Apusul cel greu

Îmi vine în minte acea străngere de mână, furată parcă în grabă , îmi amintesc curgând printre clipirile de pleoape zâmbetul acela de copil împins parcă de viață înainte, iată zic cum îmi amintesc deja deși el este încă pe undeva atât de aproape...Nu a avut la plecare nici o cutie de carton, în stil occidental și nici măcar un regret în privire...Îmi mărturisea din spatele ramelor groase cum că el avea cărțile lui și cărțile lui îl aveau pe el. Adevărul este că a demnplecat - și scriu așa căci el germănuia a la slovele goethiene - către o aplecare mai abitir alungită spre copilărie decât spre pragmatismul la patru ace. Și ca înainte de clipe, mă uit adânc în ochii unei frumoase de sfinte asumate de pașii pe care-i poartă legați într-o liniștită de Lumină Lină, pe lângă mine, mereu pe lângă mine. Deși eu mă sunt atât de miruitul și am înainte de toate o semeață privire către înger. Apoi pașii înainte și apusul de soare curgând parcă peste toate...Mâine va fi poate apăsarea mea mai nesemeață pe pietre și în necutia mea voi neaduna necărțile mele. Stau și mă întreb dacă măcar atunci Bunul va da pe cineva să mă caute de o strângere de mână. Poate că nu...poate că da. Oricum este un val de plecări printre coastele mele, că îngerii stau siruri de cer și apusul se scurge greu...tot mai greu... Și iată mă gândesc cum \"Un om comora pe cale de la Ierusalim către Ierihon...\". _______________________________________________________ Sens: \"Lăsați copiii să vină la Mine!\" Contemplație: \"Cu sfântul Mir...\" Apăsare: Orice formă de interdicție sfârșeste mai devreme sau mai târziu asemeni nisipului. Într-o mărginire de clepsidră.