Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Þei – Liga

2 min lectură·
Mediu
La începutul anilor ’70, treptat-treptat, nemții noștri au început să părăsească, la început discret, ”raiul” comunist al unei țări ce începea să simtă gustul de plumb al totalitarismului. Spre finele anilor ‘80, fenomenul devenise o adevărată hemoragie, căpătând proporții de masă. Tradiționala societate multiculturală, ecumenică și tolerantă a Banatului risca să rămână doar o amintire nostalgică din vremi apuse, un fapt divers, o pagină de istorie trecută la index. Am absolvit o școală care prin anii ‘60 se numea „Deutsche Mittelschule” - Școala Medie Germană nr. 4, devenită apoi școală cu secție germană. După Revoluție, mi-am dat seama că nu numai majoritatea colegilor mei nemți deveniseră de ani buni rezidenți în Vaterland, ci și ”echipele” de profesori se schimbaseră complet de cel puțin trei ori. Întâlnindu-mă cu unul dintre cei plecați dincolo, acesta mi-a spus, referitor la conaționalii care au ales să rămână la Lugoj: „ăștia-s divizia C! – Þei – Liga”, adică cei mai buni dintre germanii noștri erau „dincolo”. M-au întristat tare mult aceste vorbe… În primul rând, pentru că puteam să-i dau pe loc cel puțin zece excepții notabile. În al doilea rând, pentru că știam prețul – niciodată afișat la vedere – pe care-l plătiseră mulți dintre cei plecați în Germania. Aici erau etnici germani, respectați și bine văzuți în societate, iar dincolo li se spunea… români. Umilință, ratare, drepturi și funcții cucerite cu prețul sănătății, în competiții cu totul inegale, lupta pentru supraviețuire și multe altele asemenea erau trecute sub tăcere. Ascunse, sub cadourile aduse acasă de sărbători, în caroseria vreunui Opel second hand care mai făcea impresie la începutul anilor ’90. Și un vocabular, din care lipsea cuvântul „ratare”, căci ratarea nu exista în Austria sau Germania, ci doar în România cea plină de frustrări… Îmi amintesc de jocurile din copilărie și de prieteniile de atunci, de atmosfera de pe băncile școlii și îmi lipsesc nemții noștri, a căror reîntoarcere a fost și este și azi considerată imposibilă, în logica din timpul Cortinei de Fier. Dacă stau să mă gândesc bine, odată cu intrarea României în UE au câștigat și cei de dincolo – nemți sau nu - un drept: acela al reîntoarcerii fără remușcări și fără teama de stigmatul ratării.
054.951
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
367
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ghinea Nouras Cristian. “Þei – Liga.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ghinea-nouras-cristian/jurnal/1739354/thei-liga

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@felix-nicolauFNfelix nicolau
foarte interesanta dezvaluirea aceasta. cred ca ma convinge sa ma intorc din anglia. bun tonul,alert si fara mofturi inutile
0
Multumesc, Felix. Sunt convins ca numele tau exprima si starea de spirit pe care o traiesti in Anglia, asa ca nu te grabi sa parasesti prea curand \"perfidul\" Albion. Istoria mai putin fericita a catorva nemti de-ai nostri m-a indemnat sa scriu aceste randuri, in contextul a ceea ce se numea stabilire \"definitiva\", adica taierea puntilor de legatura, a rezervei de oxigen... Erai pus in situatia: \"definitiv\" in mizeria de acasa, sau \"definitiv\" dincolo, unde nu toti s-au adaptat asa cum sperau. Multumesc pentru comentariu, am postat textul tocmai pentru ca l-am gasit potrivit ca tema de discutie.
0
@anca-anghel-novacANAnca Anghel Novac
Ratarea este un cuvant inventat de oameni Cristian si are ca repere tot oamenii. Dovada ca din punctul tau de vedere unii din nemtii plecati s-au “ ratat”. Nemtii din Banat erau respectati de comunitate pentru ca erau oameni dintr-o bucata, aveau case frumoase, erau harnici. In sinea lor erau tristi, unii dintre ei disperati, cu traume ( adu-ti aminte cati germani povesteau despre deportari si anii traiti in Siberia). Cand nemtii au plecat din Banat aveau nostalgia unei alte Germanii. Au avut energia de a luat totul de la inceput cu mic cu mare. Doar stii,au plecat familii intregi. Cum crezi tu ca s-ar putea intoarce acum bazandu-se pe nostalgia unei Romanii care nu mai exista indiferent cate uniuni economice s-ar inventa. E greu sa traiesti mereu cu un pas in urma. E si mai greu sa-ti inveti copiii sa faca un pas in urma de dragul unei unei imagini de copil sau a unei impresii din tinerete.
Si mie mi s-a parut totul perfect la 20 de ani. Acum imi dau seama ca era tineretea care vorbea pentru mine.

Iti dau un exemplu. Profesoara mea de Germana care a predat si la Lenau Schule a fost stupefiata cand a ajuns in anii ’80 in Germania si a trebuit sa predea Deutsch la copii de turci. Ti se pare umilitor ? Mai putin demn de respect ? Mie nu.
Ratarea daca vrei poate fi neputinta de a supravietui si de a te adapta momentului. In rest viata are regulile ei si toate lucrurile au un inceput.

Exista insa un punct vulberabil in toata povestea asta a plecarii. Nostalgia tineretii, a locului unde te-ai nascut pe care il iubesti indiferent unde traiesti. Nemtii plecati au aceasta nostalgie. E vorba de generatia mai in varsta. Generatia tanara insa, colegii mei de scoala,n-au avut cand sa-si formeze reperul acestei nostalgii.


PS: \"Tze\"-Liga suna ironic dar exista si un pic de adevar in acesta vorba aruncata la intamplare.
0
Anca, ai dreptate, era o ironie - cam nepotrivita, dupa gustul meu - la adresa celor ramasi, care aveau de multe ori nume \"neaose\" precum Stanek, Kuttalek, Prohaszka ori Kozilek. De acord - patria pe care o poarta in ei cei plecati este cea a copliariei, este patria afestiva de care vor fi legati mereu. Interesanta observatia ta, cea cu generatiile. Asa este! Confirm si eu, cu un ciob din adevarul mai amplu. An de an, la intalnirile germanilor plecati din Lugoj, de la Ulm sau Denkendorf, vin tot mai putini, majoritatea de varsta a treia. Tinerii - copiii si nepotii lor, nu mai sunt capabili sa inteleaga ce-i aduna pe toti acesti oameni laolalta...
0
@petrut-parvescuPPPetruț Pârvescu
Cristian,
am citit cu placere.
sunt, in mare masura, de acord cu tine... e un punct de vedere, interesant, al unei nostalgii mereu amanate.

cu prietenie,
0