Jumulatura de cocârnac

Bătrânul șpan își puse amprenta cu degetul pe care încă și-l sugea pe mare blat când era singur. Vizibil deranjat de beculețul care-i număra pistruii de sub calota greșit dimensionată de un misfit parental total, încerca să păstreze aparențele de siguranță de sine, afișând ceea ce știa cel mai bine să facă: rânjetul diform, forțat, superior doar în stânga. Îi spusese lui cândva o ghicitoare zbărcită că partea stângă trebuie liftată, ca o protecție preventivă la un eventual atac. Încă nu aflase că buza căzută e o condiție cerebrală și nu se aplică biscuiților tunși pe margini și găunoși. Viranul tatuat provenea dintr-un șchiopătat de tradiție, probabil un cromozom deformat plastic, demult, într-un arbore abreviat de condiție. Îngâurile regurgitate la interogatoriul aferent restrângerii de activitate, pe care deși n-o accepta încă de fond, dar începuse totuși s-o realizeze gradat și în reluare, avuseseră sclipirea vieții lui, chiar în epilogul coclit: - S-a meritat? - Ce-ai mă, ești tâmpit? Binânțălăs!