panc

AZI În ultimele șase zile din cele trei în care am fost plecat și decupat din istoria vecină nu a pus nimeni nici o bombă pe lună, nici măcar pe soare. Nu s-a cerut nici o răscumpărare. Omenirea nu a fost mântuită. Nu a apărut absolut nimic din care aș putea trage o concluzie. Chiar și alergarea mea a continuat în vis. Corpul nu m-a oprit. AZI După ce am terminat de făcut drumul ăsta care a durat mai mult decât memoria mea putea înmagazina mă trezeam într-o dupăamniază de joi în același pat din care mă trezisem în urmă cu două luni și plecasem s-o ard aiurea prin București. Eu singur. Înzăpezit grav în amfetamină bogată în acizi ai memoriei ulterior sugestivă. Eu mirându-mă mereu de unul singur de frumusețea lumii. Trebuia să găsesc pe cineva care să îmi împartă mirarea. Eu știind că mirarea este mai gustoasă tăiată în două pe mijloc, fără să îi curgă sânge și fiartă în fiecare clipă a vieții sale de mirare. Tot va da în clocot la un moment dat. Ei bine și ce-i cu asta. Ce ar trebui oare să fac cu ea ca să fie altfel. Când știi că nu poți schimba asta te apuci să îi faci reclamă. Asta ar însemna să mă întâlnesc cu foarte multă lume. Foarte aproape. Aproape de tot. De dialog. Aveam nevoie urgentă de voci străine. Să mergem împreună de sărbători cu ursulețul de pluș, imediat ce vom reuși să scoatem broscuțele astea electrice din cameră. Cam ăsta este planul pe care mi-l fac. Sau aș putea să plec și tot așa va fi. Am constatat că în același timp aveam nevoie de o dramă puternică care să echilibreze bine organismul să nu îmi alunece cumva sufletul într-o singură parte a corpului. Dacă ar fi în partea de la mijloc în sus va evada deghizat în zâmbete. Asta se va vedea pe ecrane. Acolo unde se întâmplă acțiunea. Altfel ar putea fi oricum, dar mai mult ca sigur albastru la 25 de grade, numai bun să înoți prin el de unul singur, pe banda ta separată . Mă voi duce la Gabi. O voi face încă o dată direct în copilăria ei cu feți frumoși de la etajul unu. Mă voi îndrăgosti iar de ea. Voi deveni foarte sincer și îi voi spune planul meu. Ea mă va părăsi. Aici intervin de fapt eu cel din prezentul de azi când deja nu am avut niciodată vreo legătură cât de mică cu asta. AZI Am sunat-o să îi spun la mulți ani. Ea m-a invitat în oraș. Ne-am întâlnit în fața magazinului Tomis și am intrat la McDonalds. Eu am comandat jnițele din piept de pui cu cartofi prăjiți, o coca cola și o înghețată. Și-a luat și ea ceva asemănător. A plătit apoi cu bonurile de masă de șaizeci de mii bucata. Nu m-a lăsat să îi dau banii era bucuroasă că mă întorsesem chiar de ziua ei. Făcea cinste. Avea ațâtea și atâtea de povestit. Firma JTA o angajaseră pe durata verii care a mai rămas să facă semplinguri la tigări. Primea o uniformă drăguță și încerca să își convingă publicul să îi cumpere țigările care nici măcar nu erau ale ei. Câștiga cinci sute de mii pe zi. Era fericită și foarte bine văzută în colectiv. Își făcea bine treaba și erau zile în care vindea mult mai multe pachete decât celelalte fete. Era singura ei șansă să obțină o continuare a colaborării cu șefii ei și pe durata extrasezonului și de ce nu chiar una permanentă. Asta vrea. Asta i se varsă în sânge și o droghează. O face varză. Þăndări. Asta o tripează, cum ar zice drogații dacă buzele lor ar semăna cu urechile noastre. Dar buza mea nu e urechea prin care ea să mă audă. Așa că eu nu sunt sigur dacă am ceva de spus. Sau că măduva mea există pentru ea. Problema cu care mă confrunt de fapt este mirarea. Mă miră cum face totul comform planului pus la cale de mine. Eu trebuia să îmi bag mințile în cap și să îmi găsesc un servici de om normal. Asta ne-ar fi