vine ploaia. ascunde-te sub iarbă

George Asztalos...cred despre poemul tau ca are multa forta in a re/construi viata si adevarul prin cuvinte...cum? chiar negandu-le (nu pe ele, cuvintele)...asta este un paradox de-a dreptul *hazliu* al scrierilor tale...
cu pretuire pentru deschidrea ierbii...ce creste...si creste...si creste...deloc acoperind!...
si pentru tine,
ioana matei

*pentru deschiderea ierbii*...of...intotdeauna apar probleme cand e vorba despre deschidere!...

george,
îmi place poemul cu întregul
poezia începe din subtitlu
\"vine ploaia ascunde-te sub iarbă\"
frumos!
discursul simplu împlinește iar simplitatea exprimării adaugă un plus de valoare întregului.

partea de final e deosebită

\"nu e nimeni de vină
poate doar graba asta neapărată și
mai degrabă comică de a exista

uite toți trecătorii fug de ploaie
în timp ce iarba stă
udă ca nesimțita

și crește și crește\"


cu bucuria lecturării unui poem bun
stimă și considerație,
teodor dume,

George, mi-a placut poemul, mai ales partea de final, care accelereaza ritmul si ofera imagini puternice, autentice.

Imi plac planurile care par sa se intrepatrunda si stilul natural pe care il adopti, reusesti astfel sa te apropii foarte mult de cititor.

felicitari

petre

Ioana,Teodor, Petre: gracias prieteni pentru bunele aprecieri...:) mai avem nevoie și de iarbă vorba cîntecului și de poezie între termo-phanaticele sticle de beton oțelit care ne ascund...și avem pentru că la umbra lor nu prea crește nimic sau crește artificial. iarba verde e casa poeziei. sub ea ajungem toți, indiferent cîte palate vom ridica ea va crește în continuare. luminoasă și, vorba poetului, \"cocoșată de verde\"...:)
amicalo-drăgăstos,
george cel asztalos