Sfinții de la colțuri

Linia cerului coboară uneori între apusul de ieri și răsăritul de azi, dinspre colțurile stelelor la marginile băncilor tricoloruite dinadins și încă netricolorite, de la clipitul lămpilor de neon, argon și alte rare gaze pană la clipitul sincron cu neveșnicia însă moale, mângâietoare și iertătoare... Mă grăbeam sprijit de propriile-mi umbre, urme și gânduri străpezind trotuarele retinic, când bordurile de-mpiedecatălea îmi forțară risipirea secundelor pentru gândirea subtire, cotidiană, de vară caldă spre fierbinte...Stătea cu ochii voronetici într-un trup de bătrânica zâmbind undeva către orizontul îngerilor de din spatele oricărui trup de-al nostru...\"Mi-a intrat apa așa în casă de când cu ploile alea...\". M-am oprit căci eu știu domnilor, eu știu când dă ingerul ăla cu aripa lui de lacrimi între coaste și scoate prin ochi râurile pașilor lui prin brazda semințelor aruncate undeva acum două mii de ani...Ingerul zic, mă oprise. A inceput neauzit și nedeslușit a mângâia și îngâna ceva între limita auzitului către miezul simțitului...Insă nu asta, vă mărturisesc, nu asta se împletea dinadins ci mai ales ochii aceia sprijinind cerul la ochii ingerilor. Intr-o carte de psihologie aplicată - cred că ea în esența este numai bănuita și intuită oricat de Freudiana sau Jungită ar fi - era o poză a unui călugan athonit ca exemplu al schizofreniei...Si mă umflă \"râsul-plânsul\" când mă gândesc la nefericitul făcând experimente pe copiii lui adormind în nonsens, sprijinit de pitic după un pumn de droguri...Ce mare încercare a avut și Savonarola...Deci îngerul acela ascuns în spatele meu lovea cu aripa aerul firbinte, risipind dintre circumvoluțiunile gânduite albastrul axiomatic de înger la cer din ochii sfintei neștiindu-se...sau știindu-se. Mă tragea întunericul acela înfometat al asfaltului sorbind luminile ochilor în drumuri scurte dintre neacasă spre neacasă și am fugit...A rămas sprijinită adânc pe zidurile stând să cadă, privind undeva la aripile îngerilor celor ce treceau...Poate se mai sfințeste cineva, poate nu...M-am ascuns dinadins după o gheretă de placaje de nestele si am rămas așteptând - și nu venea, va jur că nu venea - un pseudoautobuz vibrăcios și brusc frânăcios. Am trecut pe langa ochii ei uitându-mă în miezul cubanez al unei firme atârnate fidelocastrist ...Am scăpat de ochii lui Dumnezeu, mi-am zis. Insă de pe celălalt trotuar, luminând dintr-o albă de barbă - îmi spunea un părinte prieten de-al meu cum că bătrânii ăia de au bărbile argintii sunt unici - îmi zâmbea și-mi făcea cu mâna, fără a fi dubii deci, un alt sfânt de la colțuri... Iată de ce aprind azi lacrimi dinadins și vă spun: atentie cu inimile la colțuri...Vă caută sfinții să vă semneze pe lacrimi mântuirea...