Pomul de celuloză

Dintre oameni doar pomul. Jefuit și scheletic. Mi se pare cel mai nebun. De mîndru. Cît despre mine eu m-am rupt. În șanț. Și nicio superfemeie nu mai poate. Să mă salveze. E vorba că durează. Un minut. Să observi. Un om deosebit. O oră. Să-l iei în serios. O zi. Ca să îl îndrăgești. Și o viață întreagă. Ca să îl uiți. Aha. Eu n-am fost observat. De cine trebuia. De cînd mă știu. Pe lîngă mine. Omul invizibil. E nimeni în drum. Sunt zile întregi. Cînd nu mă pot lua. Nicicum. În serios. Sunt al naibii. De neiubibil. Cred că neiubirea mea e muma pădurii. Cînd avea rîie. Și nici nu mi se pare. Un lucru. Prea. Inteligent. Iar dintre oameni doar pomul. De celuloză. Mi se pare de neuitat...

Hmm. Ce aromă. Foșnitoare. De pădure. Pe rafturile librăriilor...