuzuiocICIon Cuzuioc
pagina principală de comentarii este plină de replici care mai de care mai...
(Eugenia Reiter)

Replica de pe-Agonia
Deja-i la apogeu,
Dar nu te-ntrista Maria,
Că-ți scrie...Dumnezeu!

Așa-i Eugenia,ca-n zicala ceea:unde dai și unde crapă.Poate c-am întrecut și noi măsura,dar în zilele de odihnă ne-am mai ținut și noi de urât prin intermediul Agoniei.Să ne ierte redactorii!De mâine începe o nouă săptămână de lucru și ne va fi mai greu să polemizăm.Cu sănătate și noroc Ion Cuzuioc!
0
... după o noapte petrecută în cada cu apă... rece!
Daniela și Ica ne așteaptă... la cotitură!

Pline-s fetele de miere,
Trag băieții la plăcere
Și când mai să reușească,
Ele-ncep să-i... smotocească!
0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
Ne cerem scuze pentru faptul că am sărit prea mult peste cal.
Într-adevăr, eu și \"dueliștii\" prezenți,luîndu-ne ba cu una, ba cu alta, am ajuns de la Dumnezei la atei și de la atei la gay, am trecut și Prutul cu ei, acum ne retragem în iatacurile noastre, nu înainte de a ne cere încă o dată mii de scuze.

Mult bine tuturor, I_k
0