Sunt o lume sub mormânt,
N-am cu nimeni legământ.
Tenebros răgnesc feeric;
Sunt un înger luciferic.
Nu sfărâm eu mitul lumii,
Nu mă tem de vocea lunii.
Eu nu port întors pentaclu;
Nu sucesc
La ceasul cesta poate prea târziu,
Sunt unul și încerc o lume să re-nviu.
La ceasul cesta poate prea târziu.
Eliberat de iaduri, chiar și paradis
Declar războiul și poate-i doar un
Aceste versuri le-am scris dupa atentatul din 11 septembrie. Fie ca zeul lor sa-i odihneasca in pace.
Mamă Europă… privește-ți zeii ce-s parte din pământ;
Pentru ei, pe-l meu sânge tai în
Bărbați vânjoși cu scut și tăioase pumnale
Aleargă-n pădurea ce zornăie a zale
Grotescă pradă fugară după lupta cea mare;
Gigantul ucide viața de sub picioare.
Asenul Thor cu nemiloasa-i
-I-
Epitaful celor antici.
Când venele noastre putrezi-vor stâlcite
În sloiuri de gheață ori talazuri pe mare,
Când oasele noastre vor licări în zare,
Când timpul mistui-va o suta
După naștere vine moarte.
După moarte....
După răsărit vine apusul.
După apus întunericul se lasă
Peste vastitatea pădurilor de stejar.
Tu... bătrână lupoaică mi-ești mamă.
Cu lapte și sânge
Arde ceara albă în sfeșnic rece de alamă
Iar plăpânda sa lumină privirea îmi atinge.
De-a fumului vâltoare infinitul se prelinge
Și-n umbră îmi scufundă fantasma chipului sub lamă.
Trecutu-i
Dincolo de câmpul de luptă
Stă pădurea cea neagră și mută
Jelind viteji căzuți câte-o sută;
Bărbați cu inima cruntă.
Sânge se varsă în valuri de mare
Și apoi se usucă pe arme în soare;
Sânge
Only the moonlight now remains
To guide me through the ancient woods;
The restful place of our fathers in the dark.
Infront of me there lies, an unknown path,
Now hidden in the mist.
A mountain
Lovituri de pumnal în frageda-i carne,
Stau pete de sânge printre coloane,
Stropi roșii învăluie extazul procreării umane.
Extrăgând parfumul din învăluiri carnale,
Extrăgând fiorul din
O sabie înfiptă departe pe un munte,
O sabie înfiptă între arme ruginite;
O sabie a strămoșilor acum oase în țărână unite.
Cadavre așteaptă a celor ce au fost;
Oameni ce au murit fără rost
O
Numai bătrâna rece lună
A mai rămas din vremi străbune
A sa poveste să ne-o spună,
Când sta Odin săpat în rune.
Pe al ei cer o poartă noaptea
Iar bocetu-I e ploaie și furtună
De când Loke
-I-
Plecarea Sublimei din lume.
Feeria pădurii străluce-n sclipiri înghețate
Sub ceață și aripi întinse de elfi ai luminii,
Alături tăcerii încleștate de brațele lunii
Luceferi privesc oțeluri
La ziua de a treia urse se-adunară:
În chip de babe firul îl deapănă-l măsoară,
În murmure-ntreite șoapte îmi strecoară;
Vinețuri felurite, bucate ospătară.
Lucrară acea noapte pân’ se ivi
Mamă Europă… privește-ți zeii ce-s parte din pământ;
Pentru ei, pe-l meu sânge tai în pieptu-mi legământ,
Cu spada-n mână până și morții i-aș săpa mormânt.
Din neamul trac, din zorii tinereți-mi
