george geafir

Laurențiu Orășanu,

Mulțumesc pentru apreciere!

Este vorba într-adevăr de un dicționar A-Z pe care, în limita timpului disponibil, îl voi posta pe site.
În acest dicționar am strâns definiții umoristice( uneori ironice, cu tentă satirică unele) publicate pe parcursul unui șir lung de ani în diverse reviste și chiar în volumele de proză umoristică.
Experiența mea de colaborator la revista \"Rebus\", care ulterior a devenit \"Flacăra- Rebus\" și-a lăsat amprenta într-un fel asupra definițiilor dar la drum am plecat orientat după \"Dicționarul umoristic al limbii române\" al lui Tudor Mușatescu, definițiile mele de uz rebusistic rămânând uitate în revistele vremii.
Îmi amintesc acum de unele definiții care la vremea respectivă n-au fost publicate din cauza cenzurii. Nefiind aici locul potrivit, voi da un singur exemplu:

A c a s ă - Loc ideal de odihnă când vecinii sunt plecați.

M-am gândit că tot acasă e mai bine pentru concediu, mai ales când nu sunt bani, dar și la faptul că, la bloc, te poți odihni mai bine atunci când lipsesc vecinii de acasă. Ei bine, cenzura i-a găsit un sens la care, spre regretul meu, nici nu gândisem. Acasă, adică în țară este locul ideal când \"vecinii\" , adică sovieticii, sunt plecați...

Încă o dată, mulțumesc!

Crișan Ciprian Laurențiu,

E clar că ai multe de spus în literatură.

Cred că literatura psihologică( lăsând la o parte accentele sociologice) ți-ar veni ca o mănușă.

Accentele teribiliste și stridențele voit întrebuințate( care se simt, deranjează cititorul) nu ridică nicidecum valoarea prozei și nici nu dau notă de originalitate. Nu mă refer la nuanțele voit vulgare și uneori fără rost.

Începutul prozei, bun: lumina-suflet ori spirit, să ajungi să vezi lumina din esența întunericului, puterea femeii; prostituata vede putere în degradarea ei prin stoarcerea de bani, curva vede puterea prin dominarea sexuală a bărbatului, târfa vede puterea în capacitatea ei de a refuza, chiar dacă ea seduce..., apoi adolescentul în clasa 11-a, \" colegul l-a repezit ca pe un câine dovedindu-și astfel puterea\"..., umilirea față de cele două vecine ale colegului- reminiscență a subconștientului, revenirea obsedantă a Luminii, \" el era zeul și avea motive să fie nervos\",
apoi... apoi lucrurile nu se mai susțin...

După părerea mea, proza mai trebuie lucrată...

Dintr-un dicționar alternativ al limbii române:

Marțieni. Târâturi terestre cu pretenție de guvernanți.

După ce ne vor fi cucerit definitiv marțienii și ne vor fi controlat gândurile și pre-gândurile, dincolo de scutul antirachetă și dincolo de \"sicriele zburătoare\", ne va lovi din nou setea de neastâmpărat. Și vor seca râurile, mările, oceanele, chiar și apele subterane. Și vor pieri marțienii cu zeul lor cu tot, în timp ce neamul nostru va supraviețui așa cum a făcut-o de secole, chiar dacă de fiecare dată setea a fost mare și greu de potolit.

... Proza este reușită , are umor și idei...

Lângă o epigramă bună încape o sticlă de vin bun!
Numai că noi \"degustăm\" doar epigramele, desigur bune, iar autorul \"citește\" sticlele cu vin, desigur bun...

Am vrut să spun curaj scriitoricesc..., în contextul \"potecii\" bătătorite.

Pentru că niște \"deștepți\" ar putea zice: Pe cine mai interesează, nene, lucrurile astea, azi?!

Nu de alta, dar eu sunt pățit.
Bineînțeles că nu e universal valabil...

În rest, s-auzim numai de bine și succes!

Captivant, interesant..., documentat...

Un alt fel de a scrie despre o \"potecă\" mult bătătorită...

