Ghinea Nouras Cristian

Saru mana Ina, pentru osteneala cititului si steluta. Este o realitate mozaicata, transfigurata, plus ceva fantezie, da nu prea mult, sa nu recad in patima mea mai veche (onirica). Uneori, imi zic: \"excesul de realitate dauneaza grav sanatatii\" si ma ascund si eu cum pot. Alteori, cred ca e bine cand colind urbea cu microfonul si camera in spinare... gasesti inspiratie la fiecare pas. Si o tema de meditatie: ce-ar fi sa ne urcam in taxi si sa le auzim povestile taximetristilor? Ar iesi ceva literatura de aici? Eu cred ca da, si una adevarata!

Wow, de cand asteptam asta. Uite, chiar acum trimit trei proze: Kommando! (20.427 car.), Diminetile lui Erzilius (22.910) si Mos Elemer si infernul din zgarie-nori (10.220). Sincer, mi-ar fi placut sa trimit Stapanul zilei, o proza la care tin foarte mult, dar care are doar... 91.021 car. Poate va fi luata in considerare. Adresa de contact si tot ce trebuie este pe site. Mai trebuie ceva? Succes si feliciari pentru initiativa.

Citeam in urma cu ceva vreme un interviu dat de membrii unei trupe autohtone, care declarau cu un soi de terbilism (mi se parea mie pe atunci) ca Eurovision = comunism. Pana la urma s-a demonstrat ca aveau dreptate. Ma intreb cui mai spune ceva genul de muzica tocit ani de-a randul in vazul intregii Europe? Cred ca si cei trecuti de 45 de ani sunt satui de asa ceva. Cat despre sistemul de vot si poantele idioate ale prezentatorilor de la diversele posturi TV nationale, ce sa mai vorbim... Un concurs care nu mai poate continua in aceasta formula. Iar finlandezu\' care-si ridica aripioarele cu cricul le-a tras o binemeritata palma organizatorilor, care oricum cred ca nu s-au prins de fronda respectiva, nici de semnale lansate de trupe care au particpat la plezneala, cu melodii gen \"We are the winners of Eurovision\"...

P.S. - dator cu un raspuns pt. Felix - e vorba de integrala Nietzsche in Romania. Pana acum au aparut sapte volume la Editurile Hestia si Anthropos din Timisoara, dar si editii bilingve in Germania. Era mai fericita formularea \"taducator al...\" decat \"traducatorul\". Va mai astept. Numai bine!

Dragi prieteni, am avut o foarte placuta surpriza sa vad atatia vizitatori (si comentatori!) la semnalarea mea. Va multumesc pentru informatii si incerc sa le materializez. Ma gandeam ieri (uneori ma apuca si chesta asta, cu ganditul) ca revista si site-ul seamana intr-un anumit fel, ca dezvoltare ma refer. Adica ce era la inceput - grupul de entuziasti etc. - si ce este acum. Am spus \"cred\" pentru ca eu am venit relativ tarziu pe site, cand lucrurile erau bine asezate, dar am mai tras cu ochiul la conversatiile veteranilor, postate in jos de pagina... a construi ceva este un lucru pasionant, desi demolarea unei constructii este indeobste mai usoara si mai la indemana. Multumesc tuturor si va invit sa vizitati site-uul si sa veniti cu propuneri de colaborare. Cel putin pana acum, deschiderea a fost totala si nu cred ca lucrurile s-ar schimba in vreun fel.

Ela, esti prea generoasa in aprecieri. In mod normal, stirea asta trebuia sa apara in ianuarie, dar e bine si asa, lucrurile se misca. Rezultatul n-arata prea rau, ar mai fi inca destule de facut la partea tehnica. Revista are insa tinuta si chiar o personalitate a sa. Daca Radu Paraschivescu, Cornel Ungureanu, Paul Eugen Banciu, Dimitrie Vatamaniuc sau Lucian Alexiu scriu la noi, daca Ioan Holender sau Maia Morgenstern ne dau interviuri, insemna ca ceva-ceva s-a miscat in acesti ani. Sa dea Domnul sa tinem si pe mai departe visul in viata, caci ce-am fi daca vreodata vom inceta sa visam?...

Draga Loredana, ma bucur sa ne reintalnim, cam rar in ultima vreme, dar asta e numai vina mea, de vizitator sporadic al agoniei. Am postat aici o parte din interviul televizat pe care l-am realizat in 7 martie, cand maestrul a venit la noi cu Ultima banda a lui Krapp, in cadrul unui turneu ce a inclus inca doua spectacole la Timisoara si unul la Arad. Cred ca materialul asta (complet, insa) si-ar avea loc intr-un viitor volum de interviuri, dar aici lucrurile nu depind numai de subsemnatul.
Ar mai fi multe de spus, mai ales despre cat de \"usoara\" este pregatirea unui astfel de interviu, dar iaca le-am uitat pe toate... in fond, stressul este pretul pe care-l platim si pentru a obtine lucruri mult mai putin importante in ziua de azi. A ramas in amintire doar marea bucurie de a dialoga cu o personalitate de anvergura, de a te imbogati sufleteste.

