Poezie
de-a v-ați ascunselea
2 min lectură·
Mediu
înainte de revoluție, la pituluș mă ascundeam așa de bine
că nu mă găsea nimeni; se întuneca și copiii se întorceau acasă -
îmi țineam în continuare respirația în cazemata secretă,
ronțăind eugenii și bomboane cip (corectiv, igienic, parfumat)
sunt cel mai de negăsit copil, nu trebuie să caut pe nimeni,
în întunericul gazdă ies printre oamenii pe care-i rărește;
copiii se tem de singurătate, eu mă mândresc că o fac a mea,
n-o să pierd nici măcar o dată - un campion înțelege suferința
ca pe o ascunzătoare din care iese ultimul, rupt de sinceritate
îmi trece prin minte gândul unei vulpi ascultând zăpada,
gata de saltul prin care o să înhațe șoarecele; el nu face altceva
decât ce face și ea, ce fac și eu (în mintea mea e gândul nostru)
peste ani, după numărate pitulușuri-mătănii, pierderea s-a impus;
fericirea nu mai e o iarnă în care, ras în cap din cauza păduchilor,
ies la joacă fără să știe nimeni secretul ascuns sub căciulă,
fericirea e o răsuflare ușurată în fața ascunzătorii înflorite
(nu ați ghicit măcar o dată câtă viață stă pitită între plăcile de ciment) –
în sfârșit vin după voi, nu mai aveți unde să vă ascundeți
002085
0