Poezie
Nostalgie
1 min lectură·
Mediu
Amurgul memoriei ne lasă
imaginea sa în roșu stins.
Demult, versul meu zace la răspântia îndoielii
ca o mină neexplodată,
toți, circumspecți, îl ocolesc,
iar praful timpului
se-așterne pe el în straturi.
A deșira firul vieții
până la limita răbdării,
a saluta prin scurte plecăciuni
apariția muzei Erato,
a fi amurg și răsărit
al unei alte idei,
a fi clește și frâu liber
pentru inima ta pustie,
iată revelarea trecerii
suprafeței în adâncime.
Unde ești, tinerețe dintâi?...
Te cheamă, absorbante, gândurile -
pâlnii pornind din adâncul conștiinței,
orientate spre altundeva,
te caută, obosite de real, simțurile -
înfometate văpăi
ce devorează totu-n a lor cale,
la fel, alter ego-ul
(eu tragedian, el comedian),
zugrav al cupolei iubirii.
Unde ești, tinerețe dintâi?...
Portița spre nostalgia actuală.
034.033
0
CT