Gheorghe Ana

Într-o cascadă verde de urlete acre și-americani tracasați aștept înecul simpatic, sughițul trist, apatic. Mă gâdilă bomboana în creștet și zvâcnesc în tunul meu cu cetatea la poale, focuri

Melc într-un papuc, năruit, năuc, aștept să adormi, să-ți înnod intestinele și să-mi fac cravată. Să plec cu ea târâș, să rup străzile în șapte cărări, deosebind de șarpe gura

Spumă rece, neagră, corăbiile-alergă spre cana cu cafea prin galaxia mea. Se rotesc în jurul mesei ochii cu cercuri, valuri, cețuri, am tăcut. Pleoapa ți se-ntinde pe irisul meu

Mă simt țigan cu coama dureroasă, lasă, lasă, nu mai am nici coasă, mă lasă, mă lasă, orbește-l aștept pe Mesia. Mă simt prost, omul aruncat la câini, miliardopod efemer, mai

Firește, nimeni nu mă iubește, cum nimeni nu țâșnește dintre hăuri între silabele sufletului meu, vag Dumnezeu cu ochii în ceață. Așa cum sunt, un turn de feluri de mâncare, sconcs

Îmi iau muzica-n spinare și tot chipul din ziare și mă las în depărtare. Isterici ochii tăi cei grei urlă în urma mea ca lei, nebună moartă-n cușca ei, Te părăsesc, Sodomă! Mă petrece

Fum Viața mea, un fum intens și nedeslușit pe o vagă pânză de gânduri absurde. O splendidă iritare ce mi-a acaparat sufletul, m-a

După Mă prăbușesc, fără drept de apel și fecundat de o lene ireversibilă, într-un somn fără fund. Acum da, acum e bine, acid

Atât a spus nebunul despre nebunia lui: ciorile întâi și doamna cu pălărie de fâș cu privirea câș mai apoi. Desprinderea de turbulențe, accident aviatic ridicol, neimportant. Demnentul

Am o bucată din carnea ta și nu prea știu ce să fac cu ea. Mă așteaptă câinii afară. Să le-o duc lor? Se întoarce brusc și se uită la el. Desigur, era cețoasă ziua, dar liniștită. Probabil

Mă spânzur cu corzi de vioară și cu ceai de tei în forul meu de zei, așteptând duminica, vinerea, să văd și eu un pui de somn, un ovul de vis, un cuvânt de zis. Mă omor cu brațele ruginind

Facem creier roată pe autostrada plată. Inima ta de ciocolată împrăștie aripi pe poduri și pe ape și sufletul cretin așteaptă... Mințile plantate pe șine și ochii embrioni e tristă

Defilează peronul de stafii prin gară, ciocolată în sicriu, miere-amară. Plânge popa la pahar, pe stradă urlă un măgar. Și râzi și tu, ieșit din boltă, în somnul tâmp al ugerului

Sindicatul meu te cerșește, amice, fii puternic, fii calm, câinilor le e cald. S-au băgat în cutii și dictează poezii, dar le e somn, creator. Sindicatul meu se suie pe tine și toarnă

Dacă până și oamenii mor, la ce bun să zbor, un frag, o mură, am pe gură sânge, m-a sărutat poate moartea. Rimă, rimă.

Vai, ce de nori se-ncurcă între sori pe sub oraș! Au pornit cerșetorii prin pasaj. Aștept igrasia să-mi prindă ochii din urmă, de lene și de brumă, aștept cimpoaiele pe gard și toate

E atâta gălăgie între noi și atâtea ape grele și atâtea perne moi, sunt atâtea geamuri și perdele. Acasă la noi, în Babilon, între chipuri cioplite alungate la pol și măști