Poezie
slăbiciunea
2 min lectură·
Mediu
te țin în brațe te cunosc
așa cum începi cu fiecare privire
așa cum lași cuvintele la mijloc
îți știu chipurile
pielea care nu trădează hotărârea
te vei duce cu totul
vei pleca așa cum ești
nu voi șovăi când vei visa înapoi
să uităm pentru o vreme
cât de neclintită e frumusețea
tare ca piatra nearuncată între noi
am reușit ca nici măcar o dată
să nu ne lăsăm pradă
am învins ceea ce ar fi putut să nu fie
ne-am ridicat de două ori
pe viață și pe moarte
nu doar tu și nu doar eu
e peste puterile mele
să nu am o slăbiciune una singură
pentru făpturile care cer să trăiască
care stăruie în fața morții
pentru făpturile atât de fragile
încât li se vede sufletul
sunt cu adevărat când mă înduioșezi
lăsat în urmă te țin în brațe
văd limpede până în inima lucrurilor
atât de clar până în străfundurile lumii
încât iau asupra mea tot
de la prima singura trăire
te țin în brațe și-ți dau drumul
apuc fără să iau singura cale
văd când înțelegi doar ce e legat
când simți de fiecare dată adevărul
cum că există și nu e a nimănui
cum că se întâmplă și suntem ai ei
îți dau drumul și simți adevărul
nu avem cum să nu fim
e peste puterile noastre să nu mai fim
001506
0