Poezii

Sunt o lume sub mormânt, N-am cu nimeni legământ. Tenebros răgnesc feeric; Sunt un înger luciferic. Nu sfărâm eu mitul lumii, Nu mă tem de vocea lunii. Eu nu port întors pentaclu; Nu sucesc

La ceasul cesta poate prea târziu, Sunt unul și încerc o lume să re-nviu. La ceasul cesta poate prea târziu. Eliberat de iaduri, chiar și paradis Declar războiul și poate-i doar un

Aceste versuri le-am scris dupa atentatul din 11 septembrie. Fie ca zeul lor sa-i odihneasca in pace. Mamă Europă… privește-ți zeii ce-s parte din pământ; Pentru ei, pe-l meu sânge tai în

Bărbați vânjoși cu scut și tăioase pumnale Aleargă-n pădurea ce zornăie a zale Grotescă pradă fugară după lupta cea mare; Gigantul ucide viața de sub picioare. Asenul Thor cu nemiloasa-i

-I- Epitaful celor antici. Când venele noastre putrezi-vor stâlcite În sloiuri de gheață ori talazuri pe mare, Când oasele noastre vor licări în zare, Când timpul mistui-va o suta

După naștere vine moarte. După moarte.... După răsărit vine apusul. După apus întunericul se lasă Peste vastitatea pădurilor de stejar. Tu... bătrână lupoaică mi-ești mamă. Cu lapte și sânge

Arde ceara albă în sfeșnic rece de alamă Iar plăpânda sa lumină privirea îmi atinge. De-a fumului vâltoare infinitul se prelinge Și-n umbră îmi scufundă fantasma chipului sub lamă. Trecutu-i

Dincolo de câmpul de luptă Stă pădurea cea neagră și mută Jelind viteji căzuți câte-o sută; Bărbați cu inima cruntă. Sânge se varsă în valuri de mare Și apoi se usucă pe arme în soare; Sânge

Only the moonlight now remains To guide me through the ancient woods; The restful place of our fathers in the dark. Infront of me there lies, an unknown path, Now hidden in the mist. A mountain

Lovituri de pumnal în frageda-i carne, Stau pete de sânge printre coloane, Stropi roșii învăluie extazul procreării umane. Extrăgând parfumul din învăluiri carnale, Extrăgând fiorul din

O sabie înfiptă departe pe un munte, O sabie înfiptă între arme ruginite; O sabie a strămoșilor acum oase în țărână unite. Cadavre așteaptă a celor ce au fost; Oameni ce au murit fără rost O

Numai bătrâna rece lună A mai rămas din vremi străbune A sa poveste să ne-o spună, Când sta Odin săpat în rune. Pe al ei cer o poartă noaptea Iar bocetu-I e ploaie și furtună De când Loke

-I- Plecarea Sublimei din lume. Feeria pădurii străluce-n sclipiri înghețate Sub ceață și aripi întinse de elfi ai luminii, Alături tăcerii încleștate de brațele lunii Luceferi privesc oțeluri

La ziua de a treia urse se-adunară: În chip de babe firul îl deapănă-l măsoară, În murmure-ntreite șoapte îmi strecoară; Vinețuri felurite, bucate ospătară. Lucrară acea noapte pân’ se ivi

Mamă Europă… privește-ți zeii ce-s parte din pământ; Pentru ei, pe-l meu sânge tai în pieptu-mi legământ, Cu spada-n mână până și morții i-aș săpa mormânt. Din neamul trac, din zorii tinereți-mi