aranjat. I-am promis că voi începe să caut. Ar fi fost perfect dacă reușeam în vânzări. Se câștigă bine. Mai ales la tigări. Agenții câștigă super bine. Erau băieți care câștigaseră deja treizeci de milioane și era abia jumătatea sezonului. Asta ar fi însemnat ca în următoarea perioadă să am o mașină cu care să mă plimb toată ziua până când o să mă rup în cap de tot și o să pierd controlul operațiunii. Eram super fericit să fac absolut tot ce îmi cerea ea și să transform totul într-un dezastru de proporții. Vroiam să dau totul și să fiu învins. Să se bucure de despărțirea asta. Să mă agăț de ea. Să fac crize de isterie. Să plâng. Să cred că așa stau lucrurile. Să tânjesc. Să o implor. Să trăiesc asta pe viu. Cu mâinile, cu picioarele, cu părul, cu lacrima, cu ursulețu de pluș, cu mingea la picior spre poarta goală, cu margareta portocalie alergând lângă mine în permanență. Ne vedem și mâine. Ieșim în mamaia. Nu contează cine a spus asta. AZI Ieșim în mamaia. Ne plimbăm pe faleză ținându-ne de mână. Ne zâmbim. Ne futem în draci. Mâncăm înghețată, deci nu mai contează ordinea. Și nici zilele nu mai trec. Ne întoarcem pe jos acasă pentru că nu am avut decât cincizeci de mii luați de la tata. De ei cumpăram înghețată. S-a făcut joi. Din când în când primesc un pachet de țigări winston light. Ca în miercurea asta în care vine la mine mai târziu. Mi-am propus să trec prin această experiență fără nici un fel de droguri. Pe uscat. Adică recuperez și mă trezesc foarte târziu. Noaptea scriu trei poeme, transmit în direct. Îmi recuperez carnetul cu notițe și ofer o moarte odihnitoare ideilor ce cad de foarte foarte sus. Au crescut prea lungi și nu pot fi sorbite. Apoi le scriu numele pe piatra funerară a unei coale albe de hârtie. Încep să urmăresc anunțurile din ziar. Ea intră și se așează picior peste picior pe marginea patului. Dintr-una în alta ne-am scos chiloții. Își ține mâinile pe sâni și nu vrea să le ia de acolo. Nu participă. Nu participi, i-am spus. Ce se întâmplă? Am întrebat-o. Începe să plângă. Se ridică și se îmbracă. Nu mai vreau asta, îmi spune în timp ce iese pe ușă. Rămân așa în pula goală la ușa de la intrare uitându-mă după ea pe vizor. Nu ne-am văzut o săptămână. M-a sunat într-o sâmbătă să îmi ceară un cd pe care îl uitase la mine. I-am spus că nu mai există pentru mine, că mă piș pe cd-ul ei și să îmi uite adresa și numărul de telefon. L-am sunat pe Lușu și am plecat chitiți să ne îmbătăm. Planul reușise. Numai că trăind așa pe uscat lucrurile sunt un pic mai complicate, au două părți opuse. Cand nu e unul este celălalt, de fapt de celălalt trebuie să scapi cand vrei să scapi de tot. Celălalt, (lipsa celuilalt), este ultimul fundaș pe următorii zeci de kilometri. Nimic nu mă oprește din alergare. Și cât va mai rezista celălalt oare? Numai că terenul e accidentat prin părțile astea și alergarea se face în jos spre fundul oceanelor din care pot fi umplute toate paharele. Și celălalt aleargă cu mine umăr la umăr. Și eu cu paharul meu în mână, încercând să nu vărs nici o picătură. Nu știi niciodată câtă sete îți va fi. Dacă ți-e sete de nu poți să mori? AZI Orașul e front. Din piepturile eroilor curg flori pe stradă. Dacă pierzi prea multe ar fi bine să nu te mai gândești la asta. Gândește în gloanțe trecătoare prin păsări ce nu vor atinge niciodată pământul. Numai așa vei ajunge aer proaspăt. Altfel vei fura de la alții și uneori vei culege trandafirii din parcuri. Dar nu ai de ales când ești ciuruit. După ce nu mai este nici o floare de curs se curge cu flori electronice. Orice, numai să ai ce curge. Te mulțumești chiar și cu flori concentrate și pasteurizate. Apoi