Elvis Dobrescu : portret al poetului la cel de-al cincilea volum publicat - „Mecanica îngerilor” (*)

Sosit în Banat de pe meleaguri mehedințene pentru a urma cursurile universitare, tânărul Elvis Dobrescu avea deja la activ două plachete de versuri, apărute în orașul natal, Tr. Severin. Este vorba de \"În căutarea nefericirii\" și \"Rug și destin\" , ambele ieșite de sub tipar la Editura Lumina, în anul 2001. Deși poetul de azi, ajuns la maturitatea expresiei sale artistice, le reneagă cu sinceritate, dar și cu prea multă nonșalanță, respectivele tomuri conțineau între coperțile lor destule promisiuni încurajatoare asupra traiectoriei viitoare a poetului „ce va să vină”. Așteptatul salt înainte s-a produs odată cu apariția cărții \"Mari’\" (Editura Dacia Europa Nova Lugoj, 2001), unde efortul poetului de a-și reînnoi uneltele este evident. Dacă la început, preponderente erau textele dominate de un spirit mai degrabă pesimist, acum tonul s-a schimbat « în favoarea unui optimism moderat, împletit cu aceeași atitudine meditativă pe care o remarcam la debut » - l-am citat pe prof. univ. dr. Livius Petru Bercea, un avizat cititor și subtil critic al liricii lui Elvis Dobrescu. Domnia sa adăuga : « coerența imagistică, mai evidentă ca în prima plachetă, nu lipsește aproape nici unui poem (…) remarc la Petre Elvis Dobrescu, preferința pentru semnificații și raporturi noi, din care-și inspiră versurile. » Aceste aprecieri pozitive aveau să-și găsească acoperirea foarte rapid : în aceeași lună mai a anului 2001 în care apărea volumul \"Mari’\", Elvis Dobrescu este laureat al Festivalului Internațional de Poezie « Drumuri de spice » de la Uzdin – Iugoslavia, manifestare patronată de poetul și jurnalistul Vasile Barbu, președintele Societății Literar-Artistice « Tibiscus » din Uzdin. O nouă față a poetului, consacrat de pe acum, ni se dezvăluie odată cu lansarea celui de-al patrulea volum, \"Fereastra cafenelei\" (aceeași editură lugojeană – 2003). Critica a fost unanim favorabilă, și la acest rezultat cred că a contribuit și calitatea de membru activ a poetului la cenaclurile literare \"Cuvinte românești\" , \"Pro Arte\" și, mai apoi, \"Banat\" , calitate în care și-a făcut cunoscute creațiile unor cercuri tot mai largi de cititori. Iată o opinie care ni se pare relevantă : « Poemele prolificului autor severinean se caracterizează printr-o maturitate a tehnicii scriiturale, aflate în proximitatea elaborării unui stil original, neîndatorat nici unui model. Unul din poemele care dau măsură acestei construcții a unui limbaj poetic propriu este Iubire, ape turburi, tu…!: “Iubire, ape turburi, tu…!/ Ape repezi/ Șoapte clare/ Rostogol/ Împletituri de valuri/ Cunună de spini diafani/ Trupuri de pești în zbor./ Iubire, ape turburi, tu… !/ Ape repezi, șoapte clare.” Încă și mai expresiv, mai elevat (…) este grupajul prozeologic Secunde fugind din clepsidra spartă, un insolit experiment de adaptare a normelor de semnificație specifice poemului, într-un text a cărui liricitate decurge din rostirea sa interioară și, deopotrivă, din capacitatea de a reformula imagini – precum acel „orașul mirosea a cafea și a ceață”. Fără îndoială, Elvis Petre Dobrescu este un poet autentic, gata să se confrunte cu propria-i creație, gata – pentru a-i parafraza una din metafore – să spargă clepsidra care-i ordona până acum curgerea”. L-am citat pe scriitorul și eseistul Laurențiu Nistorescu, un veteran al presei timișorene și membru al Cenaclului „H.G. Wells” din capitala Banatului. La rândul său, profesorul Bercea observa că „Elvis Dobrescu a avut puterea să renunțe la o formulă lirică pe care ne-o propunea în primul volum, al cărui titlu – În căutarea nefericirii – îl gârbovea pe tânărul de douăzeci de ani, care putea și trebuia să conceapă altfel viața, decât sub semnul unui pesimism funciar. Maturitatea sa reală e vizibilă… (de) la Fereastra cafenelei , prin care ne propune o carte-colaj, cu atât mai interesantă, cu cât ne arată că poezia există în toate formele de exprimare: în proză, în eseu, până și în aforism, care e, de fapt, metaforă pură…” Iar profesorul Dorin Murariu, care are deja la activ un volum de critică literară, afirma tranșant: „Abandonând mantia grea a prețiozităților literare, noua poezie a lui Elvis Dobrescu zboară, cu aripile larg deschise, spre zări mai luminoase”. În ce mă privește, remarcam că, proaspătă și mereu surprinzătoare, lirica lui Elvis Petre Dobrescu își transformă emoțiile, precum argintul viu, într-un perpetuum mobile imagistic. Numai poezia autentică izbutește o asemenea extraordinară legătură între vers și imagine. Spui „păduri verde crud/ din ele un nud se ridică, după ploaie” și revezi, înfiorat, culorile pastelate ale picturii lui Salvador Dali, \"Vestigii atavice după ploaie\"… Doar într-un an, până în august 2004, Elvis Dobrescu devine redactor al revistei