Cine-a trișat primul?

De ani de zile, diverși băgători de seamă profesioniști ne repetă aceleași stereotipuri, pe care am ajuns să le credem și să le repetăm papagalicește, fără a ne mai obosi cu exercițiul gândirii, un dar Dumnezeiesc prea des uitat în zilele noastre. Zi de zi ni se bagă pe gât că românii nu au cultură politică, nu au exercițiul democrației, nu sunt serioși, nu se țin de cuvânt, sunt incapabili să ducă ceva până la capăt, nu le place să muncească și, în general, se ocupă doar de furtișaguri și trageri de timp. Interesant este că respectivii analiști, când vine vorba de nația noastră, vorbesc numai la persoana a treia: românii, adică ei, vezi bine, alții decât noi, pentru ca delimitarea să fie clară. Nu spun că respectivii n-ar avea dreptate întrucâtva, numai că din partea unor fini observatori ai societății ne-am fi așteptat la o analiză mai aprofundată. Greu de spus în ce măsură italianul e mai catolic, sârbul mai ortodox, neamțul mai milos sau rusul mai setos, cert este că ai noștri nu sunt nici mai buni și nici mai răi ca alți semeni de peste hotare. Dacă pe vremea lui Ceașcă se exagerau trăsăturile pozitive ale neamului (cum ar fi „tradiționala ospitalitate românească”), acum se pare că sunt la modă exagerările negative. În special presa a devenit, de mai bine de un deceniu, un fel de bocitoare plătită, care se lamentează de mama focului pe aceleași teme bătătorite enunțate mai sus. Așadar, unii așa-ziși „lideri de opinie” au decretat definitiv faptul că românul e „șmecher” – etichetă pe care o poartă nediferențiat țăranul din Ardeal, gospodarul din Moldova sau Oltenia, olimpicul genial, actorul, profesorul universitar de excepție sau toți cei care se spetesc muncind zi lumină la patron. Toți sunt niște șmecheri și niște pușlamale – punct, am încheiat discuția! Nici o vorbă despre statul care le-a confiscat mai întâi averile părinților și bunicilor, i-a scos pe unii pur și simplu afară din casă, i-a colectivizat sub amențare sau i-a trimis direct la Canal, iar acum ține cu dinții de perpetuarea unor situații anormale, în ciuda miilor de procese intentate și ajunse în ochii întregii Europe, la Strasbourg; aceeași autoritate, care cu o mână ia taxele și impozitele milimetric la termen, nu mișcă un deget când e vorba de o reparație stradală, de vreo conductă înfundată sau spartă; același individ, care a promis în numele Guvernului României că plata întreținerii nu va fi majorată, apare a doua zi și spune că întreținerea se majorează cu 7-14%; la fel cu medicamentele mai mult ne – compensate; la fel cu salariile majorate ale profesorilor, la fel cu fiecare bănuț dat pentru orice ștampilă, parafă, viză, la fel cu fiecare proces unde pierd invariabil fraierii, găinarii, cei care n-au știut să se orienteze, în timp ce marii pești sunt bine mersi, rânjindu-ne din paginile “topului 300”… Pe vremea „Odiosului”, când ni se explica cum stă treaba cu penuria de alimente și de combustibili, unii pălmași ajunși la capătul răbdării au început să adune două-trei kile de zahăr pentru zile negre (aceștia erau „dușmanii poporului”, pentru că-și făceau stocuri); alții mai luau de la colectiv vreun sac de cartofi sau un coș de coceni, pentru sobă (alți dușmani ai poporului, care furau din avutul socialist); atunci când aveam doar câteva ore de electricitate pe zi, unii refuzau condiția de „om nou” al statului comunist multilateral dezvoltat, comițând crima de a bloca cu o monedă de 5 bani contorul electric… Student fiind în anii 80, îmi amintesc că în cameră la cămin aveam două becuri: unul de 40W, altul de 60W. Becul de „40”, cel din hol, ne-a fost confiscat, să nu ardem kilowații statului degeaba! Ca reacție, imediat au dispărut becurile de 200W de la cantină, în schimb siguranțele au început să pocnească în cămine… În fața unui stat care trișa în permanență, fără rușine și pe față, deveniserăm și noi „dușmani ai poporului”. Am fost forțați să trișăm la rândul nostru încă de pe vremea fanarioților, dar asta e mai greu de înțeles când vorbim aceleași și aceleași idioțenii despre, vezi Doamne, mentalitatea “retrogradă” a românilor, o mentalitate forjată la minus 14 grade în camera de bloc. Încercați să-i explicați asta unui occidental și veți vedea ce reacție are; eu am făcut-o ieri, într-o convesație, de altfel agreabilă, cu o distinsă doamnă din Olanda și nu părea deloc convinsă, deși (asta nu i-am mai spus-o), era o experiență trăită pe propria piele. Suntem un popor de „șmecheri” făcuți cu forța și nu pentru că am avea vreo genă deviantă din naștere. Desigur, taxele și impozitele trebuie plătite în continuare, pentru că așa este firesc și civilizat, iar toate obligațiile față de stat trebuie onorate. Însă un lucru nu trebuie uitat: cât timp autoritățile vor încerca să înșele, uneori pe față, populația, atâta timp vor exista și cetățeni „șmecheri”. În Occident, procentul de „șmecheri” se reduce proporțional cu măsura în care statul își respectă promisiunile sociale, economice etc.,. Cred că acum avem răspunsul la întrebările: de ce sunt românii așa cum sunt și „cine a trișat primul?”…