Draga Ruxandra, am uitat sa-ti spun ca era acolo un paradox: adica, aveai voie sa consumi droguri usoare, dar nu sa le si comercializezi, ceea ce mi s-a parut un nonsens, ca sa nu zic o tampenie cat toate zilele. Asta era situatia atunci, habar n-am ce-o fi acum. Dezintoxicarea mergea in paralel cu fel si fel de activitati: sere, gradinarit, tamplarie, un atelier de lumanari (!), un atelier de reparat biciclete si chiar o tipografie cu tot cu legatoria de carte aferenta. Am intalnit tineri talentati, care cantau fb la pian sau la chitara, dar care aveau acea melancolie bine descrisa de tine, erau definitiv plecati \"in lumea alternativa\". Iti dai seama cam cum vedeam noi Danemarca in 1995, asa ca un profesor din grup l-a intrebat pe unul dintre \"pensionarii\" veterani de acolo: Da\' ce va lipseste ba frate-miu, ca aveti de toate, la noi e vai si amar... nici nu va inchipuiti?! Raspunsul mi-l amintesc si acum: I feel lonely!... Asta e!

Draga Yvory, citind articolul tau, am avut doua momente de uimire - in primul rand, ce cauta un asemenea material, cu o asemenea tema, pe un site literar si in al doilea rand, am fost nedumerit de ce nu ti-a scris nimeni un comentariu pana acum. Asta era ieri, cand am lecturat intaia oara materialul.
Azi, cred ca am gasit raspuns la ambele semne de intrebare.
Primo: avand in vedere ca traim in actualitate, si inca intr-una incitanta, romaneasca, agonia.ro poate gazdui si astfel de teme de dezbatere.
Secundo: daca n-a scris nimeni nimic pana acum, iaca scriu eu. Si sa-ti spun si de ce: sunt printre cei care CUNOSC problema, inaintea multora din Romania. Sa nu ma intelegi gresit - nu m-au tentat niciodata droguile, insa in perioada octombrie - noiembrie 1995 am facut parte ca jurnalist dintr-o delegatie oficiala a mai multor institutii sociale din Banat care au vizitat institutii similare din Danemarca. La Kjellerup, un mic orasel din regiunea Midt Vest (vestul mijlociu al peninsulei Jutlanda), am vizitat (de doua ori in cursul sederii noastre de 17 zile) un centru de dezintoxicare si refacere prin terapie ocupationala, unde majoritatea erau (fosti) toxicomani. Eu am invatat acolo, pe viu, inclusiv vorbind cu cei in cauza, ceea ce ai scris tu azi, si e bine ca ai scos aceste adevaruri la iveala, chiar daca nu in premiera, pentru ca trebuie folosite toate mijloacele pentru ca avertismente de acest gen sa fie formulate.
Ar mai fi enorm de multe lucruri de spus, eu inchei insa cu cuvintele directorului Centrului Oustruplund (asa se numea institutia): \"transmiteti romanilor ca drogurile asa zise usoare dau dependenta grea!\"
Un avertisment formulat in 1995, un avertisment actual.
multumiri pentru material, Yvory!

Elena, am gândit-o mult pe Christa și am decis că ea își înfruntă destinul, care altora le-ar putea părea o ratare, cu demnitate și fără lacrimi. Doar cu o părere de lacrimă, dar cine să mai stea să observe așa ceva în valul de biciclete iscat în aerul tare al dimineții? Și în fond, cine sunt eu s-o judec pe Christa? Ea s-a eliberat de mine de cum m-am semnat sub text, iar acum înfruntă lumea. Singură.

Dacă avem un Christ, de ce n-ar exista și o Christa, care pătimște pe tăcute, uitată undeva între un Banat al visului din copilărie și o Germanie care n-a fost niciodată a ei? Nu am avut aici ca model o persoană reală, însă am construit un personaj din multele experiențe văzute și știute ale germanilor rămași în special în orășele sau zona rurală. transplantul în zona citadină mi s-a părut verosoimil. Mă bucur că textul v-a plăcut. El face parte din patrimoniul meu de suflet.

Extraordinară construcție asimetrică, imagini tari, impresionante. Creator de atmosferă pur-sânge. Bine dozate tonul și cadența, culminând cu finalul inspirat, care mi-a evocat tragerea arcului unui ceas ce pregătește firesc re- și recitirea poemului. Noroc cu prima pagină, pentru așa o revelație. Felicitări!