ajungi în ultimul hal. Furi o petală în tramvai din ochii bogați ai fetelor de liceu. Ti-e foame. Nu te poate acuza nimeni de nimic. Nici nu se observă lipsa ei cu ochiul liber. Mai ales de sus. Nici un rid pe fața portocaliului copil cu raze de lapte, mici și ascuțite. AZI. Crede că o înșel. De ce crezi una ca asta am întrebat-o. Pentru că asta cred toate femeile. Mai ales atunci când nici măcar nu ar trebui să se gândească la asta. Atunci se fute totul, când nu există motive. Motive însă are dar pentru că sunt ale ei mă doare în pulă de ele. Sunt pregătit pentru întâlnire. Înainte să ies din casă, scot mânerul din exterior al ușii și mă închid în camera mea. Fumez niște iarbă cumpărată aseară de la Sorin și mai am și vreo patruzeci de regi luați ieri dimineață din București. Bag și cinșpe regi. Cu Sorin însă m-am întâlnit întâmplător când mă întorceam de la fotbal și mi-a pasat niște material pe datorie. Jucasem în Cupa Presei și câștigasem finala în fața celor de la TV Neptun. Am dat și un gol. Mi-am zis că măcar asta aș putea face dacă încă figuram cu normă întreagă pe ștatul lor de plată deși nu făceam nimic de vreo doi ani. Nu prea mă duc pe acolo de fapt. De fapt nu mă duc deloc. Și pentru că tot veni vorba de acest „de fapt”, de fapt nu mă duc nicăieri. Numai de aici până acolo. De acolo până acolo. De acolo până dincolo. De dincolo drept înainte. Apoi brusc stânga la a doua intersecție în sus. De sus adânc în albastru unde aripile au toate condițiile să crească puternice și foarte repede. Într-o clipă acoperă tot cerul cu pene. De acum se va zbura doar prin înălțimea aripilor mele. Eu fâlfâi cu cerul din ele. Aterizez chiar pe scările de la intrarea în supermarket îmi șterg cu batista norii din palme. Mă așez pe trepte și scot cd-ul din buzunar. Apare și Gabi costumată în jucătoare de tenis. Cu fustiță albă și scurtă ce semnalizează spre un privitor rafinat al unui cur de femeie. Are șapcă albă peste părul blond prins în coadă. Este sport. Îmi spune că are viteză și trebuie să prindă cd-ul din mers pentru că nu mai are timp să oprească. S-ar dezechilibra și ar cădea. Nici măcar nu mă privește în ochi. Prinde cd-ul din zbor și se uită mereu înainte. Și totuși înainte nu ar fi făcut una ca asta. Nu se antrenase destul. Dar a tras tare în ultimul an și asta se vede acum. Acum este pregătită să nu mă mai privească în ochi. Acum pleacă. Și ca noi toți, pleacă o singură dată, când nu se mai întoarce. AZI Aseară cred că m-a pufnit ceva, un fel de râs înghițind lacrimi. Dar asta a fost aseară. Azi este duminică. Și duminica este portocalie. Sâmbăta este galbenă. Vinerea abis. Joia cărămizie. Miercurea ninge. Marțea roșie. Lunea neagră. Cam asta fiind pe scurt ordinea precisă a culorilor în care mă desfășor succesiv. Cu toate astea împingem împreună covorul ăsta, îl desfășurăm de mii de ani cu toate efectivele noastre. În demență. Împingem. Împingem chiar și acum umăr la umăr. Am transpirat tot. Cine știe pe unde o să creadă Gabi că am umblat. Dar Gabi nu mai există, așa că împinge, împinge omule de lângă mine. O ultimă sforțare. Pune capul aici pe umărul asta al meu. Îl vom ataca prin vis. Timpul, când doarme este foarte ușor. Iese din om și se ridică la suprafață. Visul lui este calul nostru troian. Timpul nu își visează mațele. Noi suntem mațele lui visate. Mai avem atât de puțin. Merită să încercăm. Putem privi pentru prima oară peste covorul făcut sul în fața noastră. Este șansa cea mare. Unul va scoate un topor sau ceva ascuțit și va încerca să sape un tunel prin stratul de planetă. Victimei îi curge sânge în mod evident. În vis însă, pe ea o doare burta. Mațele sunt cele care