Þei – Liga

La începutul anilor ’70, treptat-treptat, nemții noștri au început să părăsească, la început discret, ”raiul” comunist al unei țări ce începea să simtă gustul de plumb al totalitarismului. Spre finele anilor ‘80, fenomenul devenise o adevărată hemoragie, căpătând proporții de masă. Tradiționala societate multiculturală, ecumenică și tolerantă a Banatului risca să rămână doar o amintire nostalgică din vremi apuse, un fapt divers, o pagină de istorie trecută la index. Am absolvit o școală care prin anii ‘60 se numea „Deutsche Mittelschule” - Școala Medie Germană nr. 4, devenită apoi școală cu secție germană. După Revoluție, mi-am dat seama că nu numai majoritatea colegilor mei nemți deveniseră de ani buni rezidenți în Vaterland, ci și ”echipele” de profesori se schimbaseră complet de cel puțin trei ori. Întâlnindu-mă cu unul dintre cei plecați dincolo, acesta mi-a spus, referitor la conaționalii care au ales să rămână la Lugoj: „ăștia-s divizia C! – Þei – Liga”, adică cei mai buni dintre germanii noștri erau „dincolo”. M-au întristat tare mult aceste vorbe… În primul rând, pentru că puteam să-i dau pe loc cel puțin zece excepții notabile. În al doilea rând, pentru că știam prețul – niciodată afișat la vedere – pe care-l plătiseră mulți dintre cei plecați în Germania. Aici erau etnici germani, respectați și bine văzuți în societate, iar dincolo li se spunea… români. Umilință, ratare, drepturi și funcții cucerite cu prețul sănătății, în competiții cu totul inegale, lupta pentru supraviețuire și multe altele asemenea erau trecute sub tăcere. Ascunse, sub cadourile aduse acasă de sărbători, în caroseria vreunui Opel second hand care mai făcea impresie la începutul anilor ’90. Și un vocabular, din care lipsea cuvântul „ratare”, căci ratarea nu exista în Austria sau Germania, ci doar în România cea plină de frustrări… Îmi amintesc de jocurile din copilărie și de prieteniile de atunci, de atmosfera de pe băncile școlii și îmi lipsesc nemții noștri, a căror reîntoarcere a fost și este și azi considerată imposibilă, în logica din timpul Cortinei de Fier. Dacă stau să mă gândesc bine, odată cu intrarea României în UE au câștigat și cei de dincolo – nemți sau nu - un drept: acela al reîntoarcerii fără remușcări și fără teama de stigmatul ratării.