Fabulele de la "Neliniștea mării"

Racul și caracatița

Un rac mai tânăr, dintre cei de mare,
Știind de caracatiță că are
O faimă de bandit, de criminal,
Se hotărî să afle, personal,
Mai multe despre apriga făptură...
Din știrile trecute de cenzură,
Află că i se spune octopús...
„Păi, stați așa, eu am picioare-n plus,
Că mie mi se spune decapod,
Deci nu-s făcut pe-același calapod,
Ci sunt, cu certitudine, mai tare!
Să vină să vedem, printr-o-ncleștare,
De cine-i cazul, de-astăzi, să se teamă
Meduzele și peștii fără mamă,
Căluții și pisicile, creveții
Și stelele, țiparii, castraveții...
De-o bat la scor și vor vedea vecinii,
Vor ști de teama-mi până și rechinii!”

Dar când văzu „picioarele”-i enorme,
Capabile să prindă mii de forme,
Și norul de cerneală, în șuvoi,
Să...racul începu să dea-napoi.

Vaca de mare (a lui Steller)

Se scrie-n cărți că vacile de mare
Au existat pân’ de curând, se pare,
În ape limpezi, undeva-n Pacific,
În care parte nu pot să specific,
Dar știu atât: o specie ostilă,
Le-a pescuit de-a valma, fără milă,
De-au dispărut cu totul mai apoi...

Așa se-ntâmplă când pescarii-s boi.

Găina și cocoșul

Găina, ciugulind prin bătătură,
Bătând mereu din cioc dar și din gură,
Mișcându-se agilă și cochetă,
Găsi, sub un cerdac, o verighetă
Lăsată neglijent de un bărbat
Ce-o fi dorit să pară ne-nsurat
Când se dusese la o sindrofie,
În sat învecinat, fără soție...
Gândi atunci, cu mintea-i de găină:
E foarte clar, e pronie divină,
Am să o dau acestui teleleu,
Și poate-l fac să fie doar al meu!
O puse, deci, cocoșului pe cioc
Și - ghinion – i-l ferecă pe loc,
Încât abia călcă vreo zece dame
Și-ntr-un final firesc, muri de foame.

Morala, deci: cu minte de găină
Nu poți pricepe pronia divină.


Notă: Temă impusă la două fabule: marea