Poezie

uitarea

1 min lectură·30 mai 2017

Mediu

dacă te-aș uita fără urmă

într-un moment arbitar,

ar fi ca și cum m-aș ridica

încet dintr-o poiană înflorită

m-aș ridica la firul ierbii

și de acolo și mai sus

lăsându-mi ochii de la un cer simplu

la o mie de lucruri care mai de care,

deja trăind printre ele

înconjurat de o frumusețe fără capăt

și de suferințe pe măsură,

știind exact cum am ajuns acolo

și habar n-având cum de au sens toate

ca într-un loc sacru și comun,

în care mărturisirea e totuna cu a fi laolaltă

și în care iertarea poate fi de sine

dacă va fi să nu-ți mai știu

într-o zi oarecare hotărârea și teama,

atingerea și singurătatea,

nu-mi pot imagina decât o lume

în care m-aș prinde iar din urmă

o lume în care aș ajunge

să am liniște pentru o vreme,

lăsând-o să se desfășoare,

așa cum te-am lăsat și m-am lăsat

dacă m-aș trezi într-o clipă

la fel ca oricare alta

și nu ai fi în ea și nici în amintire,

sunt sigur că aș putea fi fericit

și recunoștința m-ar putea străbate la fel

001.390

george avram. “uitarea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-avram/poezie/14108058/uitarea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.