george geafir

O proză care pune degetul pe rană.
Poate că e chiar explicația a ceea ce se întâmplă rău în țara asta; frica, minciuna, diversiunea, dezbinarea fără precedent a românilor sunt metode menite menținerii la Putere și cu orice preț a unui om: \"Țara asta are parte numai de dictatură\"...

Ca un făcut, la români lucrurile se schimbă în bine numai în urma vreunui cutemur, după care istoria se repetă...

Cred că datoria unui scriitor care se respectă este aceea de a aborda teme majore ale existenței noastre...

Felicitări!

Cele două proze îmi dau certitudinea că ai descoperit un zăcământ valoros de materie primă care, desigur, trebuie exploatat!

Sunt adevăruri rostite fără cruțare \" prin politică la nivel de stat poți comite cele mai mari crime fără să fii sub acuzare\"...

Asta e, a trecut vremea politicii șenilelor, e vremea politicii financiare, cum prea bine zici de \"exterminare, înrobire și tâmpire\".

Ți-am citit și poeziile: În adevăr, te-ai așezat la masă cu zeii...

"Sătucul uitat de lume":

O scriere care curge firesc și original în matca umorului, cu accente satirice, caricaturale, prin care se abordează aspecte negative ale actualității: problematica deșeurilor chimice și a cianurilor care ne otrăvesc pământul și sufletele, kitsch-ul vieții de la țară, defecte morale ale unor oameni simpli, dar și ale unor intelectuali așa cum este primarul-medic fustangiu și care numai de treburile comunității nu se ocupă, însă aruncă banii publici pe tot felul de festivaluri și dănțuieli, în spiritul vremurilor pe care le trăim.

O reușită de care ne bucurăm noi, cititorii.

Oltean de baștină, venea deseori în vizite particulare la Caracal și, de bună seamă, la Craiova, iar atunci nu pierdea oacazia de a se întâlni cu umoriștii olteni.
Era prin anii ’85, când maestrul Nicomah a participat ca invitat de onoare la una din ședințele cenaclului, într-o sală a Sindicatului Regionalei CFR Craiova.
Am profitat de situația ivită și am adus cu mine un prieten, începător în ale scrisului, pentru a citi una din prozele sale. Nu am știut ce avea să citească el, acolo, în public, altfel nu mi-aș fi pus obrazul pentru el. Nesăbuitul a citit o proză scurtă, care a făcut tăcere în sală, o satiră la adresa raportărilor fictive din agricultură, de a trebuit să se scurgă ceva timp până ce s-a dezmeticit asistența, mai cu abitir, eu, garantul, și până când regretatul Valentin Smarand Popescu, președintele cenaclului, mi s-a adresat negru de supărare:
- Unde l-ai găsit pe nebunul ăsta? Să nu mai calce pe aici, auzi?! Ne închid ăștia cenaclul și, odată cu el, pe noi toți!
Recunosc, mă cam luase cu frisoane pe la șira spinării, eram, cum se spune, cu frica în spate, când, discret, m-am simțit luat de braț și tras de-o parte:
- Curajos, prietenul dumitale! mi-a zis maestrul. Și are vână! O să ajungă un veritabil scriitor.
Maestrul a avut dreptate, în ce-l privește pe prietenul meu: a ajuns scriitor, și încă unul autentic!

D-le Neculai Lunca,

M-ați lăsat fără replică...

Știindu-mă cu musca pe căciulă, mai bine, Tac mă cheamă!

Cu stimă,

D-le Gârda Petru Ioan,

Războiul se regăsește pretutindeni, în toate domeniile, economic, social, literar... Și peste tot se lasă cu morți, răniți, învinși și învingători... Totul e să ne păstrăm simțul umorului. Mulțumesc pentru comentariu.

D-le Laurențiu Orășanu,

Aceste personaje „identificabile prin nume”, omniprezente în toate satirele mele politice postate pe Agonia, sunt un alter-ego al aceluiași pelerin solitar care parcurge drumul nesfârșit al societății noastre de tranziție și care, la popasuri, observă, comentează, culege, interferând cu personaje reale... Cred că senzația de „loc comun” vine de la subiectele prea fierbinți ale zilei, cât și de la atitudinea și declarațiile oamenilor politici și guvernanților, care de fapt sunt miza textelor mele în ridiculizarea acestor personaje. Cu părere de rău, dar nu pot renunța la „găselnița” mea ca scriitor satiric, de a prelua declarațiile acestora. E un risc pe care mi l-am asumat în totală cunoștință de cauză... Poate că, așa cum se prezintă, proza mea nu este scrisă pentru „acum” ci pentru „mai târziu”... ori pentru „nicicând”.

În legătură cu bancurile, păi, de-aia sunt bancuri, să fie ascultate și apoi să fie transmise mai departe. M-am folosit de ele aici, ca de altfel și de mostrele de folclor, pentru a crea o atmosferă specifică, de bună dispoziție, în această lume de balamuc.

Regret nespus de mult că nu reușesc tot timpul să mă situez la aceeași înălțime... În ce privește „impresia agreabilă” pe care o lasă totuși textul meu și vă întrebați de unde vine ea, aș vrea să cred că poate vine de la... talent... (Desigur, glumesc!)

