Semaforul vietii

Fiecare din noi avem încrustat în suflet un semafor. În tinerețe avem verde și mergem cu toată viteza pe cărările vieții. Uneori depășim limita bunului simț și ne poticnim de păcate. Domnul știe că suntem cruzi și ne reașează cu îngăduniță pe făgașul cel bun. La maturitate, începe să clipocească în noi semnalul de avertizare: lumina galbenă. Majoritatea trec mai departe în plină viteză și nu observă peisajul atât de încântător care îi înconjoară. Bucuria de a trăi rămâne o clipă suspendată între serviciul galopant și apusul zilei ce ne aruncă în prăpastia somnului. Trupul se înmoaie iar privirea nu mai e vioaie, dar continuăm cu disperare să mergem accelerând cu sufletul gâfâind în urma noastră. Vine momentul când lumina sufletului se îmbujorează. Totul parcă spune: STOP ! Oprește-te și ia aminte căci în fața ta se cască adâncul morții. Drumul nu mai este drept; numai sens unic, la dreapta sau la stanga după cum ai condus pe traseul vieții. Nu ai fost atent, ajungi pe arătură care culmină cu prăpastia deznădejdii. Lumina roșie a semaforului se stinge... apare din nou lumina verde... însă pentru generația următoare !