Poezie
Vesnic, aceeasi soarta
Vesnicia secundei
1 min lectură·
Mediu
Veșnic, aceeași soartă
Îmi brăzdează pluguri sufletul în silă
Și atât mă doare, dar nu pot să strig.
Chiar de strig, de mine cui să-i fie milă?
Când în jur e noapte, e pustiu și frig.
Roțile-mi sfărâmă oasele cu-ncetul.
Lângă mine Horea e în lanțuri pus.
Nouă e hârtia, dar e vechi antetul.
Ce vă spun eu astăzi, tot mereu s-a spus.
Reânviu în bobul spicului din lanuri
Și în pâinea caldă scoasă din cuptor.
În ulciorul, veșnic rătăcit prin hanuri,
Potolindu-i setea vreunui călător.
Firul iar se leagă. Vin la rând urmașii.
Urcă iar Golgota, pe același drum.
Peste vechea urmă li se-noadă pașii;
Retrăind aceleași vremuri de acum.
E pecetea care îmi înseamnă viața
Și o port în suflet și o port pe chip,
Îmi albește părul, îmi brăzdează fața.
Din clepsidră-mi fură, firul de nisip.
002104
0