Poezie
marea pe deal
1 min lectură·
Mediu
uite, pietriș și nisip în vârf de deal,
asta înseamnă că odată aici era fund de mare -
îmi zic în timp ce mă plimb printre copaci
și încep să văd pe ramuri cum zburdă peștii,
cum din tufișuri algele flutură spre cer
gândul zboară desigur la tine, neschimbată,
de parcă nu e nevoie decât de o clipă
ca să prinzi iar viață, înoți cu mișcări largi
printre copacii grei, ca un copil care
nu mai are cum să îmbătrânească
te văd înaintând ușor pe culmea dealului,
văd fluxul cum cuprinde porumbarii,
vâslesc după tine printre valuri de iarbă,
fără să rămână în urmă o amintire
care să schimbe ceva, cât de puțin
soarele e din ce în ce mai puternic,
nopțile sunt din ce în ce mai reci,
în cele din urmă din vârful de deal
nu va mai ramâne decât un deșert
sub care te vei ascunde ca o mare
001.426
0
