Omu-i făcut pentru bucurie și vis
Lumea îi dă lovituri și abis
Și dacă-i făcut să râdă fericit
Lumea-i dă lacrimi de neocolit .
Iar moartea dansează peste tot ce-a iubit .
Lumea te sfâșie ca a
Nu caut cuvinte care să m-aline
Limpezimea minții-i un râu ca să mă scald.
Nu mă-ncântă cânturi de durere pline
Nu-mi ajunge râsul și nu mai vreau să ard .
Litere rotunde praful îl
— Eu nu mă tem de temnițele voastre ,
a strigat prizonierul ,
atâta timp cât inima mea bate
alături de lupul cu limba lată
și uscată de foame .
Lupul acesta a coborât
din Dacia
ca să
Prin părul tău trece vântul
și privirile mele trec
ca furnicile în fâneața imensă.
Ooo!...lume verde ,eu am bucuria
de-a alerga iepurește
sub mugetul de cerb căutător.
Și ce loiali amici
Toata țărâna de dincoace de granița
Poartă aurul dragostei de țară
Ca o ancoră pentru noi .
Iar noi suntem români
Deoarece coloana infinitului
Românească este
Și rădăcinile ei
Le-a uitat
O ramură ruptă cântă
pe plaiul ce înverzește
sub pleata căruntă
pe creste celeste .
Pasărea mică și vie
pe fondul marelui albastru
intră în reverie
cu pliscul inima îmi străbătu.
Un animal uriaș
S-a prăbușit din văzduh
Sub oraș .
Umbra lui se leagănă
De câmpul vertical si curat
Pe care sufletele noastre
Vor s-o ia razna .
Dar polii magnetici
Ai pământului
Altarul meu e rugul mare de mur
Cu murele negre și coapte
Dupa care -ntind mina și-ndur
Singe ce curge din rani inspinate,
Si -ncep liturghia padurii doar eu
Un biet haiduc in loc
Pieptul meu ca o fântână-i format
Și multe iubiri l-au îmbrățișat
Dar pătimaș îmbrățișez și eu
A lumii mare antereu.
Din ceruri raze roșii curg
Și numai tu prelung amurg
Ai fi în stare
Eu nu plâng doar cu lacrimi sărate
ci cu ploile lugubre de toamnă
și nu râd doar cu buzele mele roșii
ci cu roua cristalină a ierburilor din câmpii,
dar nu-mi ajung nici ploile ,nici râsul