se revoltă. Cioplește. Cioplește omule de lângă mine. Urmărește-mă cu atenție dacă nu știi cum se taie o scurtătură. Mocheta s-a așezat superb în spatele nostru. Blocurile disciplinate sunt și foarte primitoare. În vis vine toamna și o să ne zvârcolim ca zvârcolacii. TOT AZI Cu câteva ore înainte era vorba de o reclamă la covoare. Scrise așa, cu roșu, toate chestiile astea? AZI Am pus mâna pe telefon și am sunat-o. Gabi a făcut urât în mine. Brusc m-am trezit în clipa în care era strâns tot timpul pe care nu îl vom trăi împreună. Îmi răspunde și când îmi aude vocea închide. Și tot așa câteva zile. Noaptea însă ies cu Lușu. Mergem pe plajă și bem bere. Nimic altceva de făcut. Îmi depun cv-uri în stânga și-n dreapta, urmărind toate anunțurile din ziare ale firmelor de distribuție. Trebuie să merg mult mai departe. O să fiu campion. Firmele mari mă vor vâna. Se va auzi de mine până la capăt, în toată lumea vânzărilor. Gabi se întoarce de la muncă și eu o aștept în fața blocului. Nu mai rezistam. Trebuie să o văd. Se dă jos din renaultul megane și vine spre mine. Șoferul trece cu mașina prin dreptul meu și îmi aruncă o ocheadă. Destul de amenințător. Mă duc direct spre ea. Ce faci? Ce vrei? Vroiam doar să te văd? Hai George, las-o moartă, nu vreau să ne mai vedem vreodată, ce nu înțelegi? Băi nu se poate, cum așa deodată? Da, gata s-a terminat. Diseară plec cu prietenul meu în vama veche și marți plecăm o săptămână la munte. Marți? Nu se poate, marți este roșu! Îmi întoarce spatele și fuge foarte repede în lift. Și asta e tot. Cred că i-am scris deja treizeci de mesaje în care o rugam să nu meargă cu ăla în vamă, explicându-i ce s-ar întâmpla în mine dacă forările astea ale ei vor continua. Voi claca. Mă voi sparge. Sunt gata de orice. Răspunsul ei rămâne categoric. Același. Îl sun pe Emi. Este ziua lui. În seara asta se merge în mangalia la Gala Tânărului Actor și apoi în vamă. Perfect. Pot merge la ei în mașină. Plecăm la șase dupăamiaza. O sun pe Gabi s-o anunț că vin dar ea nu îmi răspunde la telefon. Apoi îi trimit un mesaj. Pe drum fumăm niște hașiș și mergem să îl vedem pe Dan în piesa Aici nu se simte. Bem bere la o terasă. Nimeresc în mașină la Bogdan cu Dan și Lușu. Complet aiurea. Dan scoate pungulița. Pornim spre vamă unde ajungem varză. Aici nu putem face nimic. Este foarte aglomerat. Au venit toți să salveze lovind bolnavul cu sticlele de bere. Ne așezăm pe plajă și bem vin alb. Apoi ne apucăm de rulat. Iarbă. Hașiș. Amestecate. Singurul gând pe care îl am despre Gabi este că nu mă gândesc absolut deloc la ea. Este undeva aproape. Starea nu îmi permite însă să mă prefac. Nu pot juca rolul ăla în aceste condiții. Gabi nu există aici. În schimb există Condrea. De el am nevoie. Isteria se amplifică. Ne ridicăm să mergem undeva să dansăm. Pe drum vorbim orice. Condrea îmi dă o banană. Ne trezim pe ring cu berile în mână fără prea multe amintiri despre cum am ajuns noi aici și ele la noi în mână. Praf. Atunci mă voi întinde pe nisip. Îmi pun chiar și o mână sub capul care apoi dispare cu gat, cu umeri, cu inimă, cu șolduri, cu picioare, cu tot. Rămâne doar mâna asta de la cot în sus, cu palma întinsă spre cer ca și cum ar ține în ea un cap. Ce poate face o astfel de mână. Cum se poate bucura ea de viață în zilele noastre. Rulează și tu ceva îmi spune Condrea. Însă mâna nu are degete. Și oricum este practic imposibil ca o singură mână să ruleze din poziția aia în care se afla cu palma întinsă. Mâna nu îl bagă în seamă. Rulează mă și tu ceva, repetă Condrea. Mâna îi face semn că nu se poate și începe să țopăie pe plajă. Condrea o prinde și se îndreaptă cu ea spre mașină. Mâna