Poezie
Dumnezeu
căutări (4)
1 min lectură·
Mediu
Da, sunt. Aici, pe linia subțire
dintre zi și noapte,
neavând nimic de întrebat,
nimic de căutat,
nimic de așteptat,
doar mulțumit că sunt.
Plinul meu, hotarul meu,
clipele astea volatile
și toate drumurile care
mi s-au închegat în carne
îl simt. El umblă
printre firele de nisip,
așa cum
umblă printre stele,
nefiind nici mic, nici mare,
nici aproape, nici departe.
Tălpile lui nu lasă urme
decât în scripturi.
Lipsa marginilor
nu-i pulverizează ființa,
după cum nici hotarele
nu i-o micșorează.
Îl simt uneori ghemuit
într-un strop răzleț de ploaie
ce mă trezește din visul
în care se făcea
că sunt singur
printre pietre și câini,
piatră fiind,
și câine fiind.
002.864
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Mira
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 112
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
George Mira. “Dumnezeu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-mira-0005600/poezie/14105395/dumnezeuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