A povesti acum despre acea perioadă, presupune a veni cu ceva nou și a avea curaj.

Gârda Petru Ioan.


Din folclor,

Temerar guvernul Boc
Nu mai cedează deloc
Fie pâînea cât de rea
Tot îți ia un sfert din ea.

Proză armonioasă, \"sunet de vioară viu\", cu bătaie lungă și final surpriză, nu lipsit de autoironie...

Ce ziceți de această imagine? Un suc de mere proaspete, băut de mai tinere domnișoare, așteptându-și rândul la cosmetică!

În scurtele mele șederi la Uricani, la apartamentul meu de vacanță, l-am cunoscut pe conu Ciobanu, cum îmi place mie să-l alint, pensionar de stat, după ce a muncit pe rând ca agricultor, președinte de CAP, miner și în cele din urmă funcționar de primărie, acum și dânsul un bătrân între \"cer și Vale\".
- În Valea Jiului circulă o vorbă, îmi spunea el cu aerul unui sfânt, la o partidă de șah, pe bancă în fața blocului. \"Aici doar vacile momârlanilor și nevestele de mineri o mai duc bine\".
- Cum vine asta, coane?
- Apăi, domnule dragă, vacile momârlanilor, că pe munte este destulă verdeață, îmi explica prietenul meu din Vale. Și nevestele de mineri, că ele n-or muncit niciodată, îmi mai zicea dânsul. Ceilalți, barabeții( prin barabeți înțelegea locuitorii străini de zonă dar arâniți ca mineri), rămași acum fără locuri de muncă, o duc greu. Vara, e cum e, apar fructele pădurii, dar iarna mor de foame. Valea Jiului a ajuns Valea Plângerii,... Valea Foamei...

Ce-ar mai fi de zis?! Doar că prin acele locuri se respiră aer tare, de munte, cu aromă de proză și poezie... Sunt încântat că autoarea Vali Slavu, după cum se vede, are încă multe de spus în literatură... Noroc bun!

Sincer să fiu, autoarei îi stă mai bine în \"Ultima pagină\" care, în același timp, este și prima dar nu și ultima, sper! N-ar fi drept ca un talent autentic să sfârșească înăbușit în una bucată proză- chiar premiată fiind.

În anul 1995, a apărut la Craiova antologia de satiră și umor \"Păcală avocat\", Editura Spirit Românesc\", realizatori George Geafir și Valentin Smarand Popescu, în care a publicat și Nicolae Bunduri un grupaj de epigrame. Poate atunci ne-am întâlnit pentru prima oară, dar oricum ne-am mai văzut, în vizită la \"Păcală\" (în paginile revistei), pe când eram secretar de redacție. Așa că, bine ne-am regăsit frate!

Textul are forță, ceea ce înseamnă că autoarea are talent.

Ceva ce n-am înțeles:\" Acolo la Prunaru lumea nu mai vorbește cu tine dacă mori în apă sau îți trece ceva prin cap și te omori singur\". Păi, mort fiind, cum să vorbească cineva cu tine? Numai dacă și acela e tot mort. Adică, morții cu morții grăiesc, și doar în limba mută.

Cele două proze \"Nervosu\'\" și \"Provincialu\'\" , din creația lui Nicolae Bunduri, pe care le-am descoperit recent, mă trimit cu gândul la Teodor Mazilu și la a lui \"Elegie la pomana porcului\", cu sublinierea că scriitura lui Bunduri este modernă, în stil inconfundabil, cu vervă imaginistică și verbală și umor bine dozat. Tipul acesta de proză delectează și în același timp îndeamnă la meditație.
Deoarece și eu fac parte din clubul provincialilor, subscriu la Proclamația de la Merghindeal! Cu stimă, Craioveanu\'!

Îmi pare rău că trebuie s-o spun, dar e un text scris pe genunchi, de un pescar amator și pe deasupra lipsit de noroc...

Cum e, v-ați enervat?

Altfel, Felicitări! Și să vă tot enervați, că vă priește. Poate faceți de-un volum!