Poezie
Amintirile
1 min lectură·
Mediu
Țin minte gardurile de sârmă ruginite,
lăsate sub vântul care șuiera ușor
și razele care încă nu dezvăluiau tristețea
și praful stârnit de vrăbiile
ce zburau brusc, întotdeauna împreună.
Ochii deja miopi, de care nu știa nimeni,
căutau prospețimea unor imagini
care să deschidă porți nebănuite,
plămânii larg deschiși cercetau
mirosuri a căror intensitate să persiste
ani de-a rândul.
De pildă soarele din ce în ce mai jos
cu trecerea zilelor, schimbarea umbrelor
după care nu măsura nimeni nimic.
Capătul străzii care se sfârșea pe neașteptate,
promițând o curățenie amânată
de oamenii mereu grăbiți.
Pâinea caldă pe care o mâncam
cu struguri în drum spre casă,
unde voiam să ajung cât mai târziu.
Acum e ca și cum tocmai m-am trezit,
lucrurile au rămas aproape la fel,
un pic mai mici în ochii mei obosiți,
ceva mai murdare și mai învelite în plastic.
Iar soarele e din ce în ce mai puternic.
001272
0