agonice... și nu numai...

trecem unii pe langă alții, cine poate ști ce zace în adâncul fiecărui suflet? monștri cu zâmbet de gheață, cocoșați, rătăciți în însingurare, scriem, scriem..uitați de Dumnezeu oare? cîtă nebunie declarată sau doar parfumată la colț de privire aruncă gândul, speranța că, poate, agățați de cuvinte, cineva aude, simte delirul din noi. poezia este o victimă a multora, chiar și a mea. mă înfrupt din sensul cuvintelor crezând că ceea ce scriu este poezie, este nebunie...atât. nu am curaj să mor, mi-a rămas...să plâng, să râd alături de cititorii mei, care, nebuni și ei, citesc sufletul meu ce se despoaie, de fiecare dată, în fața cuvintelor. de ce? cine știe? eu cred că scriu poezie!

E-adevarat, unii \"scriu poezia/ ca si cum ar curge o apa\". Nu sunt de acord insa cu ideea ca ar fi si idioti de geniu, desi teoria nu e chiar noua. La fel nu cred ca ar trebui sa confundam genialitatea cu \"supradotarea\" intelectuala sau cu nebunia. Dar geniul oricum are o capacitate peste medie, el poate innebuni, dar nu mai e atunci acelasi. Oricum, e si aici o privire lucida, nu vreau sa fiu categoric. Cred ca textul invita mai degraba la reflectie, fara a fi o realizare poetica in sine.
Pasa

apa creației din care toți ne hrănim spiritul, înțelegând după vibrația noatră de rezonanță, prin ea putem deveni empatici cu semenii noștri...
mi-a plăcut poezia-definiție.