Ne iubeam sub ticăloșia lumii...

o lume fantastică s-a îngrămădit în poemul acesta ultrasensibil. Acum mă simt ca trezită dintr-un vis, încă mai văd țărmul sub forma chemărilor tale. Încă mai aud păsările rotindu-se în zbor peste tine. Și steaua căzătoare, luminându-ne...

Să fii luminată de flacăra acestei nopți.Sufletul tău sensibil
o merită.
Paște fericit.

\"o mîngîiere apăsată pe sînii tăi\" se numeste \"rashchetare\"

cam lesinata atmosfera, sa fiu sincera, cu luna si stele cazatoare (chestii pentru care, altfel, am tot respectul)
si tarm si plutitoare si apa si lacrimi.
eu le-as fi pus cap la cap pe urmatoarele: \"ne iubeam in infernul unei rase aparte\" fiindca cu aceste cuvinte am rezonat puternic.
mai vin, si data viitoare imi aduc si cutiuta cu saruri sa nu ma prinda si pe mine lesinul
hai nu te supara de brutalul meu umor
:)

E bine că ai găsit ceva plăcut la care ai rezonat.
Te mai aștept și altă dată.

...la marginea timpului viețuiam
sub aripa vieții, când caldă, când rece
plină de cearcăne materia fluidă
ne modela setea de necuprins
în scântei de vis
cărora le spunea oameni
reculegere severă a conștiinței supreme
palpitândă
tulburătoare cruzime
dacă ne gândim bine

lumina unei stele căzătoare
ucide strălucirea scarabeului semețindu-se
spre soare
ca pe o vagă și plutitoare închipuire
îl întoarce spre țărână...

marginile acestui pământ
capătă forma chemărilor deșarte, de fapt,
dincolo de zare nu mai e nici o corabie

târziu, adormim în margine de lună
visînd...

trăiam ca doi copii pe un front de război
fără nici o posibilitate de a vedea un mâine
în infernul unei rase aparte
fără mângîieri apăsate pe sînii mei fierbinți
sau pe buzele tale însetate
fără primăvară...

Sărbători fericite și să ai parte de toate dorințele împlinite.Pregătește-te de marile încercări de mărire a notei.

...la margine de clepsidră viețuiam
sub aripa șansei, când caldă, când rece
plină de cearcăne materia fluidă
ne modela setea de necuprins
în scântei de vis
cărora le spunea oameni
reculegere severă a conștiinței supreme
palpitândă
tulburătoare cruzime
dacă ne gândim bine

lumina unei stele căzătoare
ucide strălucirea scarabeului semețindu-se
spre soare
ca pe o vagă și plutitoare închipuire
îl întoarce spre țărână...

marginile acestui pământ
capătă forma chemărilor deșarte, de fapt,
dincolo de zare nu e nici o corabie

târziu, adormim în margine de lună
visînd...

Am refăcut tema. Sper să fii un pic mai mulțumit. O zi frumoasă, profesore! Te mai caut.

Admir in acest poem nu numai continutul, expresie a unei tulburatoare sensibilitati creatoare, ci si forma artistica in care il imbracati, de aceea merita sa se afle la rubrica \"Subiecte fierbinti\". Inclin sa cred ca avem de-a face cu un deconstructivism liric. Totusi reusiti sa revigorati vechi motive literare intr-o maniera, evident, postmoderna, fara a le parodia sau repudia. Iubirea, ca dat primordial, are puterea de a trece peste ticalosia lumii, sau e \"doar o iluzie\"? Sunt multe versuri care imi plac, poate si datorita unei ingemanari spirituale. Citez cateva dintre ele: \"materia lichida imi modeleaza forma gandurilor\", \" marginile acestui tarm/ capata forma chemarilor mele\", \" slalom al rabdarii mele/ in infernul unei rase aparte\". Totusi versul\" fara un strop de nor sau indoiala\" mi se pare a avea un termen redundant: \"nor sau indoiala\". Dar sa-l admitem ca pe o licenta poetica. Multe salutari si \"Sarbatori fericite! \" :->Pasa

Din pasta unor cuvinte,încerc să scot maximum de imagine și de imaginație.Unele expresii devin mai seci,mai dure,poate și pentru a spori un anumit tragism.
Mă bucură trecerea și faptul că avem ,în comun,lucruri la care gîndim.
Sărbători cu bine...