Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezieepigram

România păstorească

1 min lectură·
Mediu
Constat (e inutil să critic)
Că astăzi, după integrare,
Avem pe plaiul mioritic
Mai mulți ciobani decât mioare.
0143.975
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
18
Citire
1 min
Versuri
4
Actualizat

Cum sa citezi

Gârda Petru Ioan. “România păstorească.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/garda-petru-ioan/poezie/13917178/romania-pastoreasca

Comentarii (14)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

@vali-slavuVSVali Slavu✓
„Constat(că n-are rost să critic)
Că,-n speță după integrare,
Avem pe plaiul mioritic
Mai mulți ciobani decât mioare.”
(Gârda Petru Ioan)


Da, o țară păstorească…
Nicăieri ca pe la noi
Zice-o vorbă bătrânească:
„Lupii sunt ciobani la oi.”

(Mai gâdilă și tu puțin semnele alea de punctuație!)
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan✓
Da, o țară păstorească…
Nicăieri ca pe la noi
Zice-o vorbă bătrânească:
„Lupii sunt ciobani la oi.”
(Vali Slavu)

Din păcate, pe la noi,
Sunt pe nicăieri țăranii,
Lupii sunt ciobani la oi,
Oile păzesc ciobanii.
0
FAflorian abel✓
Iar e vai și-amar de noi,
Șefii ni-i aleg ciobanii,
Suntem guvernați de oi,
Iar ciobanii strâng toți banii.
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan✓
În lumea epigramei noastre,
Mulțam lui Dumnezeu prebunul,
Sunt mulți ciobani iubiți de astre,
Dar Păstorel e numai unul.
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan✓
Iar e vai și-amar de noi,
Șefii ni-i aleg ciobanii,
Suntem guvernați de oi,
Iar ciobanii strâng toți banii.
(florian abel)

Vai ei și vai de noi,
Nu vom mai avea lovele
Fără vaci și fără oi;
O să strângem din măsele.

0
FAflorian abel✓
În lumea epigramei noastre,
Mulțam lui Dumnezeu prebunul,
Sunt mulți ciobani iubiți de astre,
Dar Păstorel e numai unu.
(GPI)


Nu fac pastramă-n fundul cramei,
Nu cresc, în strunga vieții, oi,
Dar, pe pășunea epigramei,
Îți spun, modest, că suntem doi.

GPI, excepțional catrenul tău, un elogiu superb celui mai zbuciumat \"înger zeflemist\" al ironiei.
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan✓
Nu fac pastramă-n fundul cramei,
Nu cresc, în strunga vieții, oi,
Dar, pe pășunea epigramei,
Îți spun, modest, că suntem doi.
(florian abel)

Noi suntem cei mai buni în toate,
Slujim cu geniu poezia,
Dar prima noastră calitate
Rămâne,sigur, modestia.
0
FAflorian abel✓
Am observat că nu-i sub soare
Un om capabil să mă-ndrume
Să înțeleg: damnat sunt, oare,
A fi cel mai modest din lume?
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan✓
Am observat că nu-i sub soare
Un om capabil să mă-ndrume
Să înțeleg: damnat sunt, oare,
A fi cel mai modest din lume?
(florian abel)

Se naște-aicea întrebarea
- paradoxală, nu contest -
Cum să-ți oprești înfumurarea
Când ești atâta de modest?
0
FAflorian abel✓
Eu, totuși, nu pretind că sânt
În faptă, literă sau vers,
Cel mai deștept de pe pământ.
Cel mult, să zic, din univers.
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan✓
Nu pot concepe soarta tristă
De-a nu fi primu\'-n toate cele,
În Univers, dar mai există
Și universuri paralele.
0
FAflorian abel✓
De nu sunt number unu peste ele,
Măcar în unul să-mi clarific mersul:
Trăiesc în universuri paralele?
Ori doar sunt paralel cu Universul?
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan✓
De nu sunt number unu peste ele,
Măcar în unul să-mi clarific mersul:
Trăiesc în universuri paralele?
Ori doar sunt paralel cu Universul?
(florian abel)

Există universuri paralele
Și-ți spun pe dată care-ți este drama:
Trăiești în fiecare dintre ele,
Da’-n toate paralel cu... epigrama.
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan✓
:)
0