s-a rupt și face urât. Poate ar trebui să meargă la culcare. Du-o în mașină pe bancheta din spate. Mâna deschide geamul. Cosmosul vomită și ea i se așterne peste gură. De dimineață, mâna îmi povestește această ultimă amintire din escapada ei. Mă trezesc în camera mea, în pat. Parcă nu reușesc deloc să trec de prima planșă. AZI Stau pe plajă cu vărul meu Vlad. Stăm deja de vreo două ore. Dar soarele este în formă. Facem baie în mare, ascultăm muzică și citim. Din cauza căștilor nu ne auzim așa că nu vorbim unul cu altul. Ridicăm privirile către fetițe. Unora le zâmbim. Altele ne zâmbesc. Atât. AZI Deși pare teribil, azi nu există. În alte condiții ar fi fost marți și marți ea pleacă la munte. Nu îi pasă că marți e roșu. Deja este târziu, probabil este pe drum de câteva ore bune. Este un moment prielnic să încep să o iert pentru toate care vor urma. De azi voi uita că există. AZI Toate astea pe uscat în ultima săptămână. Regim strict. Vreau să trec prin asta pe viu. Să îmi imaginez cum Gabi se înșurubează în altă pulă. Să văd așa din exterior totul. Evident sunt distrus. Aș fi putut să îmi rup creierii și să uit totul dar apoi m-am gândit să văd cum e să fii distrus pentru o vreme. De ce nu? Stau în camera mea și citesc. Scriu un poem intitulat iubire, despre iubirea vremurilor mele strict personale. Seara mă prostesc. Iau cate două pastile de xanax din dulapul mamei mele si ies cu băieții la o bere. După trei beri maxim mă întorc acasă. Pe drum înghit cele două pastile. Când ajung în camera mea mă bufnește plânsul. Tâșnesc lacrimi. Și ce dacă o suni când inima ta s-a prăjit. Nu toate femeile le preferă în sânge. Au mai trecut cinci minute și deja am început să îmi smulg părul din cap. Prea multă depresie pentru o singură noapte în această situație. Nebunia se termină din senin. Dimineața cumpăr ziare și trimit faxuri. TOT AZI Am primit postul de agent de distribuție în cadrul firmei C&D, care se ocupă printre altele și cu desfacerea pe piață a țigărilor Philip Morris. Vin de la interviu. Încep mâine dimineață la ora șapte. Asta nu cred că ar fi fost posibilă fără cunoștiințele mamei mele. Acum nu mai rămâne decât să mă apuc de produs. În maxim doi ani sunt aranjat la casa mea cu mașina mea. Până acolo sunt dispus să merg. Fără prostii. Trebuie s-o impresionez. AZI Stau cu Cole în mașină în fața unu magazin care vinde saci cu ciment. Cole și Frențe își deschid o alimentară și un kebab chiar lângă clubul New Orleans. Le trebuie ciment să pună gresia în cele două locații. Ei sunt doi dintre colegii mei de muncă. Cole îmi arată ce am de făcut. Mă instruește. Merg cu el cu mașina până voi învăța clienții și modul de completare al facturilor și chitanțelor. Avem un seat papuc cu debaraua plină de țigări. Este vorba de foarte mulți bani. Așa că trebuie să fiu foarte atent. Asta mi se spune de nenumărate ori. Vizităm toți clienții din baza de date, încasăm banii pe marfa de săptămâna trecută, lăsăm altă marfă și plecăm. Seara ne întoarcem la firmă unde depunem banii și raportăm cantitatea de țigări vândută. Cole este unul dintre cei mai buni agenți. Un agent bun își face mereu targhetul. Apoi plecăm acasă. AZI Prietenul ei nu este un băiat. Este un bărbat de treizeci de ani care știe ce vrea de la viață. Lângă el îmi pot face planuri de viitor. Și el te va face atât de fericită. Mai fericită ca oricând! Și el mă va face atât de fericită. Mai fericită ca oricând! Citește ea la mine-n gând. Acum este în București la vară-sa. Dragoș s-a întors la Constanța că are niște treabă. M-am vopsit. Mi-am făcut șuvițe negre. Simțeam așa nevoia de schimbare. Trebuia să fac ceva. A fost foarte frumos