Poezie
nașterea
2 min lectură·
Mediu
undeva, în memoria înșelată,
e prezentă amintirea clipei
în care m-am născut
lumea spune că primul lucru
pe care l-am făcut a fost
să-mi rotesc în tăcere ochii
apoi i-am închis și
am început să urlu,
să strâng din pumni,
să dau din picioare
perfect uman, cu totul comun,
de-a dreptul înduioșător
sunt sigur că dacă mi-aș aminti
momentele alea ce mă pândesc,
lucrurile s-ar fi petrecut altfel
sunt convins că dacă aș ține minte,
m-aș fi născut mai înțelept
sau măcar mi-aș fi permis
să înfloresc amintirea,
să exercit darul povestirii
dar nu-mi amintesc,
n-am altă variantă decât cea a lumii
în prezent sunt ca un fruct
care nu va apuca să se strice,
vârât în sân pentru a fi mușcat
cu poftă mai târziu,
cât mai târziu
acum, luând-o de la capăt,
n-o să mai uit nimic
o să tac inspirat și mucalit,
o să privesc zi de zi cum
lumina nu mă dezamăgește
o să învăț iar și iar cum e
să mă am dându-mi drumul și
o să mă plec din ce în ce mai adânc
în fața trecerii necruțătoare
iar la sfârșit de tot o să închid ochii și
poate-poate voi merita să primesc
încuviințarea fără urlet și
atunci palmele îmi vor fi deschise
și picioarele odihnite
001.383
0