Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Prozăpamflet

Mânuțe, pălmuțe și alte aferente

2 min lectură·
Mediu
photo manute.jpg


- Dl Doctor, mi-au crescut niște mânuțe pe creier!
- Calm, nu vă impacientați, scoateți vă rog căciula, să vedem despre ce este vorba...
- Promiteți că n-o să râdeți?
- Dom’le, te rog fi serios! Aici ești la doctor, nu la bufetul gării, sau la circ!
- Uitați!
- Ha, ha, ha!!! În toată cariera mea, n-am mai văzut așa ceva!
- V-am spus eu că o să râdeți... plec, să știți!!
- Scuze, domnul meu, dar șocul a fost cam mare. Și, cum se manifestă?... sau vă deranjează numai din punct de vedere estetic?
- Păi, cum să vă spun...?
- Cu cuvintele tale...
- Mai mult seara... De exemplu, aseară, venind de la serviciu, s-au luat aiurea de unul pe stradă.
- Cum, dom’le??
- Au ieșit de sub căciulă și i-au făcut așa din senin lu’ ăla semnul cu mijlociu-n sus.
- Amândouă, sau numai una?
- Amândouă, zici că-s vorbite între ele. De ce? Are relevanță?
- Foarte! Trebuie să stabilim, nu numai dacă sunt inteligente, dar și dacă știe stânga ce face dreapta. Și? Ãla ce-a zis, te-a-njurat?
- N-am mai stat să văd... am rupt-o la sănătoasa și de rușine și de frică. Îl știu pe nea ăla, lucrează la FISC. Sper numai să nu mă fi recunoscut.
- Puteai să-ți pui repede mânuțele pe ochi... să nu te vadă.
- Uite că nu m-am gândit...
- Nu-i nimic, lasă că știi data viitoare.
- Doctore, credeți că se poate face ceva?
- Sincer, nu cred... poate să încercăm o extirpare.
- Cum?
- Trebuie eliminat răul de la rădăcină. Ștergem toate urmele.
- Și dacă cresc la loc? O fi cancerigen?
- Ia și matale o bâtă și când mai ies la-naintare, fă-te că le dai cu bâta-n cap. Poate se feresc și se-ascund la loc.
- Cum să umblu cu bâta pe stradă? Ce-o să zică lumea cănd o să vadă?
- Hai bre, ce dracu’!! Io vorbesc de FISC, nu de pălmuțele matale!
024.325
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
333
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ghejan Andrei. “Mânuțe, pălmuțe și alte aferente.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ghejan-andrei/proza/14038849/manute-palmute-si-alte-aferente

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@valeriu-d-g-barbuVBValeriu D.G. Barbu
stai să vezi ăia de la fisc... ce de-a mânuțe au
eu zic să le înveți doar la dat, că de luat sunt prea școlite cele vechi
de-o crește și picioare, adio creier...

un umor bine așezat în text, cursiv și limpede
0
@ghejan-andreiGAGhejan Andrei
Mersi de apreciere dl Barbu,
Cu drag,
0