la munte. M-am odihnit. M-am și distrat. Întoarce-te la mine. George, nu o sa meargă. Nu meriți nici măcar să vorbesc cu tine. Am văzut și eu acum ce înseamnă să mă iubească cineva și să se poarte frumos cu mine. Îi trântesc receptorul în ureche. Cobor în stradă, pe Ștefan cel Mare și dau nas în nas cu Sebi. Rupți în gură amândoi. Sebi a găsit ceva nou pe bază de opiu, foarte ieftin. Tusin forte, cincizeci de mii flaconul, la liber în orice farmacie. Mergem la plimbare prin oraș hipereleganți. Constanța are un gen anume de femei, care trăiesc numai pe aceste meleaguri. Femei care, dacă ar exista vreo posibilitate ar umbla cu pizda cusută de față. Ele circulă numai în grupuri foarte bine organizate. Dar noi suntem niște căței adolescenți năpustindu-se în cârdul de gâște. Lătrăm la ele deaproape de tot. Direct în timpane. Ele se sperie și dau din aripioarele lor domestice. Le sar poșetele. Noi trecem mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Una se întoarce spre noi și ne face handicapați. Dar suntem foarte departe deja și chiar soarele a început să apună. Traversăm peste toate astea și intrăm în Phoenix. Evoluăm la canapele. Comand o bere și Sebi o cafea. Sebi nu mai poate să se ridice. Nu mai are oase. În schimb eu sunt în formă maximă. Îl abandonez acolo. Achit nota și ies pe bulevardul Tomis la intersecție cu Mamaia. O iau spre mare. Privesc oamenii doar de la brâu în jos. Îmi trebuie niște iarbă. Situația este însă cam belită. Sorin a fost arestat acum două zile. Asta înseamnă că toată lumea s-a dat la fund. Ar mai fi Claudiu dar cu el nu am mai vorbit de mult chiar dacă o lungă perioadă am cumpărat numai de la el. Avea material menghină și tot felul de pastiluțe supermen, versage, armani, dolfin, tom și geri, pochemon, mițubiși, toate foarte rapide. La început ne întâlneam de două ori pe săptământă foarte scurt. Eu îi dădeam banii el îmi dădea marfa. Apoi am început să lucrez cu Condrea și cu Mugur la organizarea festivalului de artă contemporană EroTICA. Când totul a fost gata l-am invitat și pe el la expoziția de deschidere alături de ceilalți prieteni ai noștri. A venit. M-a felicitat cu ocazia evenimentului și mi-a făcut cadou o cutiuță în care se țin filmele foto plină cu iarbă proaspătă. Apoi a mers cu noi la petrecerea de după. Am mers și noi la el de câteva ori. Acolo l-am cunoscut pe Mihai. Mihai pune muzică prin cluburile din Constanța. Îl știam așa din vedere. Dar în amintirile mele purta mereu o haină mare de lumină verde, roșie sau gălbuie, aruncată așa la mișto, peste umeri de către stroboscopul din spate. Claudiu era pe felie. Plin de pastile non stop. Apoi ne-am împrietenit. Ne vedeam tot mai des. Venea pe la întâlnirile noastre. Uneori chiar ne întâlneam la el. Atunci a început să ne servească cu bomboane și când nu aveam bani și nici nu ne putea servi ne dădea pe datorie. Când suntem hai timpul trece cam în toate direcțiile și ne este greu să îl înțelegem. Poți să te trezești din marți în luni sau din septembrie în octombrie cu datorii foarte mari. Claudiu nu mai făcea față. Nu mai putea deja să achite marfa mai departe. Afacerea asta începea să îl coste. Când nu ne-a mai dat pastile am început să i le răzuim. Apoi a început să ne preseze să îi dăm banii. Gașca s-a spart. Am plecat cu toții la casele noastre. Ne-am închis telefoanele sau pur și simplu nu îi mai răspundeam. Erau vreo două sute de dolari de dat de fiecare. Eu nu mai aveam nici un ban. Dar telefonul a continuat să sune. Până într-o zi când m-am plictisit de toată povestea asta. L-am sunat eu pe la șase seara și i-am spus că dacă nu pleacă acum pe moment din oraș o să fie ridicat. Asta