Gavrilovici Viorel

O Bucovină-și plânge munții la Putna sus în mănăstire, când iar coboară-n slujbe sfinții și candela ca moștenire. Se-mbracă munții-n sărbătoare când clopote răsună iar, și domul

Taifun de săruturi Răsar din umbra ta ca un sărut în soare când foamea mă apucă să vii să mă iubești, să nu te-ntrebi de ce iubirea ta mă doare căci sloiuri sunt în mine și vreau să le

De ce mai vreu un chip frumos să îl iubesc? dacă în sufletul din mine nu-l primesc, de ce iubirea plânge iar în urma mea? când suferința de pe cruce este grea. De ce mă uit mereu să privesc

Iubirea mea de catifea și munții plâng în urma ta și cerul plânge-acolo sus că el iubirea ți-a adus, el zace învelit în za ca o mireasă-n nunta sa și fulgi de stele cad sus ce peste tine a

N-am să te fur diseară că este noaptea ta sărutul meu pe buze iubirea ți-l va da, și noaptea îți va spune poveștile din vise când eu te strig pe nume prin florile promise. N-am să te fur

Iubirea este și te-așteaptă acum la ușa ta din tempul sufletului vine cu mine după ea, oglinda ei ea ți-o aduce să vezi cât te iubește chiar de ajungi iar în răscruce pe tine te găsește.

Printre porțile stelare îngerii ne dau iubire și cu stelele în cale ei ne scald în fericire, de la sufletul stingher care tace-n suferință, pân-la candela din cer care arde în credință, De la

RUGÃ ÎN LACRIMI E multă nedreptate când crucea ți-o încarci dar cine e de vină, căci tu păcate faci? când oaia paște-n turmă, dar umblă rătăcită scaieți se prin de oaie în blana

În roze ne-am iubit când ploaia bate vântul și ceru iar a plâns cu lacrimi de luceferi, s-au înfăptuit atunci iubirea și cuvântul când dragostea a curs pe florile de nuferi. Și vântul a turbat