Felicitări acestui poet de mare vibrație și sensiblitate, a cărui lirică înnobilează, a cărui atingere înalță. Mă bucur că este atât de apreciat în Oltenia, mă bucur că a lansat această a cincea carte. Plecăciune în fața talentului său care n-a făcut compromis cu stridențele și mnodele vremii!

Bucuros de reîntâlnire! Redacția \"Banat\" rămâne consecventă unei reale deschideri, fără a se opri la declarații generoase, dar fără acoperire, așa cum se poartă acum. Ultimul număr mi se pare chiar foarte reușit - multe lucruri interesante de citit, dar mai important este că revista continuă să apară regulat, așa cum din păcate nu reușesc alte publicații cu profil cultural. Ritmul de apariție lunar poate fi susținut, avem deja o rezervă consistentă de materiale bune, inclusiv la rubrica \"debut\", care spulberă clișeul că tinerii nu mai scriu poezie, nu mai citesc versuri, bla-bla-bla. Săptămâna trecută, la cenaclu, o elevă de liceu din Lugoj a reușit să-i surprindă și pe autorii cu vechime în breaslă, prin calitatea versurilor sale. Ce lucru mare este o rampă de lansare, o revistă literară care știe să lase porțile deschise! N-aș vrea să o iei ca o pledoarie, pro domo, este pur și simplu sinceritate. Și un semntiment de împlinire.

Cosmin, lucrurile trebuie puse în context. Iar în contextul de acolo, pe care eu îl cunosc dincolo de fațada bine vopsită și de plăcuțele trilingve de pe instituții, publicația este absolut lăudabilă. Ca și demersul părintelui Boian Alexandrovici, care a avut curajul și \"insolența\" să predice în limba română conaționalilor săi, români și ei. Cât despre românii din țară, în mare majoritate NU le pasă..., mai grav este că nici autoritățile n-au trecut de stadiul manifestărilor gen Congresul Spiritualității Românești, încheiate cu lacrimi, poduri de flori și multe, multe proiecte nefinalizate.
PS Nu știu dacă te-am întrebat, eu ți-am trimis ceva cărți anul trecut. Le-ai primit?
Mulțam pentru trecere. La bună vedere!

Post scriptum: chiar acum câteva minute, am primit pe birou ultimele două numere ale almanahlui \"Floare de latinitate\" -revistă de cultură și spiritualitate a românilor din Serbia-Muntenegru. Revista apare la Novi Sad în condiții grafice splendide, aș spune, sub motto-ul \"Nu uita că ești român\". Ciudat, nu-i așa, câtă \"îngustime\" de spirit?! Întâmplător, pe acești oameni de ispravă i-am vizitat în câteva rânduri chiar la ei acasă, fie că am fost la Novi Sad, la Panciova, Vârșeț sau Uzdin. De ce nu și-or fi ales ca motto chestia cu \"stick it..\"? Mister...

Domnule, Gălățeanu, mulțumesc pentru trecere. Foarte multe clișee și predilecția de a gândi în sentințe, în alb și negru. Adică mai mult în negru, acolo unde constatați pe bună dreptate că nu bate soarele. Eu am încercat să pun în valoare o idee, prin nuanțare. Dacă v-ați uita mai atent în ograda vecinilor de pe civilizatul și bătrânul noastru continent, și cei de la est și cei de la vest, ați constata câteva lucruri similare cu punctele 1, 2 și 3, chiar și cu concluzia.

Săru\' mâna pentru steluță, zău așa, nu merita deranjul. În schimb, chiar că mi-a plăcut conversația, m-am binedispus în fața calculatorului. Cu asta rămânem, asta contează.
Bye-bye! Asta înseamnă \"la revedere\" în limba lui Wowozange. Așa cred că s-a despărțit de echipa de filmare de la Discovery, pe când își strângeau băieții trepiedele.

Dragă Mihaela, uite care-i treaba. Eu stau și acu\' uluit dom\'ne, când mă gândesc la crocodilul ăla, că nu părea nici mort, nici viu, nici făcut din cauciuc, precum aligatorii cu care se lupta Johnny Weissmuller, zis Tarzan în filmele celea jenante de prin anii \'30. Problema mea e crocodilul! Filmul e prea scurt, așa că o să-l înregistrez și-o să-l vizionez de cel puțin zece ori, o să dau banda înainte și înapoi, pentru că sunt sigur că, la un moment dat, voi găsi o licărire în ochii lui de fiară.
Și-atunci îl voi întreba, rar, apăsat și pe un ton inchizitorial: Ia zi ce-ai făcut dumneata, domnule, în ultimii cinci ani?

Horia, mă bucur de vizita în premieră pe care mi-ai făcut-o, împreună cu Alina. bună observație, poate că percepția mi-a fost influențată de acea lentilă roșiatică suprapusă peste obiectiv sau mai degrabă adăugată ca efect la montaj. Combinația cu solul lipsit de vegetație mi-a sugerat un decor marțian.