Orchestră

O adevărată simfonie așezată sub un microscop pentru o scanare detaliată a scenei din fața dirijorului lipsă care își sparge timpanele cu altă orchestră care întotdeauna cântă mai frumos!

Cu drag,
Constantin

C.Codreanu
Multumesc de trecere si semnul lasat. Interpretarea ta m-a flatat.
Cu drag,

M-am obisnuit oarecum cu stilul tau dramatic de a defila prin fata ochilor nostri. E un fel de demnitate in mersul acesta al versului, un fel de acceptare a nedreptului la fericire.
Un poem in tonuri gri.

Trebuie sa-ti marturisesc, viata m-a obligat sa-mi revizuiesc atitudidea fata de nuantele, sa le spunem: prea pastelate. Asa cum bine ai remarcat, si pentru asta iti multumesc, la un moment dat, totul devine undeva gri. Ce sa fac?... am invatat nu neaparat sa-mi placa, cat sa convietuiesc cu el. Problema e ( si-aici iti dau din nou dreptate ) sa stii sa-l porti cu demnitate, chestie la care mai am inca de muncit. Candva, un profesor renumit, mi-a spus o vorba mare: \" felicitari! te poti lauda ca ai invatat 10%\" - era un domeniu tehnic, bineinteles :)
Cu drag, iti voi reintoarce negresit vizita

interesanta \"orchestra\". am remarcat imaginile-sunet create de tine (parca ai fi un inginer de sunet intre metafore prins).
(de altfel) inutilitatzile se desprind ca niste iluzii traite cu o oarecare apropiere muzicala. reusesti sa imprimi sunete...acolo unde te ashteptzi sa auzi voci.
iar vioara...vioara (chiar) suna divin intr-o atmosfera fonica (ascunsa intre corzile unui pian care sunt (in)totdeauna prafuite).
fain

cu stima, blueboy

Cornel Stefan Ghica
Vine un moment când ne gândim serios să evaluăm muzicalitatea din jurul nostru, vorbesc de cadrul intim fiecăruia. Găsim atunci și inutilități, sau disonanța care ne-a înconjurat tot timpul, dar pe care o acceptăm... că asta e viața: cu bune, cu rele. Nu ne oprește nimeni însă, din când în când să facem și curățenie, eliberându-ne astfel de segmente care ne încarcă memoria inutil cu orchestrații, hai să le spunem: neinteresante. Cert e un singur lucru: propria evaluare, cel putin în cazul meu, provoacă tristețe: praful șters dezvăluie de multe ori aceeași furnitură ponosită: rutina.
Cu drag, mulțumesc de trecere, semn și interpretarea cât se poate de realistă.