Georgiana Milescu

Epilog Anii au trecut, iar Ema n-a luat trăsături ce caracterizează evoluția normală a unei femei bătrâne. Bărbații încă îi mai fac curte. Dar la fel ca-n tinerețe, îi refuză, scuzându-se că este

XLVI O primăvară ca-n povești a urmat după înmormântare. Pomii au înflorit în splendoarea lor, florile din grădină se rugau de Ema să nu mai sufere atât și să nu le ude cu lacrimile ei. Stătea

XLV Influențată de doctori, Ema aștepta, împotriva voinței ei, sfârșitul celei mai iubitoare și perfecte mame din lume. Din sfert în sfert de oră se ducea la ea în cameră, îi uda buzele și-i punea

XLIV După așa-zisa revoluție, românii au sperat că o vor duce mai bine. Mai bine în ce fel? Nici ei nu știau ce vroiau cu adevărat. De fapt cei care au luat conducerea țării după Nicolae Ceaușescu

XLIII Ema își dădea încă o dată seama că timpul este acela care vindecă toate rănile. Din experiența anilor care trecuseră, în tot ceea ce făcuse, cam un an era perioada de cicatrizare atât a

XLII Coșmarul abia acum începea. Sideroza a fost mutată într-o rezervă de două paturi. Între timp se ocupase și al doilea pat de către o studentă, care avusese și ea un accident. Deoarece fata era

XLI Au trecut cinci ani de la Revoluție. Un august fierbinte, cu patruzeci și trei de grade la soare a reușit să pârjolească tot în cale. În casă ai impresia că lucrurile pe care le atigi te frig,

XXXVIII Iarna era pe sfârșite. Niște fulgi îndrăzneți căutau să se mențină curajoși în aer, dar odată ajunși pe pământ se topeau imediat.Trecătorii erau îngrijorați să nu strice frigul roadele

XXXVII Lumea ei și-a lui s-au contopit. Au format o singură lume, lumea lor. Zilele treceau pe nesimțite și trăiau numai pentru clipele lor fericite. Își citeau gândurile și fiecare căuta să-i

XXXVI ”Iubito, te aștept să-ți petreci concediul cu mine la Arad. Mai avem o lună de teren și ne întoarcem la unitate. Vreau să-ți arăt orașul în care m-am născut și am crescut! Aici sunt locuri

XXXV Sideroza a reușit la facultate. Era rezultatul anilor grei de învățătură și dragoste cu care o înconjurase Ema. Merita mult roadele acestei afecțiuni, deoarece fusese un copil cuminte, căruia

Locotenentul a profitat de absența celuilalt pentru a întări legătura cu Ema. Cu toate că nu era bucureștean știa cele mai frumoase locuri și localuri, unde se întâlneau și-i vorbea de dragostea

XXXIII Ema se grăbea. Vroia să ajungă prima la serviciu. Dorea să lămurească lucrurile până veneau ceilalți colegi. Jocul acesta de-a dragostea cu un bărbat așa de tânăr o îngrozea. Trebuia să fie

XXXII Trecerea timpului este cel mai bun medicament. Rănile fizice și sufletești încep să se cicatrizeze. Începi să uiți multe lucruri care ți-au făcut rău. Mai ales când timpul îți este ocupat.

XXXI Meri era bolnavă. După o viață de muncă și privațiuni și-a permis și ea să bolească. Începuse să nu mai vadă. Cataracta care-i jena ochiul stâng nu-i mai dădea posibilitatea să croșeteze ca