culturale „Banat” (lucru remarcabil, dacă avem în vedere stressul cotidian din presă, unde întâlnim un alt Elvis, redactorul extrem de combativ), scrie poezie multă și bună, câștigă un premiu național de invidiat („ALTfel Eminescu”, ediția a VII-a, la București) și… devine un membru apreciat al cenaclului virtual Agonia.ro, unde publică poezie, dar și interviuri de substanță, pe teme culturale. I se dedică un capitol aparte în cartea „Scriitori lugojeni”, apărută sub semnătura poetului Marius Sârbu și a scriitorului Simion Todorescu, în anul 2003. Prima zi a lui august îi aduce și bucuria apariției celui de-al cincilea volum: \"Mecanica îngerilor\", care reunește texte de o remarcabilă unitate stilistică, axate pe metaforizarea a două laturi esențiale ale existenței umane: dragostea și timpul, la care putem adăuga creația, sau, mai bine zis, condiția creatorului. Marea majoritate a acestora au fost postate în avanpremieră pe site-ul amintit anterior și au fost citite, la Lugoj și Reșița, cu prilejul diferitelor manifestări literare organizate de revista „Banat”. În fine, tot în 2004, îi apare și primul grupaj de versuri în revista „Poezia”, ce apare la Iași, sub conducerea poetului Cassian Maria Spiridon. \"Mecanica îngerilor\" este un volum pe care l-am numi, fără teama de exagerare, unul antologic, cuprinzând, pe lângă seria de texte noi, o selecție poezii revizuite, din cuprinsul volumelor anterioare (fără aforisme și poemele în proză). Fără a insista asupra poeziilor în sine, care pot fi citite pe adresa de site a autorului (Minos), voi reproduce câteva considerații critice ale prof. dr. Ioan Ardeleanu, poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România, care privește dintr-un unghi inedit creația tânărului poet Elvis Dobrescu: „Autorului îi place să scrie și acest fapt transpare atât la nivelul limbajului, cât și ideatic. De fapt, Elvis Dobrescu jubilează, se amuză ridicând la nivelul poeziei cuvinte nepoetice, cum focile se joacă în bazine cu mingea: \"O frunză se rupse,/Și-n desfrâul ei lent,/ Sardanapalice glasuri,/O despletiră tangent.\" sau: \"Pârdalnicul de vânt de vină-i. /.../Devină boare!\". Alteori, argheizează folosind oltenisme verbale (evident, la perfectul simplu) ca timp marcă a unei spiritualități valahe, după ce același catren începuse cu un distih perfect eminescian, o mai veche obsesie a autorului, cât de veche poate fi ea la cei 22 de ani ai poetului: \"Noaptea-n ochii tăi cei triști,/Răsări-va mai vreo stea?/Zisei eu și zise ea,/Licărind.\" Atingem, cu această din urmă afirmație, o latură de semnificații grele în poezia sa: turnura lor etică. Dincolo de un eticism specific vârstei, plutește umbra unui străvechi imperativ de sorginte romantică: poetul se simte responsabil față de cuvânt, îl curăță de impurități, îi dă strălucire, putere.” Cred că cel mai nimerit mod de a încheia acest „portet al artistului în tinerețe” este să-i dăm, chiar lui, cuvântul de final: \"Nu se poate vorbi de mine ca poet decât o dată cu apariția celui de-al patrulea volum, Fereastra cafenelei, care, de altfel, s-a bucurat de o primire bună și de cronici pozitive. Primele două cărți, apărute, în condiții grafice jalnice, cu greșeli de ortografie cumplite, la o editură severineană, pot fi numite mai degrabă încercări decât scrieri. Nu am păstrat din ele decât foarte puține rânduri, în fapt, doar vreo patru poezii, pe care le-am modificat mult între timp. (…) Cei trei ani de jurnalistică au însemnat foarte mult pentru mine. Lucrul zi de zi cu cuvântul m-a făcut să nu mai fiu așa de blând cu el și cu mine. Greutățile vieții și nimicnicia din jur, pe care le simți și le vezi altfel când lucrezi la un ziar, întâlnirile zilnice cu oamenii, care au făcut din introvertitul care eram, un extrovertit îndrăgostit de oameni, m-au ajutat să cresc... mental ca în basme. Acest crescendo se vede abia din Fereasta cafenelei și este confirmat totodată de Premiul obținut la București. De aceea, atunci când se vorbește de cărți publicate, aș vrea să fie amintite doar două volume: Mari\' și Fereastra cafenelei\". Este mărturia lui Elvis Dobrescu, înainte de apariția volumului Mecanica îngerilor, pe care îl salutăm astăzi ca pe o certă împlinire. P.S. Personal, l-am admirat dintotdeauna pe Elvis pentru o calitate mai rară în “jungla” literară de astăzi : a fost foarte atent la criticile constructive care i s-au adus și a învățat din ele, lăsând la o parte orgoliile deplasate sau puseurile de exaltare la care l-ar fi împins, oarecum firesc, vârsta. Dacă ar fi fost un narcisist, cantonat în prețiozitățile începuturilor, pe care el însuși le repudiază în prezent, azi nu am fi avut, cu certitudine, ocazia de a admira rapida sa ascensiune literară. _____________________________ ( *) Elvis Dobrescu : « Mecanica îngerilor » Editura Dacia Europa Nova Lugoj, 2004, 130 de pagini.</div>