Gelu Ahtum

am dat jos poezia de pe piedestal ca sa ajunga la ea toti piticii am trimis-o in proza strazii ca sa-si stearga fiecare pantofii in ea i-am smuls inima ca luand exemplu parintii si copii sa

eu mi-am nascut parintii am dat sens vietii lor i-am facut sa viseze sa iubeasca sa ma nasca stiam ca iubirea e vesnica ca ea le biruie pe toate ca eu sunt fructul ei ca ei sunt sursa

iesi in larg neintelesul te demoleaza caramida cu caramida ca apoi sa te joace la ruleta iar tu urli dupa cartusele insangerate pe care le irosesti in rafale ca o stanta poarta raiului

e semn de vreme rea preotul e la drum cu masina nu domnule! merge la camp sa vada de-i copt graul

stau în parc pe banca ce mustește de iubire e plăcut e soare e liniște nu-mi place! așa nu merge! întind un picior punând piedică unui trecător prin viață ăsta-n căderea lui doboară pe

de vrei sa dai de mine inmulteste inaltimea cu latimea si extrage radicalul din tine !

nimeni nu vine nimeni nu pleaca o idee nu respira culori rastignite soare in sulite asteptarea scoate din sarite pe cei cu sangele rece linistea ma saruta pe gura privirea cade gramada pe

fiindu-mi corpul din burete acesta se îmbibă continuu cu scursorile semenilor inima-mi e un magnet care atrage tot răul ce plutește în juru-i așa stând lucrurile am ajuns să fiu depozit de

goala si galonata dulce si amara dorita si urata focoasa si rece te asezi ca o sageata pe arcul buzelor mele lipindu-te ca o randunea de coarda mea sa te slobod nu pot sa te

timp si contratimp teza si antiteza pas si impas in cadavrul rapus de iubire

pribegea ceata prin mine cand ai aruncat galbenul care m-a nascut din galbenii aruncati ingerii isi iau zborul strigand tradare! ana lui manole sunt prizonierul libertatii

un copil trăia într-o sferă de cristal care l-a rostogolit până la adânci bătrâneți nevăzând lumea pereții cristalului i s-au lipit pe retină acun părerea de rău îi aduce fruntea în

o raza se rostogoleste lovindu-se de zidul vidului un vultur cu stropi de lumina in cioc intarata amurgul in camera ochiului tau intra si ies indivizi certati cu foamea si linistea groapa

alerg fara maini fara picioare fara ochi fara corp doar cu suieratul prelung al sangelui pe care flutura pielea tabacita de caderea ingerilor stau in muschii mei alergi tu fara

părul roșcat al amurgului încolțește ideea pe care se cațără iedera din mine cuvintele modelează ultima generație briza purifică impuritățile lunare portocală coaptă soarele cade încet lasciv

starea de nestare despica atomul limita facand ca peste aripile insetate sa curga laptele negru lavanda aureste colivia viermelui-zburator glasul tau incalzeste cuvintele ce graviteaza in

nu stiu de unde vii incotro te duci stiu doar ca te intinzi intre ochii mei iar eu ratacesc pe intinderea ta ca oarba curgi si eu ti-s afluent ca sunt secunda din ora ta ca trupului

deschizi geamul nelinistea te saruta curentul te rapeste te speli pe dinti tusesti iti dregi glasul textul tine loc de sira spinarii clabucii cu amintiri de tanga poarta cifrul ca stropii

nu gorunul lui horia nu maslinul lui platon teiul lui eminescu te-a nascut pentru ultima noapte de dragoste si intaia noapte de razboi ca sa dezgropi flacara din saliva si strigatul din

am adunat salba milioanelor de ani pentru a naște clipa asta pentru a da sens la ceva al cărui final ne scapă ai adăpostit în tine toată frumusețea și farmecul naturii toată taina ei în

câmpiile în menopauză munții în orbul găinilor marea ia somnifere pădurile sugrumă lăstarii vântul senil umblă aiurea norii cu fețe acide animalele iau anticoncepționale păsările fac

ti-ai ascuns dintii in paharul cu apa ca niste bule silabele se ridica la suprafata pentru a forma cuvintele care te vor trada doar limba te poate salva dar ea nuda o asteapta plescaind pe

lumea exterioară explodează în cameră proiectând pe pereți dumnezei și satane ușa leagă infinitele închizând și deschizând circuitele sanguine masa visează la forma ideală iar scaunul suspină