Poezie

ceața

1 min lectură·24 mai 2017

Mediu

de când cu ceața asta urc și eu cum pot,

bâjbâi în contact direct

cu suprafața lucrurilor,

am învățat să ghicesc dincolo de culori

e ceva vreme de când orbecăi,

deja nu mai contează că

prima amintire vizuală mă bântuie

iată-mă apărând dintre aburi,

înaintez adulmecând, pipăind, ciulind

când îmi sare un animal în față

nu am timp decât să-l iau în brațe,

ba chiar s-a întâmplat să mă trezesc

între mâini cu câte un om

mă orientez luând pulsul copacilor,

despart zilele de nopți prin bătăi de aripi,

știu aproape inexplicabil când

e pe cale să se schimbe ceva în jur

uneori mi se pare că toate au ceva de spus,

ierburile și lighioanele câteodată mă rostesc,

mă îndrumă dincolo de speranță

trăiesc fără imaginea de ansamblu,

nu pot face doi pași în spate

pentru contemplare

cuprind uneori de foarte aproape,

alteori dau drumul din scurt,

mă întristez fără teamă și fără nădejde

singurul lucru care îmi dă

cu adevărat emoții e capătul lumii

singurul lucru care mă înfricoșează

e momentul în care voi ajunge în culme,

clipa în care ceața va rămâne sub vârfuri

și nu o să mai am încotro

și va trebui doar să mă bucur

001.288

george avram. “ceața.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-avram/poezie/14107723/ceata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.