Poezie
Alte pașadine
1 min lectură·
Mediu
-1-
Uneori, ai senzația că aluneci
spre-o liniște care se tot amână,
până când, senin, te-mpaci cu zgomotul din jur.
Alteori, îți aduci aminte
că ai de achitat o parte din datoriile față de tine.
În bruma ta de speranță, întâmplările sunt încercări pe care le treci fericit.
-2-
În lucrurile importante în sine,
viața și nimicul se completează reciproc,
te asigură împotriva neprevăzutului.
Ai încetat de mult să mai faci legături întâmplătoare,
când știi că totu-i destinat sfârșitului.
Șansa ieșirii din aparență nu o au decât naturile gânditoare.
-3-
Viața te plimbă printre canoane și măști,
te stoarce de energie
ca pe o baterie folosită-ndelung.
Uneori, înduri frigul din oameni pentru vreo umbră de cer;
alteori, neliniștea ți se topește-n liniște, cum umbra-n lumină.
Mereu tremurăm pentru ceva, pentru un deloc întâmplător cineva.

001.777
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Pașa
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 134
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
George Pașa. “Alte pașadine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14140302/alte-pasadineComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.