Poezie
tristețea
1 min lectură·
Mediu
nu știu ce m-aș face fără nenorocirea asta,
poate copac sau poate piatră,
poate-oi afla când voi fi niciodată
însă am senzația, cel puțin pe momentul anilor,
cum că aș purta-o uitată și regăsită
într-o viață mereu întâlnită
cine știe, poate că fără încrâncenările
vrute și nevrute aș fi tot eu,
doar ceva mai floare
sau poate pierdut într-o depărtare oarecare
dar iată, așa cum sunt, nu dau nefericirea
de la mine,
de parcă aș fi câștigat-o nedetașat
și fără ea n-aș putea continua
nu vreau să treacă lovitura fără rost
și nici amărăciunea ce se strecoară de-a lungul așteptării,
dar vreau să se termine durerea
și suferința mută
da, nu dau pentru nimic nici ora neagră
a nopții învârtite,
nici spatele tău drept,
întors pe nesimțite
fără tristețea asta de necuprins,
care nu mai pleacă așa cum a venit,
n-aș fi fost suficient de antrenat
ca să te pot simți la distanță maximă
001591
0