Poezie
De la zarzărul acela înflorit mi se trage
1 min lectură·
Mediu
Anul trecut, pe vremea aceasta,
când îl fotografiam pe geam,
de la etajul al doilea,
nu era decât un simplu zarzăr înflorit.
E adevărat, ceva mai curând decât ceilalți.
Acum, nici n-am băgat de seamă
când i-au plesnit mugurii,
dar le-am simțit durerea,
de parcă jumătate de inimă
ar fi rămas priponită de ieri,
iar cealaltă ar fi alergat hăt,
departe, după muștele bezmetice
care nu mai știu încotro s-o mai ia
de atâta lumină.
Durerea facerii de primăvară.
De la el mi se trag toate
despicările astea
din care ies mereu cu alt chip.
002.719
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Mira
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 95
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
George Mira. “De la zarzărul acela înflorit mi se trage.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-mira-0005600/poezie/14105554/de-la-zarzarul-acela-inflorit-mi-se-trageComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
