Poezie
o atingere liniștită ca vântul oprit
1 min lectură·
Mediu
am trăit târâș schimbarea distantă a anotimpurilor,
durerea mută, senzația morții iminente, frica,
visând prin țiuitul continuu din timpane
la pomi înfloriți și roade mai presus de percepție,
cu ochii tânjind fără încetare după cerul senin și
brațele întinse în căutarea unei atingeri liniștite
ca vântul oprit pe neașteptate în tufele de zmeură
nimic nu se va termina, măcar atât am aflat,
mereu vor rămâne înfipte în piept zilele astea,
copaci adânci ce se încăpățânează în pământul
care nu are încotro decât să-i primească până
va ajunge să-i prefacă în propria-i carne vie,
nu va trece destul de mult timp încât uitarea
să poată spăla trupul de suferințele sufletului
singura alinare și în același timp marea mâhnire
vine de la gândul că în cele din urmă nimeni
nu-mi va mai ține minte nenumăratele gesturi,
drumurile neștiute pe care a trebuit să mă încumet,
cazemata în care m-am baricadat pentru o vreme,
ultimii oameni vor alerga din planetă în planetă
în universul prea mare pentru a mai aștepta ceva
002.605
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- george avram
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 168
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
george avram. “o atingere liniștită ca vântul oprit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-avram/poezie/14121668/o-atingere-linistita-ca-vantul-opritComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.