se putea întâmpla dintr-un moment în altul. Știam dintr-o sursă sigură. I-am spus asta cu atâta convingere de parcă i-aș fi spus că văzusem numele lui în capul listelor de la poliție, cu ochii mei. Ia-ti câteva lucruri și pleacă urgent la Mangalia. Sunt pe urmele tale. Du-te acasă. Ascunde-te la părinți. Plânge-ți soarta. Fă ce vrei copile. Ești înafară de orice pericol de fapt. Mâine o să îți treacă. A doua zi am sunat la el acasă, unde stătuse cu un grec poponar. Mi-a răspuns grecul. Claudiu nu mai stă aici. Dacă știam ce jigodie de om este nici nu îl primeam. A dispărut de ieri și mi-a furat aurul din casă și vreo patru sute de dolari. Așa... așa îmi este o scârbă de oameni ca ăsta, adică cum mă, eu te primesc la mine în casă că ești de la Mangalia și nu ai unde să stai, te țin aici pe mâncare, dormim împreună și tu faci de-astea. Păi ce fel de om ești tu mă? Grecul era lansat. Prins în miezul problemei. Claudiu plecase. Asta era tot ce vroiam să știu. După vreo două săptămâni mi-am făcut altă legătură. Pe Sorin. Sorin era mai activ. Dar acum este arestat și gata. Nu mai știu pe nimeni. Am ajuns pe mal. Marea strânge foarte calmă luna la piept. Sunt gata gata să meargă la culcare. Este un loc bun în care vin de fiecare dată când totul s-a terminat. Cum ajung acasă o sun. Îmi răspunde repede. Hai să ne vedem, mi-e dor de tine. Dar eu sunt încă în București. Vin abia luni. Și nu cred oricum că este o idee prea bună. Nu avem pentru ce să ne vedem. Și chiar dacă aș vrea să te văd nu pot să îi fac una ca asta lui Dragoș. Nu merită. Ce nu merită? El a respectat relația mea cu tine și nu s-a dat la mine până când nu s-a terminat totul. Și de unde știa el când s-a terminat totul. Și cine pula mea e Dragoș ăsta pentru care merită să mori? Dragoș este șeful meu. Bine, poate ar trebui să lăsăm toate astea. Îți este bine? Da. Ești fericită? Mai fericită ca oricând? Nu mă interesează asta acum. Măcar ești îndrăgostită? Asta nu mă interesează nici atât. Nu crezi că putem căuta o soluție, ceva, orice, să vedem ce putem face să fim fericiți împreună? Eram fericiți împreună, ce s-a întâmplat cu noi? Hai George lasă astea că nu mai merg. Ce s-a întâmplat cu noi? Nu s-a întâmplat nimic, a crescut proasta și nu îți mai suporta ție toate căcaturile. Tu nu o sa faci nimic niciodată. Eu vreau altceva de la viată. Cu tine nu pot să construiesc nimic. Nu mă pot baza pe tine. Uite îți promit că va fi altfel. Mi-am găsit un servici bun. Nu e vorba de asta George, ai mai avut tu și altele, tu nu reziști, nu ești în stare să ți-l păstrezi. Acum este altceva. O să fie altfel, vei vedea. Sunt agent la Philip Morris. Mi-am dorit foarte mult asta ca să îi dau așa ușor cu piciorul. Uite, trebuie să plec cu vară-mea în oraș, poți să mă suni peste vreo două ore? Mi-am privit ceasul. Peste două ore va fi unșpe noaptea. Începem iar să vorbim la telefon la ore nerezonabile. Intim pe față. În ultimul timp mă culc foarte devreme. Munca de agent este istovitoare. Ai nevoie de o minte limpede lipsită de inimă. Mâine o să primesc mașina mea și o să mă duc singur la clienți. Voi munci pe rupte și voi câștiga mulți bani. În rest mă învârt destul de agitat prin casă. Nu este nimic la televizor. AZI La patru mă duc să o iau din fața blocului. Am sunat-o iar aseară pe la unșpe fix și nu mi-a răspuns. Pe moment mi-am făcut foarte multe gânduri triste. Peste zece minute m-a sunat ea. Am auzit telefonul dar eram în baie și nu aveam cum să-ți răspund. Băi am fost cu vară-mea și cu niște prieteni de ai ei la un restaurant de-asta scump, băi deci nu poți să îți imaginezi, bine și alea din Poiană sunt mișto dar nu se compară. Mâine