Cerne iarna,
Mă cerne prin tine.
Să plângi când nu vine
A mea primăvară!
Peronul mi-e martor,
Picioru-mi troznește;
Sosesc, dau de veste,
Pășesc călător.
Semnalul ne-adună,
Când n-avem
Decor de cărămidă nouă
Prin frunzăriș se împletește,
Dă parcului moment de suflu,
Și liniște pentru nou cuplu.
Obloane grele frământate
Își trag fermoarul peste geam,
Zumzet de gânduri se iau
În visu-mi geneza
S-a înfătișat.
În astă eră
Am coborât,
Am hoinărit,
In vals, coline.
Mulțimea de semeni
Ce am întâlnit,
Un cânt de leagăn
Mi-au fredonat,
Urmat de o azurie floare
Ce-n
Nu-mi lua condeiul
Când nu ți-l cer,
Nu stiu stih crâncen
Cu avânt efemer.
Ce-n stih se încoardă
Ca un dement regret,
Nu-l scriu pe acesta
Fără cerneală in piept.
De stihuri
Tropăite gânduri, încâlcite
Vestesc festin dumnezeiesc
Ecouri surde neîntelese,
De trupurile fără mese.
Întâiul corb se răstește
Asupra fraților se năpustește,
Clamând coroana cerului,
În
Un mort cu capul dezvelit
Întins zăcea când l-am zărit,
Mi-a spus ca viața a fost cândva,
Un viscol ce-n urmă-l lăsa.
Cei fără glas cântând îl așteptau
Să-l facă frate cum sperau,
Cu stropul
Îmi curg șiroaie versuri
Pe sâni blamați de voi ;
Înfrigurată-mi este carnea,
Ce-mi frige-n pântec patima.
Pocal de neștiință
Vărsați pe-a mea stiință;
Să renegați artistul,
Să-i spânzurați
O, tu copilărie inocentă
Ca un surâs de primăvară
M-ai vizitat odinioară,
Purtai o mantie de vară.
Zâmbet plăpând
Pe chipu-mi poposea
Iar stropi de roua,
Zburdau in preajma
Viori mă cufundă,
Sub pași de nisip
Și corzile umblă
Pe valuri și ritm.
E vals de culori,
Cu soare prin păr;
Iar vântul aleargă
Suflând printre nori.
Trezește copile!
Un cânt fără
Se descompune spiritualitatea
La picioarele umanității
Ca-ntr-un vârtej continuu,
Fertil ca o madonă.
Încătușat mi-e trupul
Cu aromă boreală;
În parcul fără nume,
Acum, la tine-n mână.
Cărămidă și pustiu
Ferestre albe mă acoperă,
Mă dezmeticesc târziu,
Văd o mamă
Înviu.
Nu-mi spui de ce
Nu ai venit prea târziu
Tacere.
Amortesc la pieptul tau,
Simt că totul este
Te adulmec
Dulce, misterios
Dar, mă trezesc
Lângă un os
Aspru grăind și veninos.
Se rătăcesc
Simțiri pierdute,
Înconjurate,
Toate mute,
Zvâcnind în mine,
Căi smerite.
Te-am iubit de la izvor
Când pășeam spre viitor.
Greierii tășneau sub nori,
Iar poteci trasau culori.
Unduind se întreceau
Temeri, ce răpuse și goneau;
Și noi
Astăzi am decis păianjăn să fiu,
Să îmi țes în pânză drumuri spre tine.
Ne știm! îi detest pentru viața lor surdă,
Ascunși pe la colțuri, în case să ne vâneze,
Pândesc întunericul să iasă prin
GP