Poem și contrapoem

I
Despre ultima cosmo(a)gonie a naratorului principal

Nu rămăsese decât un punct
de care agățaseră unii o pendulă.
S-a balansat ea de două ori,
a treia oară, nimic.
Nimicul nu se întâmplase,
doar se pregătea.
Din pregătire în pregătire,
se terminase fâșia de hazard
și începea totul,
ieșit din ordinea programată.
Întâmplătorii ăia care
doreau o reprogramare dezordinii
uitaseră cu totul de tot
ce le umbrise mintea.
Își luaseră bilele albe
și plecaseră la pescuit
să lanseze știri false
pentru peștii care înghit orice.
Au dat însă peste o baltă
plină de certitudini,
cu pești ce gustaseră
aforisme pe pâine;
ăia nu voiau decât bile albe.
A venit o furtună,
și-a voit zeița Fortuna
s-aducă zodii mai faste
pentru deștepții purtători de bile.
Era-n Zodia Peștilor.
Se vărsase albastrul în mare,
iar marinul își pregătea marinata
pentru festinul stelelor.
Câte-un ciclop mai cădea pe-o ureche,
până veneau ăilalți cu sulițe
și-i scoteau pe nas
toate sunetele consumate
în sforăituri inutile.
De-aici, începea o altă paranghelie:
utilul o dăduse pe dulce,
și nu-i mai plăcea saramura de pește.
Cum se-ngroșa gluma și
pericolul era tot mai mare
să dispară cu totul orice urmă de fir întins
pentru peștii din miezul textului,
Ben l-a concediat pe
naratorul ăla improvizat,
care lăsase un punct așa sensibil
pe seama unor întâmplători fără har.
Mi-a dat un capăt de ață
și-a zis:
– Fă-mi din capătul ăsta o linie
care să nu atingă vreodată
blestematul sens giratoriu
în care se învârte povestea.



II
Într-o altă zodie a peștilor

Am luat firul și l-am întins
doar atât cât ține povestea.
Era-ntr-o iarnă,
când amuțise orice iluzie a libertății
și Foamea devenise actor principal
în regatul conului Pește.
Nu se schimbase niciun regim,
doar se trecuse la regim;
în lupta pentru alimentația științifică,
regimentele conului Pește
erau pregătite să-năbușe orice revoltă.
Se goliseră magazinele,
halele miroseau doar a pește,
privirile, și ele de pește,
lozincile puțeau a pește,
doar pescarii erau bucuroși
că minciunile lor au să fie
singurele povești care vor trece
regimul cenzurii.
Cuvântul zăcea în străfunduri de minți
sau plutea prin adâncuri de pești.
Nimic nu mai era străveziu,
doar putoarea de pește
care vindea conștiințe pentru datoria externă.
Și uite cum ființe atât de fragile și dulci
deveniseră pretext pentru propagandă,
de parcă se uitase-nceputul
vechii și sfintei lumini.
Becurile se stingeau pe străzi,
în case, în suflete hăituite;
noua lumină promisă pentru naivi
devenea beznă în care se dezvoltă
planta răului.
Dar nimic nu putea opri
lumina ce izvora dinăuntru;
oamenii consumau pește,
deveneau pești prin tăcere –
înăuntru sporea un crez,
alinând deznădejdea.
După vara aceea toridă,
când profu' de marxism
ne-a fript cu-ateismul,
a venit decembrie
și-a explodat lumina din noi.