dimineață vin la Constanța. Gata, ajunge cu distractia, trebuie să mă întorc la muncă. Le-a plăcut foarte mult de mine și vor să mă păstreze în echipa permanentă. Am vândut cele mai multe țigări. Băi, mă bucur foarte tare pentru tine. Acum o să fim concurenți. Nu vrei să ne întâlnim și să sărbătorim? Uite ieșim în oraș. Mergem la Scoica. Dacă îți este frică să rămâi singură cu mine pot să îl iau și pe Vlad. Nu v-ați văzut deloc anul ăsta. Lasă-l pe Vlad, ori vii să discutăm chestii serioase ori ce puii mei? A picat la fix. Azi e luni și luni am în planul de activitate, cartierul Tomis Nord. Exact unde stă ea. A rămas să ne vedem la patru în fața blocului ei. Azi dimineață am primit mașina de servici. Am un matiz alb inscripționat cu sigla firmei C&D. Mă ocup de baruri, hoteluri, restaurante, cluburi, discoteci. Vând băuturi superalcoolice și țigări. Toată ziua nu fac altceva decât să mă gândesc la ea. Ceva era schimbat în vocea ei de seara trecută. Nu mai era așa hotărâtă și înțelesesem asta de la începutul conversației înainte să îmi spună că în ultimele șase zile, de când Dragoș a plecat la Constanța și eu am rămas în București m-am gândit la situația noastră și foarte mult la tine. Ești mai pornit ca niciodată dar gândește-te bine de tot la ce faci pentru că dacă mă întorc la tine trebuie să îl părăsesc pe Dragoș și băiatul ăsta nu merită oricum să îi fac una ca asta. Mă iubește la nebunie. S-a purtat foarte frumos. A făcut practic tot ce i-a stat în puteri să mă simt eu bine. Îmi este bine cu el dar nu îl iubesc și nu pot să îl mint sau să mă prefac. Hai că vin să te iau de la gară și îmi povestești atunci totul foarte amănunțit. Nu, nu. Să nu cumva să vii. Vine Dragoș să mă ia. Nu mă întâlnesc cu tine până nu o termin cu el. Mâine dimineață o să îi spun totul. Dacă vrei ne vedem la patru. Tu la cât scapi de la muncă? La patru e bine. Nu poți mai devreme? Eeeeeee! Puii mei! Nu întinde coarda. Bine, unde ne vedem la patru? Totul este stabilit. E abia doișpe. Sunt în pauza de prânz. Opresc pe Tomis și cobor să îmi cumpăr un kebab. În fața mea mai sunt trei persoane. Pe celălalt sens se apropie un bmw alb decapotabil care merge foarte încet. În dreapta grasului mic și chel, cu degete butucănoase și scurte expuse pe volan, se află Gabi. Bmw-ul parchează la următorul colț în fața trecerii de pietoni. Șoferul coboară și fuge repede pe partea cealaltă să deschidă portiera. Nu scap nici cel mai mic gest. Nu pot să îmi cred ochilor ce se întâmplă. Gabi dându-i papucii lui Dragoș ca să se poată întoarce la mine, toate aici chiar în fața mea. E mic și îndesat. Își ridică mânuțele spre fața ei și o mângâie pe pleoape. Comand un kebab. Este mai mic de înalțime ca ea și plânge. Plătesc și mă întorc să privesc în continuare. Dar Gabi nu mai este acolo. Dragoș se urcă singur în mașină și pleacă. Plec și eu să îmi termin treaba. Până la patru cumpăr și un trandafir roșu în amintirea unei anumite zile de marți. AZI Avem cu toții aceași doză de dependență. Unii sunt narcomani. Alții bețivi. Bețivii dar mai ales narcomanii, sunt esență de dependență. Dependență evidentă și dintr-o singură bucată. Dependență sinceră. Ceilalți dependenți au și ei aceași bucată numai că a lor este făcută din dependențe mai mici care nu se văd. Plimbări prin moluri, televizor, hearts, ziare, apartamente pe malul mării, mașini, copii, etc. Cam tot ceea ce nu înseamnă drogul preferat. În doze foarte mici. Narcomanul este un demascator al noii speciei programate. Este singura șansă de partea sufletului care mustește prin carne, împotriva tuturor statisticilor. El asigură echilibrul și face timpul imposibil de oprit.