Din miezul unui cuarț fumuriu

mirosul
unei dimineți
ca oricare de la înălțimea
ceții plutesc toamna deasupra cîmpiei
vibrează în brațele deschise ale cerului în cerc
nesfîrșit cuprins tainice rădăcini mă leagă nevăzut
locului acesta cu apele prea liniștite pentru a nu închide
în ele ca în miezul unui cuarț fumuriu atîtea și alte vîrtejuri
cîte iluzii încap și doar într-un singur ochi cum cîte ce drumuri se
mai aștern mersului nu o spune visul de ale cărui păsări mi-am legănat
aurore trandafirii nici mușchiul pămîntului ce știe netezi calea verde seninul
meu se limpezește la colțuri din cețuri îmbrățișez cu sufletul încă o lecție învățată