Cu deosebită considerație,

Mă străduiesc din răsputeri să spun lucruri importante într-o manieră cât mai plăcută, amuzantă și mă bucură faptul că prin acest text am reușit să vă fac fie și să zâmbiți.

Mulțumesc pentru vizită, maestre!

Scurt, la obiect, tăios, poantă surpriză...

În ce colegiu candidați? Aveți votul meu, domnule Mihai! Dar fără mită electorală: proză la grătar, poeme de Cotnari...

O proză aparte, scrisă într-un stil nonconformist, (auto)ironic, satiric, dintr-o îndreptățită pornire împotriva corupției din justiție...

Am reținut:

„Libertatea vacilor era sacră, ele alegeau locul unde să pască. Titi avea convingeri democratice. Nu înțelegea deloc ciobanii, că doar vreo doi ciobani cunoscuse, (însă niciun văcar), ei bine, nu înțelegea cum de își obligă ciobanii oile să pască unde știu ei când de fapt n-au gustat niciodată iarbă…

Societatea are nevoie de justiție. Legea este coloana vertebrală în rânduiala între oameni. Dintotdeauna omul și-a dorit cu înfrigurare să aibă parte de justiție dreaptă, drept pentru care a murit sau doar și-a sacrificat libertatea.

Drepturile omului… Mda, le-am însușit, dar nu știm cine-i omul!

Iată o societate bazată pe ordine, pe lege, în care anarhia este înfrântă, dreptul proprietății sfințit, iar lumea văcărește pașnic în istorica ei menire…

Scriitorii (...), ei nu vor fi înțelepți niciodată…, vor scrie mereu despre aceste lucruri mărunte și idealizate și pretențios numite artă...

… Adevărata artă o face numai cel ce iubește munca lui… și întâi de toate nu uită o clipă că este OM”.

Considerație!

Îmi pare rău că, din lipsă de timp, nu v-am citit decât sporadic textele postate. Sper ca pe viitor să recuperez, mai ales că se anunță publicate în volum. Știm cu toții că pentru a umple un noian de pagini, documentate și pecetluite cu părți de suflet, necesită măiestrie dar și sacrificiu din partea autorului.

Toată admirația, coane Tomescu!

Vorbele unui Cineva puse în gura unui Nimeni.

Dacă ele dezvăluie adevărul, este tragic, țara e trasă pe arătură. Dacă nu, spuse doar de dragul oratoriei, este comic, acei Cineva sunt luați de sănătoși.

Nu mai departe, circul privatizării, cu săculeți de euro fluturați pe la nasul autorităților.

Considerație, Ge-Ge.

Poate că în următorul episod, procurorii ajung și la fetele lui Mazăre, la Constanța, cât mai este cald. Tare aș fi curios ce întrebări ar pune oamenii legii, bineînțeles, în legătură cu referendumul…

Mi-a plăcut, personal aștept și alte asemenea texte.

Mi-a plăcut!
Ideea este haioasă și are potențial epic.

Textul ar avea de câștigat, zic eu, dacă l-ați mai dezvolta puțin și l-ați încheia la simpla dar profunda cugetare „Marea e mare”.
Consider că ultimul rând nu-și are rostul aici, ca de altfel și referirea la bișniță, în titlu.

Cu bine,

O scriere a omului BUN despre OMUL- BUN; un text cu adevărat memorabil.

Jos pălăria în fața dumneavoastră, domnule Bunduri!

Domnule Mihai Traista,

După primele două ieșiri în lume (cu „agonia.ro”), „Femeia din rândul doi” se anunță a fi din rândul unu. Pentru orice eventualitate, puneți la teșcherea bani pentru o pomană grasă, cu nașul Gheorghiță Tudorescu, distinsul critic de serviciu, în fruntea mesei.
Sper să mă număr printre invitați...

Cu deosebită apreciere, Ge-Ge.

După o iarnă grea, iată că am descoperit, cu deosebită plăcere, un text la care mori de râs și reînvii din plâns...

Felicitări, d-le Ciobanu!

Ca imagine poetică, „Dealul din palmă” îmi sugerează o mostră banală de ceremonie sacră, orgiastică, de contopire a femeii cu zeul Dionis, care, după ce s-a distrat cu cine s-a nimerit, a ridicat îndrăzneț „deștiul” fremătător până ce mireasa zeului și-a dat ochii peste cap și a țipat de trei ori, strângându-l cu palmele de „dealul” lui alb și pufos și trăgându-l pasional spre ea....

Considerație,

Stimate domnule Ioan Mircea Popovici,

Apropo de cleptocrație- kakistocrație: Un guvern de hoți sărăcește o nație, pe când un guvern de câini o devorează. Personal, prefer să trăiesc sărac, decât să mor înghițit pe nemestecate.

Mulțumesc pentru atenție!


Stimată doamnă Vali Slavu,

Cea mai mare nemulțumire a mea este că oameni de cultură importanți ai neamului fac jocul unei puteri hidoase la suflet, egoiste, în schimbul unor beneficii mărunte. Să nu uităm că regimurile extremiste au fost încurajate și susținute de intelectuali de seamă ai vremurilor, care ulterior s-au dezis de acestea și și-au pus cenușă în cap. Totdeauna însă, prea târziu!

Mulțumesc pentru vizită!

Un An Nou tihnit, atât fanaticilor „agonia.ro” cât și cârcotașilor de pe site! La mulți ani!