Poezie
max
1 min lectură·
Mediu
intri în cușcă agale
mai înaltă decât
umbra ce-o eclipsezi
mai subțire decât
încheietura ce-o tai
ca pe un nod gordian
zâmbind chip întors
frig zici rece rău
singură între mâinile tale
nu ăsta e locul privirii
apoi aluneci direct
ai rătăcit n-ai răbdat
și te-am întins beatrice
tot mai jos tot mai frig
când ai dat cu capul
știai exact unde ești
nu te-ntrebi nici că știi
fără doar și fără poate
sunt câteva lucruri mereu
habar n-ai că le vrei
n-ai cui să le dai
mie chiar nimănui
dai seama și colțul
doar un punct de reper
trupul tău se face sfios
și sfiosul se duce
în cușcă te văd grăbit
ieși din fire în pierdere
te sprijini repetat
ca și cum bei din tine
fără aer fără sete
agățată la un capăt
dintre multele posibile
un copil zici o moarte
un drept la bară
și rămâi nesecată
și acum te trezești
cu mâna în blană de câine
râsul tău e lătrat mieunat
un glas atât de frumos
nimeni nu știe
nici măcar fiara din mine
ce ți-a rămas
e călătoria de azi
de-a lungul spatelui tău
o lungă cicatrice
001984
0