Poezie
La mormantul lui A.P.
2 min lectură·
Mediu
- La mormântul lui A.P.-
Au fost odată ca-n povești,
Au fost ca niciodată,
Un prinț al limbii românești
Și pana-i fermecată.
Vrăjea mulțimea prin cuvânt,
Făcea să cânte piatra;
El și-a iubit al său pământ
Și-ntreg îi era vatra.
Oltean se știe că era
Și moldovean de-a pururi,
El în Ardeal mărturisea;
Și-a-ntemeiat contururi.
Născut la vreme de război,
Soldat a fost în lume,
Pe frontul celor triști și goi
Și-acelor fără nume.
Rănit de moarte, sfâșiat
Cu gloanțe din cuvinte,
El crezul său și l-a păstrat,
Ca niște moaște sfinte.
Orice partidă a jucat
Cu cărțile pe față;
Dar unii strâmb l-au judecat
Și condamnat pe viață.
Odihnă n-a avut nicicând,
Mereu a fost pe fugă
Și pentru-acei părinți plângând,
A închinat o rugă.
De sărbători, în prag de ani,
Ca cel sfârșit sub cuie,
El împărțea cu cei sărmani,
O galbenă gutuie.
Þăranului român plugar,
Ce pâinea primenește;
I-a spus că nu e în zadar,
Sudoarea ce-și jertfește.
E țara veșnic mai presus
Decât orice în viață;
Nu cei ce-o vând la preț redus,
Pe o tarabă-n piață.
Iubea ca toți în mod firesc,
Între profan și sacru;
Dar multe vulpi prin vii cârtesc,
Că strugurele-i acru.
Când e prea sus și nu-l ajung,
La vorbe-și pierd măsura;
Ce-i scurt, susțin că este lung;
Nu-și recunosc statura.
Când se măsoară cu nimic,
Se-nchipuie cât munții;
Dar din păcate-i mult prea mic,
Ce-ascund în dosul frunții.
În ne-nsemnarea lor de jos,
Doar gândul rău se duce
Și tot la fel ca pe Cristos,
Te-ar fi legat pe cruce.
Pe mulți, din suflet i-ai iertat;
Pe mulți, nici nu-i știai;
Chiar și atunci când ți-au negat,
Bucata ta de Rai.
Bolnav și trist când te-ai retras,
La pacea din mormânt;
Eu știu că gândul ți-a rămas,
La ce lași pe Pământ.
Tu suferi, cum ai suferit
Și-n viața ce s-a scurs;
Căci la osânda ce-ai primit,
Nu poți să faci recurs.
Noi, toți cei care te-am iubit,
În veci nu te-om uita;
Păstrăm tot ce ne-ai dăruit,
Prin neodihna ta.
002882
0